Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
(la momentul 14:14; de văzut şi confruntarea lui Troţki cu Stalin/Koba, de pe la 43:04) "Care Ucraină?" - Max Hoffman , şeful de...
-
PNL joacă din ce în ce mai prost comedia anticomunismului, probabil că pentru acea treime din votanţii lui Antonescu care nu l-au votat pe...
-
Trei judecători ai Curţii Constituţionale a României (Zegrean, Morar, Minea) au formulat şi semnat (pag. 31-46) o opinie separată la moti...
-
Via Conu Mișu : Un partid pentru recîștigarea suveranității Titlul se explică de la sine. Nu a mai rămas vreo speranță de ...
-
Monica Macovei: Comisia trebuie să aplice sancţiuni descurajatoare în cazuri de corupţie şi fraudă cu fonduri europene ( link ) Monic...
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...
-
Ăştia trebuie călcaţi pe cap. Cotoi dă un interviu în Evenimentul zilei , unde continuă cu aberaţiile: În privinţa lipsei de loial...
-
Nu-i bine nicicum. Dacă face, de ce face... dacă nu face, de ce nu face... Se speculează că Traian Băsescu şi-a asigurat majoritatea ...
-
" This president [has shown a] willingness to be obsequious to our adversaries, to denigrate our allies, and e...
-
I don't wanna say goodbye for the summer Knowing the loneliness So let us take a pledge to meet in September And seal it with a kis...


7 comentarii :
Alta caracteristica a globalizarii:
incultura stiitifica, incompetenta aduse la rang de virtute.Cei care sustin nonsesul despre "carbon" sau "carbon dioxide" sunt numiti pe criterii politice si nu de competenta.
EXACT ca in comunism : Suzana Gadea-ministrul culturii...-nu vorbea nici o limba straina
Acum 400 de ani dogma oficială era că Pământul e rotund, deşi Magellan demonstrase cu 100 de ani mai înainte contrariul.
"că Pământul e plat"... :))))
Asistam (din nou, incredibil !) la rasturnarea ierarhiei valorilor.
Eu chiar am in fata ochilor asfel de momente datorate unei politici tipice colonialiste : sa ne considere sclavi, sursa de munca ieftina, dar in acelasi timp sa nu fie de acord cu aderarea noastra la Schengen....
Noi nu suntem oameni ci sclavi.
Lupta este foarte mare....
"Duda"-tipic societate civila si MM..
Astia vor defiintarea partidelor
Acum am realizat titlu !
Oricum ne scufundam toti ,unii mai devreme, altii mai tarziu :))))
:)))
Trimiteți un comentariu