Postări
Europe's Chancellor
2011/01/26 BERLIN - Revista principală de politică externă a establishmentului german a proclamat-o pe Angela Merkel "Cancelar al UE". Potrivit periodicului specializat "Internationale Politik", publicat de Consiliul German pentru Relaţii Externe (DGAP), trebuie să admitem că într-adevăr în 2010 "a fost creată funcţia de cancelar german al UE", an în cursul căruia şeful cabinetului de la Berlin a stabilit cu succes un fel de "autoritate de a trasa linii directoare" pentru acest "cerc de 27 de lideri naţionali şi ai guvernelor". Dacă s-ar considera UE ca fiind condusă de un "guvern", ar fi posibil să se "atribuie roluri". Preşedintele Franţei, în acest caz, "fără îndoială, are rolul de vice-cancelar, (...) care poate lua iniţiative", dar "în cazuri de conflict, poate fi întotdeauna corectat de către cancelar". Aceste afirmaţii care apar în principalul periodic de politică externă al Berlinului sunt o declaraţie scrisă pentru întreaga lume despre ambiţiile germane pentru conducerea UE, care până în prezent au fost de obicei politicos negate în public. Acestea sunt flancate de consideraţii privind înlocuirea procedurilor democratice cu practicile dictatoriale.
Rolul de pivot al Germaniei
Potrivit unui articol online recent al periodicului "Internationale Politik", cancelarul german poate privi retrospectiv 2010 ca pe un an plin de succese la nivelul UE. Ea a reuşit să impună "tot ceea ce a vrut şi chiar o mare parte din ceea ce, la începutul anului 2010, a fost considerat imposibil": un mecanism de criză al zonei euro cu includerea investitorilor privaţi, "un Pact de Creştere şi de Stabilitate mai strict" şi chiar o "modificare a Tratatului UE". Independent de cum s-ar vedea aceste măsuri, trebuie să admitem că Germania, "ca economia naţională cea mai mare, a jucat permanent rolul de pivot central al Uniunii [Europene]". Astfel - continuă articolul - Merkel este de atunci "nu doar cancelarul german, ci şi cancelarul UE", insistă autorul. Desigur, nimeni nu vorbeşte încă despre "crearea unui cancelar german al UE". Transformările structurale "de multe ori insidioase", ca de obicei, vor fi doar pe deplin recunoscute şi vor fi elaborate propagandistic mai târziu. [1]
Autoritate pentru trasarea de directive
Una dintre aceste "transformări structurale" este că UE trebuie să fie considerată "mai mult în categoria unui guvern" care "ar corespunde mult mai mult modelului german" decât "de exemplu, modelului prezidenţial francez". Cancelarului i s-ar acorda "autoritatea de a stabili directive". Ea este liderul - toată lumea ştie cumva că nicio ţară nu poate fi salvată din criză, dacă Germania "nu dă OK-ul său" - dar, ca şi în cazul cabinetelor guvernamentale, ar trebui să fie formate coaliţii. De exemplu, în timpul disputei privind sprijinul financiar al UE pentru Grecia, Merkel a refuzat la început, pentru că ea avea nevoie de timp "pentru a construi coaliţii cu alţi parteneri din UE pentru a compensa minoritatea ţărilor din zona euro care aplică strict programele de austeritate". Rezultatele sunt similare cu rezultatul negocierilor pentru o coaliţie: "ţările nevoiaşe din zona euro" ar putea conta pe sprijin financiar de la naţiunile mai prospere, "dar numai în condiţiile dictate de ele". În general, "ar putea fi susţinută teza", că într-adevăr Merkel este nu numai "cancelarul UE", ci chiar "stilul ei de guvernare" a fost transfuzat "de la nivel naţional la nivel european". [2]
Vice-cancelarul Sarkozy
Dacă în UE s-ar putea vedea structuri guvernamentale, conform periodicului, atunci este oarecum "provocator" şi totuşi "tentant" să se "atribuie roluri" diferiţilor actori. Liderii naţionali şi de guverne din UE ar putea fi apoi comparaţi cu "un cabinet de miniştri". Preşedintele Franţei, în acest caz, "fără îndoială, are rolul de vice-cancelar, (...) care poate lua iniţiative", dar, "în cazuri de conflict, poate fi întotdeauna corectat de către cancelar". Întâlnirea de la Deauville, unde Merkel şi Sarkozy au ajuns la un acord privind un dictat de criză pentru restul de 25 de ţări ale UE, ar trebui să fie privită ca un "mini-comitet de coaliţie" la nivelul UE, conform revistei, cu referire la pierderea totală a puterii de către toate celelalte ţări UE. Pe de altă parte, preşedintele Consiliului UE, Herman van Rompuy, are un fel de rol de "şef al Cancelariei Federale", care trebuie să "caute un echilibru între diferitele tabere", şi "astfel întotdeauna riscă - la fel ca la Deauville - să fie corectat brusc de către şeful guvernului sau de către 'vicele' său". Autorul consideră că este dificil să se atribuie "un rol" lui José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei. Luptele pentru putere în ceea ce priveşte funcţia lui în cadrul UE sunt încă neconcludente. [3]
Hegemonic pe faţă
Până în prezent, chiar dacă au fost impuse pretenţiile germane pentru conducerea UE, acestea erau de obicei politicos negate în public - în aşa fel încât să nu fie provocate guvernele din celelalte ţări ale UE şi pentru a se evita rezistenţa deschisă. Cum se poate vedea din declaraţiile apărute în articolul din "Internationale Politik", establishmentul de la Berlin începe acum să-şi exprime public pretenţia sa pentru conducerea UE - şi, astfel, să imprime treptat, cel puţin în conştiinţa elitelor Europei, ideea de hegemonie germană asupra UE. Cea mai mare putere europeană îşi arată forţa - şi insistă ca aceasta să fie recunoscută.
