I. - Corina Drăgotescu (jurist,
Există aşadar un motiv necunoscut pentru care preşedintele este atât de nervos. Cunoaşterea acestuia ar fi mult mai interesantă decât incidentul de la Cireşica, pentră ca ar putea fi vorba de lucruri care vor influenţa direct viaţa noastră.
Mai există o teorie apărută prin diverse medii şi pe care am regăsit-o în nişte comentarii de pe net, suspect de informate şi la obiect. Se spune că Traian Băsescu ar fi suferind de o afecţiune numită Korsakoff, care-i dă aceste stări imprevizibile. Ar putea fi şi aşa, cu toate că, în nenumărate rânduri, Administraţia prezidenţială şi preşedintele au dezminţit categoric orice boală, indiferent cum s-ar numi ea.
Ca om care am trecut printr-o boală grea, mi-ar părea rău dacă preşedintele ar avea vreo afecţiune medicală şi nu pot decât să sper că nu-i aşa, pentru că nu aş dori nimănui să fie bolnav, nici măcar de o gripă severă.
Ca cetăţean însă, am nevoie să ştiu ce este în spatele stării de nervozitate prezidenţiale şi, mai ales, aş vrea ca preşedintele să-i prezinte scuze `dobitocului` pentru că, într-o seară de vară, în concediu, a reacţionat aşa cum n-ar fi trebuit să o facă.
II. - Medicii Ken Shaw şi Allan Thomson despre sindromul Wernicke-Korsakoff (fragment dintr-un documentar din 1979; atenţie după minutul 2:28):
7 comentarii :
Din documentar reiese, deci, că 10% din pacienţi mor, iar unii pacienţi progresează spre starea cronică a bolii, adică vor avea sindromul Wernicke-Korsakoff.
Aşadar, ÎNAINTE de a avea acest sindrom foarte grav, pacientul ar trebui să treacă printr-o fază acută (temporară), încă şi mai gravă !
Hai sa vedem.
Rusii se supara acum cateva zile pe diplomaat, dupa aia spun ca stau pana in 2044 in Armenia, urmeaza infiintarea asociatiei pentru apararea presei cam tot in zilele alea + intamplarea cu dobitocul ala de avocat. Acum petardele astea.
Intamplare? I don't think so. Chiar sunt convins ca Base trebuie s-o ia pe calea de mana forte. Fuck 'em! Romanului ii place oricum sa asculte de bata.
...plus Bushehr:
http://euro-med.dk/?p=16710
It's coming this way.
In ce hal a ajuns Dragoteasca !
Este inadmisinil cata obraznicie.
Ar trebui imediat data in judecata!
Oare Israelul asteapta si "convorbirile de pace" din 2-9-10 ?
A scris la plezneală subiectul, dar bizonu' care nu ştie despre ce-i vorba s-ar putea să muşte nada.
Nu ştiu ce va fi cu Orientul Mijlociu, apar mereu informaţii noi.
Da, drec ca Dragoteasca a scris la plezneala.
Trebuie data in judecata.
Cineva cu acest sindrom de-abia se poate ţine pe picioare, darmite să practice pugilismul...
Trimiteți un comentariu