10 ani în UE: ruşinea bilanţurilor false!

 

Ilie Şerbănescu, articol la Cotidianul:

Se împlinesc 10 ani de la aderarea României la UE. Ceea ce a fost evitat până în prezent, probabil din teama unor consemnări negative, dar sub acoperirea că nu trecuse suficient timp pentru rezultate relevante - anume un bilanţ al apartenenţei la UE -, se impune acum! Și deodată asistăm la o aglomeraţie de bilanţuri din partea instituţiilor abilitate ale statului şi a propagandei oficiale, care, la unison, se străduiesc să demonstreze cum România L-a apucat pe Dumnezeu de picior prin apartenenţa la UE. Ceea ce sună destul de dogit după Brexit şi, mai ales, după contestările severe la adresa UE din flancul estic al acesteia, dar ceea ce arată sursa unică a comenzii bilanţurilor, România fiind singura condusă direct de la Bruxelles sau, mă rog, de la Berlin, ca să fim mai precişi! Într-un moment când UE, din motive externe ei, dar îndeosebi interne, pe care nu le discutăm aici, se clatină, comanda de la Bruxelles (sau, mă rog, Berlin) a fost ca bilanţul apartenenţei României la UE să fie bun. Era un „must“! S-ar putea crede că pozitivul bilanţului a fost obţinut prin accentuarea plusurilor şi estomparea minusurilor. Dar nu! Totul, şi nu exagerăm totul, este obţinut prin minciuni: minciună prin omisiune şi, dacă nu ajunge, prin minciună pur şi simplu, de tipul „ceea ce e negru este prezentat alb pentru că aşa spunem noi“!

Minciuna „de rând“, comună tuturor acestor bilanţuri, este limitarea aspectelor aruncate în talgere: la pasiv - cotizaţia anuală cumulată la UE, iar la activ - fondurile zise-europene accesate. Deoarece în acest caz activul depăşeşte pasivul, este evident motivul pentru care se procedează aşa, concluzia sugerată fiind aceea că România a beneficiat de pe urma apartenenţei la UE şi, încă dacă ar fi fost mai „capabilă“, ar fi profitat şi mai mult de pe urma generozităţii Bruxelles-ului. Un astfel de bilanţ nu analizează nici esenţa fondurilor europene, nici scopurile, nici rezultatele lor concrete în România prin comparaţie cu costurile lor (că doar pentru proşti aceste fonduri sunt „gratuite“!).

Bilanţurile care se vor mai „profunde“ – ca să nu fie cumva acuzate că se menţin doar la suprafaţa lucrurilor – caută pentru talgerul de activ cât mai multe beneficii şi avantaje, precum facilităţile comerciale pentru România decurgând din accesul liber la o piaţă de jumătate de miliard de consumatori sau investiţiile străine atrase în România, graţie siguranţei prezentate de apartenenţa la UE, ori garanţiile de securitate economică şi, implicit, politică, oferite de această apartenenţă. Nimeni nu ar putea ignora aceste aspecte, problema de bază fiind însă, pur şi simplu, cine a beneficiat de fapt de pe urma facilităţilor şi garanţiilor respective. Se face uitat faptul că, după cum s-au desfăşurat negocierile de admitere în UE potrivit formulei „vreţi aderarea, daţi economia!“, România a intrat în UE fără economie (sau s-a dus să joace fotbal fără jucători), fiind obligată să cedeze toate piesele strategice (resursele de petrol şi gaze, distribuţiile de energie, băncile, industriile importante), ce să vezi, tocmai capitalului vest-european! Nu mai era vreo firmă autohtonă de forţă care să beneficieze de pe urma facilităţilor! Timp de 10 ani după aceea, cam tot ceea ce a apărut în plus ca firmă semnificativă în România şi a pătruns cu facilităţile respective pe pieţele vest-europene n-a reprezentat altceva decât tot capital vest-european! Ici, colo, câte o firmă cu capital românesc. Aşa că ar trebui precizat în bilanţurile cu pricina pentru cine au constituit un avantaj facilităţile şi garanţiile de pătrundere pe piaţa celor jumătate de miliard de consumatori!

Cea mai gogonată sau, mai degrabă spus, minciuna totală a unor asemenea bilanţuri este însă absenţa oricăror dezavantaje, inconveniente sau eşecuri în legătură cu apartenenţa la UE. Talgerul de pasiv este practic gol: nu are pe el decât cotizaţia anuală la UE. În timp ce, în realitate, este împovărat greu de probleme grave, de la pierderea controlului naţional asupra economiei, până la depopularea şi sărăcirea ţării. Nu mai vorbim de români, care au fost şi au rămas codaşii Europei în toate privinţele!