O nouă eră de imperialism
În acest sens, anumite consideraţii care au fost exprimate în rândurile establishmentului de la Berlin şi care au fost publicate în "Internationale Politik" anul trecut, pot să primească o nouă semnificaţie. De exemplu, un proeminent expert în politică externă al CDU [partidul lui Merkel] a proorocit "o nouă eră a imperialismului energetic" [4]. Lupta "pentru energie, materii prime şi apă" va domina politica mondială din secolul 21. "Naţionalismul de secol 19, colonialismul şi imperialismul" vor reveni în luptele pentru putere de la nivel mondial. "Crizele energetice şi conflictele" şi chiar "războaie energiei" ar deveni "inevitabile". Acest scenariu sugerează motivul pentru care unii de la Berlin au considerat, poate, că este recomandabil să se clarifice relaţiile de putere de la nivel european, o dată pentru totdeauna.
Un pic de dictatură
Ar trebui să fie, deasemenea, atrasă atenţia asupra unui articol al unui profesor de ştiinţe politice de la Berlin, Herfried Münkler, care a fost deasemenea publicat în primăvara anului trecut, în acelaşi periodic de politică externă. Münkler, care este unul dintre cei mai renumiţi experţi din capitala germană şi din Consiliul Consultativ al Colegiului Federal pentru Studii de Securitate (BAKS), a scris atunci că "se vorbeşte astăzi de diferite puteri şi măsuri dictatoriale" [5]. Uneori se aude o dorinţă pentru "un pic de dictatură". Münkler a făcut evident aluzie la segmente din establishmentul din Berlin, când a relatat că în discuţie s-a făcut referire la juristul nazist, Carl Schmitt: "Dacă se vorbeşte astăzi despre diverse puteri şi măsuri dictatoriale, este de obicei (!) în sensul a ceea ce Schmitt definea drept o dictatură provizorie". Potrivit lui Schmitt, o dictatură provizorie este una care este limitată în conţinut sau este temporară. "Dar nicio instituţie constituţională", a explicat Münkler anul trecut, "nu este pregătită să îşi asume riscul de a instala un dictator provizoriu". În cadrul dezbaterilor de la Berlin, membri ai elitelor berlineze se pregătesc în mod public să preia conducerea directă a UE fără a provoca un scandal în restul Europei.
[1], [2], [3] Andreas Rinke: Die EU-Kanzlerin. Angela Merkel überträgt ihren Regierungsstil auf die europäische Ebene; www.internationalepolitik.de 21.01.2011
[4] Friedbert Pflüger: Eine neue Ära des Energieimperialismus; Internationale Politik Mai/Juni 2010. See also A New Era of Imperialism
[5] Herfried Münkler: Lahme Dame Demokratie; Internationale Politik Mai/Juni 2010. See also A Bit of Dictatorship
http://www.german-foreign-policy.com/en/fulltext/57907
2011/01/26 BERLIN - Revista principală de politică externă a establishmentului german a proclamat-o pe Angela Merkel "Cancelar al UE". Potrivit periodicului specializat "Internationale Politik", publicat de Consiliul German pentru Relaţii Externe (DGAP), trebuie să admitem că într-adevăr în 2010 "a fost creată funcţia de cancelar german al UE", an în cursul căruia şeful cabinetului de la Berlin a stabilit cu succes un fel de "autoritate de a trasa linii directoare" pentru acest "cerc de 27 de lideri naţionali şi ai guvernelor". Dacă s-ar considera UE ca fiind condusă de un "guvern", ar fi posibil să se "atribuie roluri". Preşedintele Franţei, în acest caz, "fără îndoială, are rolul de vice-cancelar, (...) care poate lua iniţiative", dar "în cazuri de conflict, poate fi întotdeauna corectat de către cancelar". Aceste afirmaţii care apar în principalul periodic de politică externă al Berlinului sunt o declaraţie scrisă pentru întreaga lume despre ambiţiile germane pentru conducerea UE, care până în prezent au fost de obicei politicos negate în public. Acestea sunt flancate de consideraţii privind înlocuirea procedurilor democratice cu practicile dictatoriale.
