"Protestez faţă de dizolvarea ANES. Guvernul României a luat această decizie fără consultarea unor experţi în domeniu. Consider că prin această măsură guvernul arată o profundă lipsă de respect pentru unul din principiile fundamentale ale Uniunii Europene: egalitatea între femei şi bărbaţi! De altfel, Parlamentul European a conchis în Rezoluţia sa din 17 iunie 2010 că actuala criză economică şi financiară nu poate şi nu trebuie să fie un motiv pentru încetinirea progresului făcut în sensul implementării politicilor
privind egalitatea de şanse!"
Şi Renate Weber adresează o scrisoare deschisă premierului Emil Boc:
"Am luat act cu îngrijorare de decizia Guvernului de desfiinţare a Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse.
Această măsură dovedeşte incapacitatea Guvernului dumneavoastră de a înţelege rostul unor instituţii care există şi la nivelul Uniunii Europene.
De altfel, o dată cu ANES, aţi desfiinţat şi alte instituţii , al căror rol era să realizeze politici publice pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile".
Egalitatea are uneori o semnificaţie mai deosebită în Parlamentul European.
În parlamentul European există asa-zisul "Intergrup pentru drepturile LGBT", având 88 de membri (europarlamentari). Din România, fac parte europarlamentarii Renate Weber (PNL/ALDE) şi Monica Macovei (PDL/EPP).
Conferinţa ALDE pentru drepturile LGBT, Bruxelles, 17 aprilie 2008:
"Cred că este în mare parte o piatră de temelie a integrării europene, integrarea europeană nu priveşte doar piaţa unică"
- Sophie in't Veld, (fost) europarlamentar ALDE
"Să trecem dincolo de politicile diferite de partid, aceste chestiuni nu sunt exerciţii de propagandă".
- Marco Cappato, europarlamentar ALDE
"Drepturile LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender) sunt drepturi ale omului, nu pot fi separate de corpul principal al Drepturilor Omului. Aş numi abordarea pe un drum diferit şi "drepturi ale omului selective" ca fiind similare atrocităţilor groaznice premergătoare celui de-al doilea război mondial".
- Michael Cashman, preşedintele Intergrupului LGBT al Parlamentului European
"Tendinţa în unele state membre este către o singură formă a legislaţiei antidiscriminare, care tratează toate aspectele în acelaşi mod, Olanda ar fi un exemplu care ar trebui extins la nivelul Uniunii Europene, aş propune o Directivă Europeană unitară, cuprinzătoare, privind egalitatea în drepturi şi combaterea discriminării".
- Robert Windemute, profesor de legislaţia drepturilor omului, Marea Britanie
"Asadar, în iulie 2005 am aprobat o lege privind căsătoriile homosexuale, şi împotriva ei s-a opus Partidul Popular (din Spania) şi doi creştin-democraţi din (provincia) Catalonia; aşadar, majoritatea partidelor politice, reprezentând poporul spaniol, de orientări diferite, au aprobat acea lege".
- Carlos Garcia de Cortazar, Reprezentant Permanent al Spaniei
"În anul 2000, am adoptat legislaţia antidiscriminare cu multiple prevederi, printre care şi orientarea sexuală; simultan, Codul Penal care sancţiona practicile homosexuale, era încă în vigoare!"
-Renate Weber, europarlamentar ALDE
"Aşadar, aici (în UE ?) aceste organizaţii activează pe deplin democratic, dar la Moscova, reprezentantul Papei împreună cu Biserica Ortodoxă (rusă) predică împotriva acestor drepturi democratice".
-Volker Beck, parlamentar ecologist (Germania)
"Uniunea Europeană nu poate trece cu vederea schimbările profunde ale modelului familial din ultimele decenii. Sistemul nostru de legi, dacă nu îl receptează si nu face corecţiile necesare, este condamnat la esec în privinţa reglementarii pe termen lung a vieţii societăţii".
-Vicente Nieto, Comisia Europeană, Directoratul General pentru Justiţie
- Marco Perduca, parlamentar al Partidului Radical (Italia)
ALDE salută crearea postului de comisar european pentru Justiţie, Drepturile Fundamentale si Cetăţenie, iar comisarului Viviane Reding îi recomandă, printre altele, şi implementarea în toate documentele şi instituţiile UE a unor norme care să pună pe acelaşi nivel cuplurile de acelaşi sex şi cuplurile (bisexuale) căsătorite.
