Partea 1
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
If this was perceived to be a useful agent from the likes of Bolton or Pompeo, who are terrible and evil people, then it is conceivable thi...
-
ianuarie 1. Dezamăgirea Varanului faţă de "preşedintele" PC (Daniel Constantin) indică un lucru pe care mass-media îl ...
-
Tu te-ai găsit să vorbeşti de teroarea anilor ’50 şi de ruşi? Tu, care l-ai promovat pe Silviu Brucan, criminalul care cerea în Scânteia ped...
-
WhatDoesItMean.Com : Russia-China Agree On First Strike Targets against West, Estimate 70 Million Dead In 6 Hours A grim Ministry...
-
Nicuşor Dan, interviu pentru The Epoch Times: ”Avem de-a face cu o clasă politică care nu-i mai reprezintă pe cei care au pus-o acolo....
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
AGERPRES: (Monte Carlo, 13 decembrie) Cătălin Predoiu - Comunicat de presă C ătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL şi fost ministru...
-
O astfel de poliţă de asigurare a fost creată prin proiectul de reorganizare a administraţiei fiscale. Şi chiar dacă nu se ştie dacă ţara va...
16 comentarii :
"Money talks and the rest walks".
Pana la urma principala problema este abuzul "libertatii presei" peste tot in lume.
Nu reusesc sa inteleg la sfarsit -un evreu al carui nume ni-l va spune curand a donat 9 mil de dolari chiar inainte de criza catre "left wing courses" IC..U ?
"ACLU" - AMERICAN CIVIL LIBERTIES UNION :
http://www.discoverthenetworks.org/groupProfile.asp?grpid=6145
http://www.aclu.org/
Este organizaţia tip Alianţa Civică a partidului Democrat dn SUA, cu agendă de stânga.
Savage are o surprinzătoare naivitate faţă de scopul războaielor din Irak şi Afghanistan. Sunt baze de plecare pentru războiul cu Iranul, alegerea lui Obama l-a amânat cu cel puţin un an.
Da, si pe mine m-a surprins naivitatea asta a Savage mai ales dupa ce citisem ultimele doua postari ale lui TRU:"Binele in cautarea raului"
Ma uit pe linkurile date de tine
Te-apuca rasul cand citesti asa ceva....
"The need has never been greater for freedom-loving people to support the ACLU. By making a gift today, you can make sure that the ACLU has the resources it needs to continue to fight for all of our freedoms. Donate now!"
"Donate now !" (via Paypal, etc)este un anunţ uzual pe situri neguvernamentale, uşurează munca suporterilor, nu mai scriu mandat poştal.
Stiu asta,dar suna "ca dracu"
Oare sumele sunt raportate la fisc, cele plătite online ?
Bineinteles.
Primesti factura pentru orice plata faci ,iar factura include TVA-daca plata este facuta in aceeasi tara.
daca e export-factura n-are TVA.
M-am umplut de nervi azi- mai nou se cere un Certificat Fiscal Intracomunitar.Se cere firmelor care fac export-import sa se reinregistreze -desi din 2007 se foloseste un certificat fiscal.
Sunt niste cozi imense la cazier.
Politia nu este organizata ,nu le pasa ca sunt pusi pe drumuri absolut pe toti asociatii din firme.Taxa si timbrele fiscale le platesti intr-un loc( stai la coada), cazierul il depui in alt loc( alta coada).
Apoi trebuie sa te duci la Registrul Comertului ( unde platesti taxa,bineinteles) sa-ti dea certificat constatator-alta coada
Apoi te duci la circa financiara -alta coada.
Eu aveam de facut cu totul altceva in perioada asta si deodata descopar ca trebuie sa fac tot balamucul de mai sus pana la 1-8-2010..
Te saturi ,nu-ti mai trebuie nimic, te gandesti cum sa emigrezi si unde.. :(
Greu.
O mizerie.
Asa-i cand nu este organizare.
Mi-a placut ultima postare din "Riscograma "
FMI -trăiește din incompetența guvernelor.
În 2009 se ştia că va veni criza şi pe la noi.
PSD a sabotat majoritatea reformelor.
Pe de altă parte, să te apuci de rânit grajdurile lui Augias şi să fi scăzut PDL şi Băsescu ATUNCI în sondaje, ca să iasă Prostănacu' + guvern PSDNL, era muncă în zadar.
A avut o vorbă Nicolae Manolescu în anii '90, într-un interviu din "22" :
"Comuniştii gestionează perfect criza (socio-economico-politică), tot discursul lor este centrat pe situaţii de criză".
Eu nu comentez asta.Am inteles totul.
Ceea ce ma enerveaza este lipsa de organizare, in continuare.
Sa vezi cum e la politie la cazier la noi.Dezorganizare totala, tiganii si bisnitarii intra in fata.Eu le spun sa stea la coada.Ei se tavalesc pe jos fac circ,(ca tiganii), lumea rade si-i lasa in fata.Pai cum sa suporti asa ceva?
Singura mea satisfactie a fost cand , dupa vreo ora de asteptat cazierul, in caldura a venit un tip ,la fel ca mine,pentru certificat intercomunitar,care a cedat nervos si inceput si el sa le faca morala politistilor ca nu sunt organizati, ca e varza etc.
Am plecat linistita ca nu sunt singura ....
"Cineva" vrea să păstrăm deprinderile proaste de pe "timpul lui Ceaşcă"... turma...
Exact
Ai spus esentialul...
mda
Trimiteți un comentariu