Rolul de pivot al Germaniei
Potrivit unui articol online recent al periodicului "Internationale Politik", cancelarul german poate privi retrospectiv 2010 ca pe un an plin de succese la nivelul UE. Ea a reuşit să impună "tot ceea ce a vrut şi chiar o mare parte din ceea ce, la începutul anului 2010, a fost considerat imposibil": un mecanism de criză al zonei euro cu includerea investitorilor privaţi, "un Pact de Creştere şi de Stabilitate mai strict" şi chiar o "modificare a Tratatului UE". Independent de cum s-ar vedea aceste măsuri, trebuie să admitem că Germania, "ca economia naţională cea mai mare, a jucat permanent rolul de pivot central al Uniunii [Europene]". Astfel - continuă articolul - Merkel este de atunci "nu doar cancelarul german, ci şi cancelarul UE", insistă autorul. Desigur, nimeni nu vorbeşte încă despre "crearea unui cancelar german al UE". Transformările structurale "de multe ori insidioase", ca de obicei, vor fi doar pe deplin recunoscute şi vor fi elaborate propagandistic mai târziu. [1]
Autoritate pentru trasarea de directive
Una dintre aceste "transformări structurale" este că UE trebuie să fie considerată "mai mult în categoria unui guvern" care "ar corespunde mult mai mult modelului german" decât "de exemplu, modelului prezidenţial francez". Cancelarului i s-ar acorda "autoritatea de a stabili directive". Ea este liderul - toată lumea ştie cumva că nicio ţară nu poate fi salvată din criză, dacă Germania "nu dă OK-ul său" - dar, ca şi în cazul cabinetelor guvernamentale, ar trebui să fie formate coaliţii. De exemplu, în timpul disputei privind sprijinul financiar al UE pentru Grecia, Merkel a refuzat la început, pentru că ea avea nevoie de timp "pentru a construi coaliţii cu alţi parteneri din UE pentru a compensa minoritatea ţărilor din zona euro care aplică strict programele de austeritate". Rezultatele sunt similare cu rezultatul negocierilor pentru o coaliţie: "ţările nevoiaşe din zona euro" ar putea conta pe sprijin financiar de la naţiunile mai prospere, "dar numai în condiţiile dictate de ele". În general, "ar putea fi susţinută teza", că într-adevăr Merkel este nu numai "cancelarul UE", ci chiar "stilul ei de guvernare" a fost transfuzat "de la nivel naţional la nivel european". [2]
Vice-cancelarul Sarkozy
Dacă în UE s-ar putea vedea structuri guvernamentale, conform periodicului, atunci este oarecum "provocator" şi totuşi "tentant" să se "atribuie roluri" diferiţilor actori. Liderii naţionali şi de guverne din UE ar putea fi apoi comparaţi cu "un cabinet de miniştri". Preşedintele Franţei, în acest caz, "fără îndoială, are rolul de vice-cancelar, (...) care poate lua iniţiative", dar, "în cazuri de conflict, poate fi întotdeauna corectat de către cancelar". Întâlnirea de la Deauville, unde Merkel şi Sarkozy au ajuns la un acord privind un dictat de criză pentru restul de 25 de ţări ale UE, ar trebui să fie privită ca un "mini-comitet de coaliţie" la nivelul UE, conform revistei, cu referire la pierderea totală a puterii de către toate celelalte ţări UE. Pe de altă parte, preşedintele Consiliului UE, Herman van Rompuy, are un fel de rol de "şef al Cancelariei Federale", care trebuie să "caute un echilibru între diferitele tabere", şi "astfel întotdeauna riscă - la fel ca la Deauville - să fie corectat brusc de către şeful guvernului sau de către 'vicele' său". Autorul consideră că este dificil să se atribuie "un rol" lui José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei. Luptele pentru putere în ceea ce priveşte funcţia lui în cadrul UE sunt încă neconcludente. [3]
Hegemonic pe faţă
Până în prezent, chiar dacă au fost impuse pretenţiile germane pentru conducerea UE, acestea erau de obicei politicos negate în public - în aşa fel încât să nu fie provocate guvernele din celelalte ţări ale UE şi pentru a se evita rezistenţa deschisă. Cum se poate vedea din declaraţiile apărute în articolul din "Internationale Politik", establishmentul de la Berlin începe acum să-şi exprime public pretenţia sa pentru conducerea UE - şi, astfel, să imprime treptat, cel puţin în conştiinţa elitelor Europei, ideea de hegemonie germană asupra UE. Cea mai mare putere europeană îşi arată forţa - şi insistă ca aceasta să fie recunoscută.