În documentele ALDE, există o secţiune care promovează drepturile LGBT:
- Asigurarea faptului că libertatea de circulaţie a persoanelor şi principiul recunoaşterii reciproce în UE sunt, de asemenea, aplicate şi garantate pentru cuplurile de acelaşi sex, astfel încât să se asigure că resortisanţii ţărilor terţe care sunt în relaţie de lungă durată cu un cetăţean UE de acelaşi sex au dreptul de a-l urma pe acesta atunci când se deplasează în alt stat membru, aşa cum se întâmplă în prezent pentru cupluri de sex diferit. ALDE a criticat în mod repetat, situaţia actuală şi a cerut remedierea de urgenţă a acestei discriminări.
- Recunoaşterea de către statele membre a relaţiilor de acelaşi sex, a coabitării, a uniunilor civile, a parteneriatelor civile, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. ALDE sprijină solicitările către statele membre pentru a lua măsuri pentru depăşirea discriminărilor şi inegalităţilor şi a îmbunătăţi situaţia juridică a cuplurilor de acelaşi sex.
12 comentarii :
Poza apare neagra-fara imagine
Nu stiu daca s-a preluat comentariu asa ca incerc sa repet esentialul:
Oare lui Norica i-ar placea ca fii- sa sa fie lesbiana?
Nu ştiu ce preferă Norique, conteaza ce susţine.
Am probleme cu embed code, caut să remediez (este un clip, Conferinţa ALDE pentru drepturile homosexualilor şi lesbienelor, 2008).
Am rezolvat, siteul multimedia Metacafe se pare că nu permite "zoomarea" clipului ca la Youtube, doar câteva mărimi prestabilite. Încerc să rezolv acum centrarea imaginii, este pe partea stângă.
In primul comentariu spuneam ca Norica tocmai a ratat operatia de schimbare de sex si ca e nevoita sa ramana "barbata" si sa-i sustina pe homosexuali. Face asa doar ca sa fie pe placul celor de la EU,ALDE, etc.
In Olanda se pare ca exista in mod real un procent mare de bolnavi de acest fel
Bietii de ei..
De asta nu cred ca Noricai iar place ca fii-sa sa fie lesbiana
Este genul tipic de activist europeist, a mai prelucrat-o madam Weber, că prea era din topor.
Definiţia europeismului dată de Vaclav Klaus:
"Principiile esenţiale ale prezentei metaideologii europene sunt post-democraţia, cu instituţii supranaţionale în locul vechilor instituţii democratice ale statului-naţiune bine definit şi suveran, promovarea tuturor "isme"- lor posibile, cum ar fi multiculturalismul, feminismul, ecologismul, homosexualismul, NGO-ismul, politicile apolitismului şi neîncrederea în ordinea spontană a lucrurilor. Europeiştii cred într-o societate structurată şi ierarhizată pe verticală. Ei doresc să conducă, să planifice, să reglementeze şi să-i administreze pe ceilalţi, pentru că numai ei ştiu ce este bine. Ei cred că proiectul făcut dinainte este întotdeauna mai bun decât un rezultat neprevăzut al interacţiunilor dintre cetăţenii liberi. Conform acestei ideologii, piaţa este în primul rând anarhie şi guvernul este aici pentru a o corecta".
"Ce este Europeismul sau ce nu ar trebui să fie viitorul pentru Europa ", Centrul pentru Economie şi Politică, Praga, 2006.
http://www.klaus.cz/clanky/1326.
Am urmarit-o si pe Weber pe clip.
Cata ipocrizie in povestea cu homosexualitatea!
Isi da aere ca este intelegatoare,ca gay sunt ceva obisnuit,dar in Romania nu este ceva comun.
Cata ipocrizie !
Nu poti decat sa le doresti copii gay !
Vor sa distrugă nucleele naţiunilor: familia, religia, statul naţional.
Activişti globalişti, planuri de subminare pe termen lung.
Da, am citit ce se intampola si cu religia-este discreditata in fiecare zi.
Preotii femei - asa ceva nu se poate accepta in religie,asa cred eu.
Dumnezeu este barbat !
Femeia il naste pe Isus.
Ce vor de fapt? Sa discrediteze Biblia?
Este inadmisibil ceea ce se intampla
Ai vazut vizita lui Base in Polonia-stand cat mai retras de langa Komorowki ?
Mă uit acum la videoul din Polonia.
Dumnezeu nu este uman, deci - nici bărbat, nici femeia. :)
Biserica Anglicană trece printr-o criză, cea catolică (din Franţa), prin alta:
http://monde-info.blogspot.com/2010/07/leglise-catholique-de-france-est-un.html
Free Markets Need a Spiritual Dimension
http://riddickro.wordpress.com/2010/06/13/1902/
Adevărat, dar de fapt, nu prea au (dimensiunea).
http://www.thedailybell.com/1127/Anthony-Wile-Free-Markets-Need-a-Spiritual-Dimension.html
Trimiteți un comentariu