Alexandru Usatiuc-Bulgăr primeşte 7 ani de GULAG plus încă alţi 6 de exil, Gheorghe Ghimpu - 7 ani, iar Valeriu Graur – 4. Singurul care se mai află în viaţă este Valeriu Graur. După ce şi-au ispăşit pedeapsa, cei trei s-au întors acasă, dar au fost urmăriţi şi persecutaţi de Securitatea sovietică. Au fost reabilitaţi abia după declararea independenţei Republicii Moldova.
15 noiembrie 2010
Ceauşescu, "patriot"
Nicolae Ceauşescu a predat autorităţilor sovietice documentele pe care unul dintre liderii mişcării Frontul Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei, Alexandru Usatiuc-Bulgăr le adusese în România, expediindu-le de la o cutie poştală de lângă Gara de Nord din Bucureşti (1969). În anul următor, Alexandru Usatiuc-Bulgăr obţine o audienţă cu trei consilieri ai lui Nicolae Ceauşescu, lăsând alte documente la sediul Consiliului de Stat.
După circa două săptămâni, şeful Securităţii RSR îl informează pe şeful KGB (Iuri Andropov) despre vizita cetățeanului sovietic Usatiuc Alexandru, anexând şi documentele aduse de acesta.
În 1971, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, împreună cu Valeriu Graur şi cu Gheorghe Ghimpu (fratele mai mare al preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu) sunt arestaţi şi condamnaţi, fiind trimişi în colonii penitenciare (GULAG).
Alexandru Usatiuc-Bulgăr primeşte 7 ani de GULAG plus încă alţi 6 de exil, Gheorghe Ghimpu - 7 ani, iar Valeriu Graur – 4. Singurul care se mai află în viaţă este Valeriu Graur. După ce şi-au ispăşit pedeapsa, cei trei s-au întors acasă, dar au fost urmăriţi şi persecutaţi de Securitatea sovietică. Au fost reabilitaţi abia după declararea independenţei Republicii Moldova.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
PDL, în ultima vreme, este reprezentat în platoul Realitatea TV de... Oajdea şi de Paleologu.
-
- Trezirea, PDL ! - Evenimentul zilei are azi un articol - PDL face planuri de excludere a lui Preda - din care aflăm că "exclu...
-
La întâlnirea cu Herman van Rompuy, Traian Băsescu a declarat : "Cred că domnul preşedinte Herman van Rompuy a acoperit toată ...
-
"Elefantul nu a consumat carne din cauză foamei, ci pentru că a vrut să se răzbune pe oameni" Un elefant `canibal` a fost împu...
-
Assange a fost arestat în Marea Britanie pe baza unui mandat de arestare emis de Suedia pentru "viol, agresiune sexuală şi coerci...
-
- Băse - Soros - niku_elektriku - Alina Mungiu-Pippidi - Mr. Blogary - Theophyle - sunt un impertinent (n'aşa ? ;-) ...
-
Revista AGERO Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu „Ploaia care va veni le va potopi pe toate, Să încercăm să facem noi...
-
The Germanization of Europe 2011/02/14 BERLIN - "Pactul UE pentru Competitivitate" propus de către Germania şi Franţa ...
-
NEW.EURO-MED.DK : East-west theatre II T he following shows how the NWO actors play a deceptive game to delude us into their Lucifer...
3 comentarii :
Foarte interesant !
Moldovenii il considerau pe Ceausescu
un erou care se pune contra rusilor.
Cata naivitate !
Mulţi credeau asta şi prin România. Discursul faimos de la balconul CC, din 23 august 1968, i-a păcălit pe mulţi. Atunci a fost apogeul popularităţii lui Ceauşescu. Apăruseră zvonuri dirijate, cum că "armata ar fi topit cu lasere inventate de Coandă tancuri ruseşti care ar fi vrut sa intre în România" (fals, o invazie s-ar fi desfăşurat ca în Cehia (avioane cu trupe, după preluarea controlului unui aeroport) şi mai probabil ca în Afghanistan-1979, desant aerian masiv (paraşutişti).
N-am stiut de astfel de zvonaci SF :)
Trimiteți un comentariu