O nouă eră de imperialism
În acest sens, anumite consideraţii care au fost exprimate în rândurile establishmentului de la Berlin şi care au fost publicate în "Internationale Politik" anul trecut, pot să primească o nouă semnificaţie. De exemplu, un proeminent expert în politică externă al CDU [partidul lui Merkel] a proorocit "o nouă eră a imperialismului energetic" [4]. Lupta "pentru energie, materii prime şi apă" va domina politica mondială din secolul 21. "Naţionalismul de secol 19, colonialismul şi imperialismul" vor reveni în luptele pentru putere de la nivel mondial. "Crizele energetice şi conflictele" şi chiar "războaie energiei" ar deveni "inevitabile". Acest scenariu sugerează motivul pentru care unii de la Berlin au considerat, poate, că este recomandabil să se clarifice relaţiile de putere de la nivel european, o dată pentru totdeauna.
Un pic de dictatură
Ar trebui să fie, deasemenea, atrasă atenţia asupra unui articol al unui profesor de ştiinţe politice de la Berlin, Herfried Münkler, care a fost deasemenea publicat în primăvara anului trecut, în acelaşi periodic de politică externă. Münkler, care este unul dintre cei mai renumiţi experţi din capitala germană şi din Consiliul Consultativ al Colegiului Federal pentru Studii de Securitate (BAKS), a scris atunci că "se vorbeşte astăzi de diferite puteri şi măsuri dictatoriale" [5]. Uneori se aude o dorinţă pentru "un pic de dictatură". Münkler a făcut evident aluzie la segmente din establishmentul din Berlin, când a relatat că în discuţie s-a făcut referire la juristul nazist, Carl Schmitt: "Dacă se vorbeşte astăzi despre diverse puteri şi măsuri dictatoriale, este de obicei (!) în sensul a ceea ce Schmitt definea drept o dictatură provizorie". Potrivit lui Schmitt, o dictatură provizorie este una care este limitată în conţinut sau este temporară. "Dar nicio instituţie constituţională", a explicat Münkler anul trecut, "nu este pregătită să îşi asume riscul de a instala un dictator provizoriu". În cadrul dezbaterilor de la Berlin, membri ai elitelor berlineze se pregătesc în mod public să preia conducerea directă a UE fără a provoca un scandal în restul Europei.
[1], [2], [3] Andreas Rinke: Die EU-Kanzlerin. Angela Merkel überträgt ihren Regierungsstil auf die europäische Ebene; www.internationalepolitik.de 21.01.2011
[4] Friedbert Pflüger: Eine neue Ära des Energieimperialismus; Internationale Politik Mai/Juni 2010. See also A New Era of Imperialism
[5] Herfried Münkler: Lahme Dame Demokratie; Internationale Politik Mai/Juni 2010. See also A Bit of Dictatorship
http://www.german-foreign-policy.com/en/fulltext/57907
>> Noua Chestiune Germană (I)
>> Andrei Marga pe lista scurtă de premieri a PNL, după discuţia privată cu Angela Merkel ?
>> Andrei Marga pe lista scurtă de premieri a PNL, după discuţia privată cu Angela Merkel ?
5 comentarii :
Este absolut incredibil cum acest subiect care este deja pus pe tapet la vedere de catre Gemania nu este preluat deloc, dar absolut deloc in presa romaneasca !
Nici cei mai "vasnici" asa zis dreptaci, think tank-uri , nimeni, dar absolut nimeni nu indrazneste sa spuna lucrurilor pe nume .
Tot gasesc de scris despre diverse alte subiecte din copilarie si adolescenta. Au ramas la stadiul de "copii mari",Ocolesc subiectul cu o abilitate demna de un scop mai bun.
Chiar nu vad realitatea?
Atata lasitate intelectuala n-as fi crezut ca exista !
Sau sunt toti, dar absolut toti platiti de diversi sorisi, kasuri, putini, new world preachers, etc etc ?
Ce naiba sa zică, atunci când Fundaţia Konrad Adenauer instruieşte OT PDL, care m-a scos pe mine din blogroll-ul lor (ce să spun... nu mai pot dormi din cauza asta...;))) ).
Cu siguranta nu va doarmi noaptea OT PDL mai tarziu, din cauza asta.......
Copii astia chiar nu gandesc singuri ?
Dar cei care se ocupa de formarea de cadre in PDL?
A gasit KAS o nisa,un punct slab, si-l speculeaza la maximum?
E grav ce se întâmplă. Nu mă pronunţ (încă), cred că este încă şi mai grav decât ceea ce îmi pot eu imagina.
"The Unthinkable".....
Si eu sunt infricosata cand analizez la rece ceea ce se intampla sub ochii nostri
Trimiteți un comentariu