01 septembrie 2017

"Eroare de fapt"


"Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei." 
Art. 30 (1) Cod Penal, Eroarea / Cauzele de neimputabilitate

"N-aaam ştiut, că dacă ştiam... beehehe... bee-hehehe"

"De-aia n-are ursu' coadă şi maimuţa păr pe cur"
"Hoţul cu un păcat, păgubaşul cu zece"
"A trecut baba cu colacii"
Bizonu' nu vroia "moşieri", şi taman "socialiştii" pe care i-a votat au adus (primii) moşieri străini, şi nu numai pe la sate. "Dreapta anacronică şi intelectualitatea atemporală" (expresie folosită de Petre Roman la învestirea guvernului "legitim" în iunie 1990) au colaborat cu "comuniştii" şi cu neosecuriştii, cel mai vizibil la aderarea la NATO şi UE (fără referendumuri) şi prin complicitate la falsificarea referendumului constituţional din 2003, revizuire constituţională care a pus bazele "legale" ale dezastrului românesc actual. 

O spun cu regret: societatea românească se manifestă în continuare disfuncţional sau cel puţin inadecvat, iar riscurile şi vulnerabilităţile devin tot mai mari.

Cotidianul:

Intelighenția noastră

Anul 1989 a surprins intelighenția noastră nepregătită pentru ceea ce urma. Nimeni nu putea ști, la noi, ce procent din societate avea înclinații conservatoare și ce procent înclina către cele mai înalte viteze ale modernizării politice. Intelighenția noastră avea datele sociale învechite: știa cum stătuseră lucrurile în perioada interbelică, dar nu existau studii competente și oneste despre schimbările de mentalitate politică induse de urbanizarea și industrializarea ce avuseseră loc, în ritmuri alerte, sub comunism.

Intuiția sociologului putea paria însă, în chip realist, pe opțiuni de tip conservator care să nu tulbure prea mult obișnuințele ce fuseseră induse tocmai de progresismul forțat al regimului comunist: siguranța locului de muncă, în primul rând. Aceste opțiuni urmau să devină obstacole majore în calea noului progresism, ce urma să fie importat din Occident: piața liberă și economia privată.

Devenea clar, pentru mințile lucide, că noul progresism nu va putea fi pus în mișcare de reînființatele partide ale dreptei istorice. Echilibrele sociale urmau să fie reglate cu mai mult succes de un partid al stângii care ar fi avut votul noilor… conservatori (aceia care s-au învățat cu câteva beneficii sociale apărute în comunism). Totul urma să depindă, așadar, de înțelepciunea social-democraților, dacă nu cumva am fi constatat că și socialiștii au un electorat semnificativ. Nu a fost cazul să facem o asemenea constatare despre socialiști.

Din păcate, intelighenția noastră nu a fost purtătoarea acestor minți lucide care să priceapă paradoxul noului tip de conservatorism: 1. un procent mic din societate dorea întoarcerea la ceea ce putea fi continuat din lumea burgheză interbelică; 2. un procent mai mare din societate dorea rămânerea în câteva obișnuințe induse în comunism.

În 1990, în România, nu existau mai mult de cinci persoane care să poată explica faptul că nici punctul 1, nici punctul 2, de mai sus, nu vor învinge la noi, ci un total necunoscut punct 3: neoliberalismul.
După război, mai mulți eroi…

Întrebarea este dacă o intelighenție românească lucidă, perfect adaptată la realitățile sociale inedite, ar fi putut combina punctele 1 și 2, astfel încât triumful punctului 3 să nu conducă la o stare semicolonială a țării (în fapt, el a condus, în cele din urmă, la o stare de-a dreptul colonială!). Întrebarea este cel puțin imorală, acum, câtă vreme am fost martori pasivi (și fără de luciditate) la marea transformare a industrialismului nostru în… fier vechi.

Mai puțin imoral ar fi dacă intelighenția noastră și-ar face un examen critic de conștiință, dacă ar învăța să accepte că are mari carențe de cultură economică și dacă acest examen (public) de conștiințe vinovate ar putea fi gândit în așa fel încât să devină un model (negativ) de cum anume n-ar mai fi bine să ne surprindă istoria, niciodată.

3 comentarii :

Gabriel spunea...

De unde şi până unde idei precum aceea că există ceva numit intelighenție românească? Că ceea ce se presupune a fi intelighenția românească ar fi un monolit, iar avel monolit ar fi dotat cu conştiință?
Intrăm în jocul gunoaielor profitoare care îşi petrec timpul reflectând la "rolul intelectualului" (categorie în care se includ evident pe ei înşişi), indiferent dacă societatea este interesată de un rol special pentru intelectuali, îl doreşte sau măcar îl acceptă.

Riddick spunea...

Articolul e semnat de Ion Buduca, despre care cred că este personajul care a "inventat" expresia Factorul Extern, introdusă în articole şi comentarii (din off) în clipuri YouTube. Ori el, ori "generalul" Chelaru (vocea). Ambii (ca şi Mircea Dogaru) au însă scăpări europeiste, care mie... nu-mi scapă.

Mi se pare mai degrabă critic articolul, dă în "disidenţi" şi în simpatizanţii lor.

Riddick spunea...

"dacă societatea este interesată de un rol special pentru intelectuali, îl doreşte sau măcar îl acceptă"

EXACT! Se erijează EI în "Vox populi", dar au oroare de "prostime"*/mase şi de referendumuri.

* cuvântul "prostime" nu înseamnă "inculţi" sau "neştiutori", ci "de rând"/"de jos" (de la rusescul prastoi ).


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Ovidiu Nahoi, 2016 (printre iniţiatorii unui apel, "Să ne salvăm Europa!"): "Trebuie să depăşim cadrul strict naţional şi să construim un soclu politic cu adevărat european care să poată înfrunta provocările mondializării, ale modernităţii şi o democraţie renovată printre altele şi prin alegerea directă a conducătorilor Uniunii. Europa este ţara noastră, nu poate exista viitor fără o uniune politică şi fără construcţia unui nucleu dur în jurul unui Stat Unic European. Suntem gata."

Postări populare (nu P.P.E. !):