31 martie 2024

Demontarea teoriei "scânteilor justificate"

Timida* gogoaşă iniţială cu "scânteile de la ruperea cablurilor"** s-a fâsâit. Dar imediat alte comentarii diversioniste plasate ca fiind "avizate" încearcă să acrediteze ideea că la îndoirea/ruperea tronsoanelor podului de la Baltimore, "inevitabil" ar fi crescut temperatura la locurile deformărilor. "Fiind vorba acum de mase mari în deformare". Şi deci, "de aici, focul". "Când aţi îndoit o sârmă în mod repetat, în acelaşi loc, spre a o rupe, n-aţi observat că se încălzeşte puternic?" - cam aici bat ei şaua, pe ruperea prin oboseala materialului.

Numai că acolo n-a făcut nimeni hâţa-hâţa cu podul, iar mişcările vizibile*** de desprindere au avut viteze comparabile cu cele de la tocătorul de metale.

Unde nu apar scântei, flăcări şi fum nici măcar la deformarea şi ruperea unor mase (mai) mari de metal:


 evident, "pachetul" care se vede acolo că ia foc este pregătit ca să se comporte aşa
... ca şi celelalte pachete: cele de la pod; în cealaltă secvenţă e clar: sunt aruncate petarde

* Cred că a scăpat aşa în mod necoordonat, idioţii utili pro-Sistem s-au simţit obligaţi să combată - ei, de capul lor - "narativul conspiraţionist" care deja acuza explozii controlate gen 9/11 (slăbirea structurii prin supraîncălzire spre punctul de topire, prin reacţie chimică, cu termit). Fierul şi oţelul "ard" de pe la 1200-1400 de grade.

** Nefiind vizibil niciun cablu sus pe pod - desigur existau cele pentru iluminat şi diverse semnalizări, de la nivelul carosabilului (dar atunci de ce "scântei şi pe sus?" - pe partea arcuită de deasupra drumului, având patru grinzi principale).

*** Viteza de îndoire-rupere-cădere (ce-o fi fost la locul încărcăturilor telecomandate, "la nivel micro" - este altă discuţie).
 
 
De văzut şi postările mele anterioare pe acest subiect: La două capete şi Este false flag!

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: