16 august 2020

Când a fost împiedicat al doilea "1453"


Plănuit de data asta nu de musulmani/de Islam, ci de "creştinii" catolici, europeni. Nu-i vorbă, şi primul a fost facilitat tot de aceiaşi.

Filmul istoric rusesc "1612: Хроники смутного времени" (1612: Cronicile unor vremuri tulburi) tratează perioada Vremurilor Tulburi, cea în care Imperiul Rus era slăbit extrem şi chiar în pragul disoluţiei. Şi odată cu el, ortodoxia. Fiindcă - pe lângă inamicii "deja consacraţi" - reapare dinspre vest vechiul inamic, catolicismul, oprit la 1242 de Aleksandr Nevski în "Bătalia de pe Gheaţă". Hmm, cu doar un an înainte a avut loc Marea Invazie Tătară în Europa, încă neîncheiată în 1242. Deci "cruciaţii nordici/baltici" aveau treabă cu alţii, nu cu tătarii. 

Filmul a fost denigrat ca fiind "de propagandă rusească", speculându-se faptul că a fost o comandă de stat, însă deranja fiindcă arăta rezistenţa ortodoxă de masă în faţa agresiunii catolicismului. Apare o Polonie la expansiunea sa maximă, atunci în primele sale acţiuni ca instrument al catolicismului, de atac antislav şi antiortodox pe direcţia Est. Cu rădăcini slave şi iniţial ea însăşi ţintă a atacului din partea "vestului" (a catolicismului, mai ales prin Ordinul Cavalerilor Teutoni), între secolele XIII şi XVI, mai târziu Rzeczpospolita Polska devine inamicul principal al slavilor ortodocşi răsăriteni (ruşii), după ce pretextul combaterii "tătarilor şi cazacilor zaporojeni" dispare. Şi apare astfel "Ucraina", mai exact zona catolicizată prin invazie de la vest de Nipru, mai ales prin uniaţie ("greco"-catolicism). Spre jumătatea secolului XVII însă Polonia intră în declin pentru o lungă perioadă (invazia suedeză, etc.), ieşind abia după primul război mondial. Însă tot ca instrument al vestului, atunci prin dictatura lui Piłsudski, iar recent prin UENATO. Se face dinadins uitat episodul din 1938, când invadează Cehoslovacia "alături de Germania", ocupând un teritoriu pretins "polonez".


Filmul trebuie vizionat integral, chiar dacă are şi momente "de umplutură" care însă nu-i scad valoarea. Ca figură aparte este mercenarul spaniol care îşi dă seama că a ales tabăra greşită (cea poloneză). "Cornul de inorog" (de unicorn) care apare de mai multe ori ca obiect magic ori ornamental este de fapt vârful cornului (dintelui!) de narval (mamifer marin), care era prezentat de şarlatanii din Evul Mediu ca fiind altceva.

5 comentarii :

Riddick spunea...

"[...] Imperiul Rus era slăbit extrem şi chiar în pragul disoluţiei. Şi odată cu el, ortodoxia."

Rămăsese singura ţară ortodoxă suverană. Restul (Grecia, Ţările Române, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Georgia/Iviria, Armenia...) erau ocupate. Majoritatea de Imperiul Otoman, şi unele chiar parţial islamizate.

Riddick spunea...

Sper că n-o să mi se spună că "absenţa guvernatorilor otomani" în Moldova, Muntenia şi parţial în Transilvania (cu excepţia vilayetului Timişoara) ar însemna că "n-a fost (chiar) ocupaţie" turcească/otomană.

Riddick spunea...

Uitasem Albania şi Muntenegru, la enumerare. Ciprul trecuse de la veneţieni la otomani.

Riddick spunea...

La început, ţarul-impostor umbla la o casetă în care se afla un "corn de inorog" mai mare. Nu putea fi decât un fildeş sculptat în formă spirală. De elefant dar mai probabil de... mamut. În Siberia se mai găsesc şi azi resturi de mamuţi, schelete sau chiar corpuri "congelate", sub permafrost. "Fiara Indrik" cu colţii mari, din legendele ruseşti (amintită în treacăt şi-n film), este exact descrierea unui asemenea mamut fosil, "reanimat".

Riddick spunea...

https://riddickro.blogspot.com/2022/02/se-pune-capat-inaintarii-vestului.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: