25 aprilie 2018

Un text mondial


Dacă vă întrebaţi care-i motivul pentru care procurorii au salarii cuprinse între 15 000 şi peste 30 000 lei, aflaţi că asta se întâmplă deoarece merită. Ştiu, vă veţi uita probabil surprinşi, dar vă spun că nu e nicio glumă în ceea ce priveşte afirmaţia mea: un procuror chiar merită banii aceia. Mai mult, vă voi spune că, dacă aş fi la butoane aş lua decizia măririi salariilor procurorilor. O sumă corectă ar porni de pe la 10 000 EUR/lună şi n-aş plafona-o. A fi procuror, oameni buni, e un lucru măreţ.

Recunosc, precum mulţi dintre dumneavoastră, am trăit în negură, aducând critici acestei brave îndeletniciri a omului. O făceam din neştiinţă! Sper totuşi că-mi va fi iertat acest episod de rătăcire, mai ales în condiţiile în care ieri m-a lovit iluminarea realizând nobleţea acestei meserii şi faptul că reprezentanţii ei trudesc în folosul nostru pe nişte salarii care aparent sunt mari, în realitate ele fiind unele de mizerie, insuficiente pentru a răsplăti aceste suflete nobile.

Abia ieri, în momentul în care DIICOT a anunţat că a început anchetarea „in rem” a abdicării regelui, am realizat eroarea în care mă scăldam şi am înţeles că procurorul este mult deasupra a orice poate exista pe lumea asta, în timp ce noi, în nimicnicia noastră, nici măcar nu realizăm cum am putea beneficia pe deplin de munca acestor oameni. La auzul veştii de ieri, mi-au înflorit brusc în minte nenumărate cazuri care-ar putea fi anchetate. Spre exemplu, cred că ar trebui cercetat temeinic dacă nu cumva abdicarea lui Cuza a fost un act care-ar trebui cercetat cu prioritate, deoarece e totuşi prima abdicare şi s-a făcut tot cu pistolul pe masă. Unii ar putea spune că Vodă Cuza era cam curvar şi şi-a cam meritat soarta, dar, acestora le-aş propune deschiderea de către Procuratură a unui alt dosar în care să se lămurească odată pentru totdeauna paternitatea lui Tzigara-Samurcaş. Nu de alta, dar indiciile conduc inevitabil către o relaţie păsăricioasă între prospăt numitul rege de-atunci şi mama lui Tzigara-Samurcaş. Ca să nu mai vorbim că nasul acestuia nu era grecesc precum al neamurilor sale, ci acvilin ca al regelui. Şi dacă tot se investighează asta, ar trebui văzută adâncimea relaţiei, nu de alta, dar poate ne alegem cu un nou filon domnesc născut din tandrele foraje ale celui dintâi nemţ aciuat în fruntea ţării. Şi, pentru că suntem la capitolul curvăsărie, poate că ar trebui cercetat amănunţit modul în care unele domniţe autohtone reuşeau să îmblânzească cu gura dulce tăişul paloşului sultanilor, obţinând astfel numiri de domnitori. Păi nu-o fi fost vreun trafic de influenţă pe-acolo? Iar sultanii ăia chiar n-au făcut ei niciun abuz în serviciu? Ia să ne gândim noi mai bine!

Vă imaginaţi totuşi că un procuror ar putea investiga relaţia nepotrivită dintre Traian şi Decebal în urma căreia, cum ştie orice copil, s-a născut poporul român? Păi dacă asta e realitatea, un procuror inteligent i-ar putea băga la bulău p-ăia cu familia tradiţională deoarece, iată, realitatea istorică ne demonstrează că famelia tradiţională e tocmai contrariul a ceea ce susţin ăştia cu referendumul. Şi astfel, iată, se economisesc vreo câteva milioane de euro de la buget. Ce ziceţi, micuţilor, privind prin această prismă vi se mai par mari salariile procurorilor? Şi-aveţi răbdare până înţelegeţi toată ecuaţia, deoarece asta e abia începutul!

De o grămadă de vreme ţinem inutil un minister al agriculturii, fermieri şi ţărani care an de an se luptă cu seceta sau cu inundaţiile, cu intemperiile naturii, cu dăunătorii s.a.m.d. Câtă risipă de timp şi energie! Nu-i mai simplu ca un procuror să investigheze tupeul ăsta al numitei naturi care ba dă cu găleata, ba uită să dea cu ploaia? Şi, odată ancheta începută, ar trebui cercetat şi modul în care ticăloşii ăia de dăunători atacă, în morţii mă-sii!, culturile patriei. Nu-ţi mai trebuie decât un judecător „pe culoar” şi gata: i-ai babardit pe toţi, pui lucrurile pe făgaş şi nu mai ai nevoie de atâta amar de birocraţie. Lanurile vor creşte singure dăunătorii şi intemperiile vor fi la bulău, acolo unde le e locul şi singura chestie care ne-ar rămâne de rezolvat va fi să găsim pe cineva care să adune recoltele veşnic bogate . Iar asta, credeţi-mă nu-i deloc greu! Sunt atâţia buni samariteni, preacinstiţi multinaţionali care vor fi bucuroşi să facă asta în locul nostru, într-un mediu lipsit cu desăvârşire de corupţie!

Şi lucrurile, credeţi-mă, nu se opresc aici. Ce-ar fi dacă procuratura ar începe o investigaţie „in rem” pentru verificarea cauzelor care-l fac pe căcănarul ăla de boson higgs să nu se arate. Dincolo de faptul că face un barbar trafic de influenţă oferind oricui vrea sau nu vrea masă, se mai şi ascunde de rigorile legii, motiv pentru care ar trebui băgat la haules. Eu unul l-aş băga în arest preventiv 30 de zile ca să vadă tot omu cum e când ăsta nu te mai ademeneşte cu masa gratis. Şi, cercetându-l pe netotul ăsta de boson, poate c-ar fi cazul să-l cerceteze şi pe numitul Dumnezeu care cică ar fi proprietarul bosonului. Oare chiar n-o fi având niciun interes cu atâtea mase date pe de-a moaca?

Suntem într-un moment de răscruce al istoriei! Trebuie să reclădim societatea desfiinţând absolut toate instituţiile statului şi punând în locul lor secţii ale procuraturii. Sunt singurele care s-au dovedit eficiente şi care-au dus lucrurile acolo unde trebuie. Ce-mi mai trebuie Minister al Economiei? Un procuror poate investiga de ce mă-sa pe gheaţă nu merge economia şi gata, se deblochează tot! Minister de finanţe? Aiurea! Faci o secţie a procuratorii şi i-ai belit pe toţi inculpaţii. PIB dacă nu creşte, îi dai prima dată cu suspendare şi să vedem dacă-şi mai permite el să bagabonţească! S-a mărit inflaţia? 30 de zile bulău preventiv şi s-o vezi cum dă înapoi. Băi băieţi, e timpul să coborâm procuratura din pod. Şi, cu ocazia asta, poate revenim la RPR: Republica Procuratorială Română. Ales bules să ne fie!

https://www.facebook.com/TrenduriEconomice/posts/607311149620853

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: