11 iulie 2011

Democratizarea pune în pericol Europa lor



Încep să se facă auzite voci care cer o centralizare mai mare a Uniunii Europene, de a se folosi "oportunitatea crizei" pentru a se corecta anumite probleme (revizuirea Tratatului de la Lisabona cred că se va pune în discuţie în curând, în sensul unui transfer de putere mai accentuat către Bruxelles). 

Democratizarea nu este o opţiune pentru aceşti susţinători ai centralizării, precum Herfried Münkler, care face parte din Consiliul Consultativ al Colegiului Federal (german) pentru Studii de Securitate (BAKS), care menţiona necesitatea unei "dictaturi provizorii", şi care a scris articolul Democraţia nu poate salva Europa (Spiegel Online):
 

Partea 1: Necesitatea centralizării puterii

În ciuda multitudinii problemelor cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, democratizarea nu este răspunsul. Mai degrabă, elitele UE necesită îmbunătăţiri - şi puterea trebuie să fie luată de la periferie.

Elitele politice din Europa oferă o privelişte jalnică în acest moment, de la reacţiile lor contradictorii privind revoltele din lumea arabă, până la  gestionarea timidă a crizei monedei euro. Fie persistă în a nu face nimic, fie fug de la un fals la altul, totul în speranţa că aceasta le va permite să obţină controlul asupra pieţelor. Acum, când elitele europene au trebuit să aducă dovada a ceea ce susţin de mult timp, că Europa este un jucător capabil pe scena politică şi economică mondială, nu au făcut nimic altceva decât să se poticnescă. Şi pentru că ei refuză să creadă că aceasta este realitatea, ei aclamă fiecare mişcare de poticnire drept salvarea Europei şi a monedei euro. Imaginea proastă pe care Europa o proiectează în prezent este în mare parte rezultatul neputinţei elitelor sale.


În lumina acestui eşec al elitelor, nu este de mirare că auzim apeluri reînnoite pentru democratizarea Europei. Dintr-o dată, oamenii ar urma să repare ceea ce elitele au dat greş. Din moment ce deja li se cere să plătească pentru problemele cauzate de către elite, mulţi cred că oamenii ar trebui să aibă un cuvânt mai mare de spus în privinţa modului în care este controlată Europa, şi de către cine. Atât de rezonabil cât poate suna acest lucru, în niciun caz nu-l face atât de plauzibil, după cum pare la prima vedere. Chiar şi după democratizarea Europei, elitele de la Bruxelles şi Strasbourg vor fi în continuare la conducere. Singura opţiune disponibilă cetăţenilor europeni, în măsura în care aceştia o pot formula ca atare, ar fi de a reacţiona la eşecul evident prin înlăturarea liderilor din funcţiile lor prin vot - şi de a vota o elită alternativă care să le ia locul. Rămâne deschisă întrebarea dacă acest lucru ar schimba ceva în mod fundamental.

Bruxellesul, care este şi capitala Belgiei, este deosebit de bine adaptat pentru a demonstra că democraţia nu duce automat la instalarea de elite capabile. De la alegerile din vara trecută, partidele politice din Belgia au fost în imposibilitatea de a forma un nou guvern funcţional. Democraţia din Belgia suferă din cauza împărţirii etnice şi a parcelării politice. Ea a fost mult timp incapabilă de a lua deciziile cele mai elementare. Şi, acum, nici măcar compromisurile nu mai sunt fezabile.

Jucând un joc riscant


Este de temut că o democratizare mai extinsă a Europei ar duce la o situaţie foarte asemănătoare, deoarece Europa este cel puţin la fel de diversă precum Belgia, sub aspectele naţionale şi economice. A forţa democratizarea Europei este asemănător cu un joc riscant, care poate duce rapid la dezintegrare europeană. Cei care văd democratizarea ca o reacţie logică la criză poate că nici nu sunt conştienţi de acest risc. Ei văd democratizarea ca un reflex automat de răspuns la criză. Dar democraţia are nevoie de anumite condiţii care nu există în Europa de astăzi.

Europa a fost un proiect al elitelor de la bun început, dar cu condiţia că democratizarea se va întâmpla la prima ocazie. Deşi Europa a avut partea sa de momente Cairo de-a lungul istoriei Uniunii Europene - momente când timpul părea potrivit pentru mai multă democratizare - posibilitatea nu a fost niciodată la fel de favorabilă în toată Uniunea. Şi pentru că o majoritate de ansamblu nu este suficientă în această Europă, iar majorităţi convingătoare ar fi fost necesare în toate statele membre, aceste oportunităţi au fost irosite. Dar elitele nu sunt deosebit de pro-active, prin natură, şi au ezitat, alegând o abordare tip "văzând şi făcând" - o abordare care a fost şi încă este în parte un rezultat al cadrului instituţional în care acestea operează. Deloc surprinzator, câteva încercări de a aduce mai multă democraţie în Europa au fost timide, în cel mai bun caz.

Un alt factor care a contribuit a fost lipsa relativă de încredere în rândul alegătorilor. Şi alegerile pentru Parlamentul European, care a fost ales în mod direct de către populaţia europeană de pe la sfârşitul anilor '70, au făcut prea putin pentru a calma acest scepticism: prezenţa la vot este în mod notoriu redusă şi cei care votează tind să favorizeze populiştii în număr disproporţionat de mare. Populaţia europeană nu a fost niciodată şi încă nu este un popor european.

Elitele ţin împreună statele europene

Cei care sunt în favoarea democratizării răspund că un astfel de proces este singura modalitate de a crea un popor european. Acest lucru poate fi corect, în principiu, dar necesită, deasemenea, existenţa deopotrivă a unor condiţii socio-economice şi politico-culturale, care cu siguranţă nu sunt în acest moment, este mult prea evident în neîncrederea în creştere din rândul europenilor în timpul crizei euro. Cei care susţin acum democratizarea  consolidează forţele centrifuge din Europa. În ciuda tuturor greşelilor şi incompetenţelor, elitele sunt cele care ţin împreună [statele din] Europa. Mai degrabă decât să ne gândim la democratizare, atunci, nu ar trebui să ne uităm în schimb după modalităţi de îmbunătăţire a capacităţilor elitelor?

Principala problemă a unei Europe constituite este că puterea declanşează forţe centrifuge imediat ce strălucirea prosperităţii economice începe să se estompeze. Un jucător politic şi economic care necesită o creştere şi nu-şi poate soluţiona tulburările nu este apt pentru a supravieţui în secolul 21. Un astfel de actor este o problemă, şi nu soluţia. Astfel, criza actuală trebuie să fie privită ca un apel pentru a transforma Europa într-un mod care va produce elite mai bine şi care să dea acestor elite mai multă libertate să ia măsuri. Aceasta duce spre o modificare a Tratatului de la Lisabona, şi cuprinde gândul dureros că o Europă mai mică, dar mai eficientă, este mai bună decât o Europă mai mare, pe care cetăţeni săi o privesc cu o indiferenţă morocănoasă, în cel mai bun caz.

Prin urmare, tema centrală pentru reconstrucţia Europei este că forţele centrifuge care rezultă din cererile continue pentru suveranitate din partea statelor membre şi din diferenţele socio-economice şi culturale între diferitele regiuni nu vor fi doar temperate, dar vor fi, deasemenea, transformate în forţe centripete. Cu alte cuvinte, Europa are nevoie de un centru de decizie puternic - sau va eşua.

O situaţie în care o ţară precum Grecia, a cărei producţie înseamnă între 2 % şi 2,5 % din cea a întregii zone euro, poate pune în pericol economia europeană şi poate aduce moneda europeană comună la un pas de eşec, dezvăluie defecte grave de proiectare în constituirea politică. Plângeri cu privire la maşinaţiunile frauduloase ale grecilor în cursul aderării lor la zona euro, deficienţele administrative ale Greciei (ţara nici măcar nu are un cadastru naţional) şi lipsa de disciplină şi de angajament în cadrul unor largi categorii ale populaţiei nu se arată a fi un spectacol dintre cele mai bune. Adevărata problemă este că toate aceste probleme au fost cunoscute cu aproximativ 10 ani în urmă - şi că nu au fost trase consecinţe din această cunoaştere.


Partea 2:  Timpul ca centrul să preia controlul asupra periferiei

Europa a fost văzută ca un succes care necesită puţină întreţinere - una care s-ar putea ocupa de greci. În loc de a acorda atenţie factorilor cu adevărat relevanţi, a avut loc o dezbatere privind identitatea religioasă şi culturală - o dezbatere care a făcut posibilă lăsarea pe dinafară a turcilor, permiţând grecilor, bulgarilor şi românilor să adere la UE. Din punctul de vedere al politicii financiare şi monetare, cel puţin, Europa ar fi stat mai bine astăzi, dacă s-ar fi procedat invers. Elitele sunt caracterizate prin faptul că ele pun întrebările potrivite. Elitele europene nu îndeplinesc această cerinţă.

Un alt exemplu de eşec al elitelor europene a fost pretenţia lor că introducerea monedei euro pe continent nu ar crea doar o piaţă mai mare decât piaţa americană, dar, deasemenea, că moneda euro ar avea ceea ce este necesar pentru a deveni a doua monedă de rezervă a economiei globale, alături de dolar. Dar paralela cu această idee - nevoia de cel puţin o agenţie de rating europeană, care i-ar putea ţine partea împotriva agenţiilor de rating american - a fost ignorată. Europenii au fost porniţi în a contesta poziţia dominantă a dolarului, împreună cu toate avantajele pe care le-a creat pentru Statele Unite, şi totuşi au pozitionat euro într-un mediu neprotejat. Ar putea fi atacat în orice moment, deoarece agenţiile de rating din SUA ar putea căuta verigile cele mai slabe din grupul euro şi ar aplică presiuni acolo. Prestigiul euro-ului a fost şi rămâne extrem de vulnerabil. Un proiect precum euro ar fi trebuit să fi fost elaborat într-un mod care să fi instituit măsuri de siguranţă strategică.

Abia acum europenii s-au gândit serios la o astfel de agenţie de rating, dar acum intenţiile lor şi funcţia agenţiei sunt prea transparente. Poate că singura explicaţie pentru eroarea strategică este faptul că elitele au început să se vadă drept administratorii  prosperităţii, şi au pierdut din vedere lupta strategică pentru putere şi influenţă. Este posibil ca elitele europene să fi devenit victime ale explicaţiilor pe care le-au dat propriei populaţii, spre a legitima proiectul. Ei s-au văzut ca un fel de uriaş blând şi nu ca actori politici care luptă pentru interesele lor în străinătate şi pentru predominare acasă. În politică, a încurca legitimarea cu strategia este un păcat de neiertat.

Declin şi dezintegrare

Există, fără îndoială, numeroase exemple de eşecuri grave ale elitelor la nivel european. Dar problema-cheie este că aceste eşecuri pot fi corectate doar de elitele însăşi, şi că încercarea de a compensa eşecurile prin democratizare forţată ar duce la dezintegrarea abruptă a Europei. Instrumentul plebiscitului, în special, s-a dovedit a fi defectuos, un instrument pe care actorii politici l-au folosit în chestiunile europene din nou şi din nou. În situaţia actuală, democratizarea ar consolida capacitatea jucătorilor anti-europeni şi ar creşte în mod semnificativ numărul celor care ar folosi veto-ul la Bruxelles.

În Europa, este puţin probabil că elite mai capabile vor veni la putere, sau că elitele existente vor face mai putine greseli, ar fi mai hotărâte şi ar aduce interesele europene cu mai multă pricepere în joc, atâta timp cât cadrul general de comportament al elitelor - Constituţia Europeană, ca să spunem aşa - nu este în mod substanţial restructurat. Actuala criză nu poate asigura condiţii bune pentru democratizare, dar este cu sigurantă o oportunitate pentru a modifica Tratatul de la Lisabona. În trecut, se spunea că axa Paris-Bonn sau Paris-Berlin trebuie să rămână intactă pentru ca Europa să facă progrese. Astazi, sarcina care apasă pe această axă a devenit prea grea. Germanii sunt aşteptaţi să vină cu mai multă iniţitivă în conducere, dar de îndată ce aceştia schiţează fie şi o mică tentativă, sunt respinşi, dacă nu chiar contestaţi vehement. În Europa, periferia are putere prea multă şi centrul, prea puţină. Atât timp cât acest lucru nu schimbă, UE şi moneda euro nu vor ieşi din criză. O redistribuire a ponderii politice în Europa poate fi dificilă, dar acest lucru nu schimbă faptul că este necesară.

Înainte de extinderea UE spre Europa de Est, a avut loc o dezbatere asupra dezvoltării viitoare a UE, dar s-a bazat pe variantele false "aprofundare sau extindere".  Întrebarea reală ar fi fost cât de puternic trebuie să fie centrul ca să se ocupe de o periferie mai mare. Acum periferia domină centrul şi dictează atât agenda sa politică, cât şi ritmul proceselor decizionale. Chiar dacă Europa reuşeşte să-şi croiască un drum prin criza euro şi prăbuşirea grecească, această problemă fundamentală nu va dispărea. De fapt, astfel de crize se pot repeta în orice moment. Un faliment naţional mai mult sau mai puţin ordonat pentru Grecia ar fi doar un pas mic spre a salva euro. Pasul cheie este o reconstituire politică a Europei, o reconstituire în care democratizarea ar fi o opţiune reală, şi nu ar prezenta un pericol de declin şi de dezintegrare.

2 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Sa vedem cu ce vor mai veni .Parerea mea este ca se lasa cu dictatura...

Riddick spunea...

Cât mai e criză nu cred că vor risca (nu sunt proşti, apelurile astea sunt baloane de încercare). Urmează evenimente interesante în Portugalia, şi foarte posibil în Spania si Italia.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: