Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei

În noul său volum, "România, o colonie la periferia Europei", Ilie Şerbănescu face o analiză dură a "procesului" de destatalizare - dezintegrare - dezindustrializare - devalizare - devastare - deznaţionalizare prin care a trecut şi trece România. Ce mi se pare trist (şi autorul nu menţionează): toate astea au fost posibile numai prin angrenarea unor mase mari de oameni: fie prin "cointeresare directă" (la trădare sau furt), fie prin descurajare de a schiţa vreun gest de ripostă, fie prin "adormire" în urma propagandei...

Volumul este prezentat pe larg (în serial) la Flux.md:


Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (1)

1. Românii, chiriași în propria țară

Cartea economistului și publicistului român Ilie Șerbănescu ”România, o colonie la periferia Europei”, apărută recent la editura ”Roza vânturilor” (2016), este o mărturie zguduitoare a tragediei României ultimului sfert de veac. Bilanțul tranziției de la comunism la statutul de membru al UE, pe care îl face domnia sa, este un adevărat strigăt de durere, expresia unei conștiințe lucide, care înfruntă discursul dominant, supunând unei analize riguroase procesul de colonizare a țării sub acoperirea retoricilor triumfaliste de occidentalizare.

Pe parcursul întregii sale istorii zbuciumate, niciodată până în prezent neamul românesc n-a avut parte de o soartă mai vitregă, mai umilitoare și mai lipsită de șanse de emancipare de sub jugul străinilor decât în ultimele decenii. Situația este cu atât mai dramatică cu cât starea de înrobire, de devastare economică, socială și culturală nu este resimțită de către majoritatea covârșitoare a societății ca fiind una de-a dreptul disperată. Asta pentru că, spre deosebire de perioadele istorice anterioare, când ocupantul își impunea voința prin forța armelor și, prin urmare, starea de ocupație era una evidentă, la ora actuală colonizatorii fac uz de inginerii sociale soft, care anesteziază orice bănuială a celor împilați, lipsindu-i de capacitatea de a-și cunoaște asupritorii.

Am considerat extrem de necesară expunerea pe larg a acestei lucrări pentru publicul din Republica Moldova, deoarece și dincoace de Prut ne confruntăm cu aceleași fenomene. Și aici clasa politică este orbită de mitologia neoliberală, iar spațiul public este confiscat de trubadurii integrării europene și ai globalismului. Această liotă de servanți ai unor interese străine, care impune o viziune deformată asurpa realității, viciind percepția societății asupra cauzelor eșecurilor noastre, ca și asupra soluțiilor ce ar conduce spre redresarea strării de lucruri, n-ar mai avea trecere dacă lumea ar reuși să însușească modul de abordare a problemelor, pe care îl practică Ilie Șerbănescu.

Autorul creionează încă din prefața cărții condiția în care s-a pomenit țara:

”Românii au ajuns deja chiriași în țara lor. Următorul pas – dezmembrarea – este inevitabil. România nu mai este țara românilor. Era, bună sau rea, atâta timp cât proprietarii, buni sau răi, erau românii. Acum, România are noi proprietari. Și acest lucru va fi consemnat și în scripte, politic. Când și cum, nu depinde nimic de noi. Depinde de proprietar, și nu de chiriaș!”.

Așadar, Ilie Șerbănescu afirmă din capul locului că după căderea comunismului românii au fost desproprietăriți, lăsați lefteri, ajungâng străini în propria țară. Chestiunea proprietății a fost dintotdeauna una fundamentală, ea definind esența unei societăți. Oricine cunoaște că stăpân este doar cel căruia îi aparține proprietatea. El și numai el are puterea de decizie, el hotărăște care e partea leului ce îi revine și care este partea lăsată celor mulți, aflați la cheremul lui. Altfel zis, mai simplu, ai proprietate – ești stăpân, nu o ai – ești în cel mai bun caz argatul stăpânului. Alte tipuri de raporturi pur și simplu nu există prin definiție. Iar în cazul României, ca și al nostru, și al aproape tuturor țărilor ex-comuniste din regiune, în postura de argat s-a pomenit nu doar omul simplu, ci și statul, căruia i s-a stors toată vlaga de proprietar, toată puterea de decizie și, prin urmare, însăși rațiunea de a fi – apărarea și susținerea propiilor cetățeni. Cum vine una ca asta, s-ar putea scandaliza consumatorii minciunilor omniprezente? Cu nițică răbdare, vom vedea mai la vale din argumentația autorului.

Dar până atunci mai reproducem un citat din prefață, care pare a pune la îndoială însuși rostul jocului politic, cu tot cu circul electoral care îl însoțește. Printr-o singură frază Șerbănescu aruncă în aer întregul eșafodaj argumentativ al clasei politice, arătând că toată scamatoria cu votul universal și schimbarea garniturilor guvernamentale nu are cum să miște din punctul mort o societate înlănțuită într-o multitudine de acorduri internaționale și acte normative interne, care au determinat vasalizarea țării:

”Unica ieșire din starea și statutul de colonie nu poate fi, obiectiv, decât o mișcare de eliberare națională. Care poate avea succes sau nu. Și care oricum nu poate fi realizată – admițând prin absurd că cineva din România ar organiza-o! – decât într-un context international favorabil. Un asemenea context nu există în momentul de față. Colonialismul este în ofensivă.”

În țările din Lumea a Treia mișcările de eliberare națională și-au luat avântul tocmai într-un context internațional favorabil, mai exact după al Doilea Război Mondial, iar în spațiul ex-comunist – odată cu slăbirea și apoi prăbușirea imperiului sovietic. Și întrucât noii colonizatori sunt occidentalii, doar dezintegrarea UE sau preluarea puterii în principalele țări din acest subimperiu regional de către forțele patriotice, precum și slăbirea influenței imperiului american, care încă menține în stare de protectorat UE, pot crea condiții favorabile pentru apariția unor astfel de mișcări. Iar până atunci se impune afirmarea plenară în spațiul public a adevărului despre condiția umilitoare în care am fost împinși, scopul fiind crearea unui viguros curent de opinie, care ar putea să se transforme la momentul oportun într-o forță politică redutabilă.

Arătând cum țările din zona ex-comunistă, scăpate de sub comunism, au căzut în plasa unui alt regim nedrept, și mai dezastruos prin efectele lui, autorul accentuează că ”simpla schimbare de paradigmă – asupra căreia s-au bătut tobele politice, anume că ar fi de ajuns să se treacă la proprietatea privată pentru ca subdezvoltarea și sărăcia să fie eradicate de la sine – nu antrenează automat schimbări la nivel de dezvoltare și de standard de viață”.

http://flux.md/articles/ilie-serbanescu-romania-o-colonie-la-periferia-europei-1/


Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (2)

2. Colonialismul colectiv: alte măști, aceeași piesă

Ca purtător al virusului liberal preț de ani de zile, recunosc și de această dată că eu însumi am crezut cu tărie în acest aparent panaceu până în momentul când am văzut că, deși privatizarea a fost una masivă, efectele ei s-au dovedit a fi de-a dreptul devastatoare. Și întrucât schimbarea puterii nu aducea și schimbări calitative a stării de lucruri, am început a căuta adevăratele cauze ale eșecurilor noastre. A fost nevoie să acumulez o experiență internațională de peste două decenii și să studiez o mulțime de cărți până când mi s-a împrăștiat ceața din fața ochilor. Tocmai de aceea mă și aplec asupra unor astfel de volume, făcându-le prezentări largi. Așa i-aș putea ajuta și pe alții să scape de vraja dogmelor în vogă.

Mitul extinderii UE spre țările din Răsărit continuă să facă multă vâlvă, pretinzându-se că este vorba despre admiterea noastră în clubul țărilor de elită, ceea ce va atrage negreșit un salt economic și prin părțile noastre. Să vedem, însă, cum dinamitează acest mit Ilie Șerbănescu:

”O violentă și abruptă polarizare economico-socială s-a produs atât pe verticală în fiecare din țările zonei, cât și pe orizontală între Vest și Est…Întreaga configurație actuală economico-politico-socială a Europei poartă amprenta unui clasic sistem centru-periferie de tip colonial. Grație dimensiunii fabuloase, puterii militare și în particular nucleare, precum și depășirii în deceniile Putin a umilinței inițiale, doar Rusia a scăpat din acest sistem centru-periferie cu alungiri de la Vest la Est”.

Că lucrurile stau anume așa, o cunoaște oricine a studiat lucrările a cel puțin doi autori americani de primă mărime, Immanuel Wallerstein și Joseph Stiglitz. Și lista ar putea continua. Dar să revenim la momentul imploziei colosului sovietic și să vedem cum stăteau lucrurile dincolo de fosta cortină de fier, mai bine zis să înțelegem logica marilor puteri economice vest-europene în acel moment, care le-a servit ca o oportunitate istorică nesperată. Se știe că în jocul internațional lumea se conduce de interese, nu de intenții filantropice. Precum la fel de bine se știe că în relațiile externe marile puteri își drapează orice interes, oricât de venal și cinic, într-o frazeologie scăldată în miere. Asta pentru a prosti aborigenii cu mărgele de sticlă, oglinjoare, ”apă de foc” și alte nimicuri. Așadar, spune autorul:

”Destrămarea Uniunii Sovietice și a conglomeratului ei satelitar din Europa Centrală și de Est a oferit Vestului Europei oportunitatea istorică a unor surse de aprovizionare și piețe de desfacere aproape neașteptate în cvaziproximitate și cvazigratuitate – un adevărat balon de oxigen pentru cel mai în vârstă dintre centrele de putere economică ale lumii și, oricum, cu cel mai costisitor model social devenit handicap în fața ascensiunii noilor concurenți mondiali din Asia. Vestul Europei s-a repezit spre Centrul și Estul Europei oferit pe tavă de istorie.”

Dar oare nu anume în acest hal am ajuns și noi, după ce ne-am făcut toate temele dictate de centrele de putere occidentale, cu privatizări, ajustări și reglementări masive? Ce altceva decât zonă de extracție a forței de muncă și de desfacere a produselor și serviciilor occidentale am ajuns să fim în ultimii ani? Principiul sacrosanct al liberei circulații funcționează perfect – exportăm oameni și importăm bunuri și servicii. Cât de echivalent este acest schimb, se vede de la o poștă. Așa că nu ne rămâne decât să scandăm în cor, ca la paradele comuniste de pe vremuri: ”Trăiască regimul fără vize și cel al liberului schimb!” Pentru că schimbul de sclavi fericiți pe marfă de import e în plină desfășurare. Astfel, mai toată lumea e mulțumită: sclavii, pentru o pentru bucată de pâine pe care o pot câștiga pe aiurea, iar corporațiile transnaționale, pentru că ne pot inunda cu mărfurile lor.

Astfel, continuă autorul, cele 5-6 foste puteri coloniale din Vestul Europei, care timp de secole și-au asigurat prosperitatea datorită extracției sistematice și masive din teritoriile coloniale, au pus la cale un fel de ”colonialism colectiv”. Anume acest nucleu dur al țărilor respective a stabilit regulile impuse în spațiul ex-comunist, doar că de această dată rolul armatelor cotropitoare le-a fost atribuit multinaționalelor. Iată cum a decurs această operațiune de o amploare continentală cu consecințe catastrofale pentru ”beneficiarii” acestor politici:

”În spiritul libertății de mișcare și acțiune propovăduite, s-a trâmbițat nevoia unei liberalizări rapide și depline a circulației produselor, serviciilor și capitalurilor, a schimburilor comerciale, valutare și de investiții. Ce înseamnă acest lucru?! Că de la sine cei puternici și deja așezați pe piață, adică cei din Vest, vor acapara tot, întrucât în mod obiectiv nou-veniții din Est nu puteau fi decât slabi și fără potențe tehnologice și financiare.”

Teoreticianul protecționismului economic, Friedrich List, avertiza încă în prima jumătate a secolului XIX că atunci când fuzionează o economie puternică cu una subdezvoltată, prima are doar de câștigat, iar cea de-a doua – doar de pierdut. El arăta cât de riscant este pentru germani să dea curs insistențelor britanice de a înlătura barierele vamale în condițiile unei discrepanțe izbitoare în nivelul de dezvoltare. De atunci și până în prezent timpul a verificat și a confirmat de nenumărate ori justețea concepției lui List. Însă, în momentul dobândirii independenței, noi, cei din spațiul ex-comunist, habar nu aveam de toate acestea. Tocmai de aceea am și înghițit toate gogoașele liberale ca pe niște cadouri de mare preț.

Odată semnalul privatizărilor fiind lansat, rechinii capitalismului occidental au avut din capul locului ținte bine determinate. Ei s-au năpustit spre cele mai grase felii din avuția statului:

”Ca în scenariul clasic colonialist, capitalul vest-european s-a înfipt de la început în ceea ce constituie rulajul banului într-o economie: exploatarea resurselor naturale, distribuțiile de energie, (cele care colectează banii din asigurarea cu energie) și băncile. Restul – industrii, servicii, comerț – s-a prăbușit aproape implicit în brațele ”eliberatorilor” vestici. Esențială a fost implementarea cât mai rapidă a mecanismului de extracție de sevă economică din Est, care operează în principal și masiv prin menținerea în Est a salariilor mici, dar generalizarea (impusă) aici a prețurilor din Vest” (subl. ne aparțin – Iu. R.).

Atenție ! La noi nu e diferit. Cine crede că menținerea salariilor mizerabile în sectorul de stat, dar și în cel privat, este doar o măsură luată de niște guvernări ticăloșite, se înșeală amarnic. Salariul minim pe economie este plafonat la indicația acelorași stăpâni ai actului decizional din Vest, care ne stabilesc și ceilalți parametri economici de bază, cum ar fi deficitul bugetar, rata inflației, principalii indicatori fiscali, nivelul admisibil al subvențiilor etc. Creditorii externi sunt cei care dictează condițiile. Banii lor nu sunt pentru salvarea, ci pentru înfeudarea noastră. Dar despre asta vom vorbi puțin mai târziu.

http://flux.md/articles/ilie-serbanescu-romania-o-colonie-la-periferia-europei-2/


Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (3)

3.”Hoții noștri” – clienții permanenți ai DNA, ”hoții lor” – imuni în fața justiției

Spre deosebire de România, Republica Moldova nu dispune de resurse naturale atât de bogate, însă cel puțin un exemplu mai mult decât semnificativ ar fi de adus aici. Privatizarea rețelelor electrice în favoarea companiei transnaționale spaniole ”gasNatural fenosa” reprezintă o formă clasică de extracție de tip colonial a unor supraprofituri din distribuție, banii storși din această activitate parazitară fiind transferați cu regularitate în țara de origine a acestui gigant. Prezența în sistemul bancar a capitalului străin la noi pentru moment (cel puțin în aparență) este mai redusă decât în România, însă nu încape îndoială că în scurt timp, pe fundalul scandalurilor financiar-bancare și a arestării lui Veaceslav Platon (unul dintre cei mai grei jucători pe piața financiară), sistemul nostru bancar va fi înghițit integral de capitalul străin. Spre bucuria naivilor și spre nenorocirea țării care, fiind lipsită de pârghii de stimulare a economiei prin linii de creditare eficiente, n-are nici o șansă să depășească starea de înapoiere.

Menționând că România a devenit ținta predilectă a Occidentului nu doar pentru că dispunea de resurse naturale de o valoare cu totul aparte, ci și pentru că reușise să scape integral către sfârșitul perioadei comuniste de datoriile externe, autorul arată că liniile de creditare externă nu reprezină altceva decât ”un instrument folosit copios de marii creditori pentru înrobirea debitorilor”. Așadar, să fim atenți la discursul public al partidelor de la noi, indiferent de poziționarea lor pe eșichierul politic. În timp ce guvernarea prooccidentală divinizează cooperarea cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană, opoziția considerată eurosceptică și filorusă, de regulă, nu neagă necesitatea acestei cooperări, precizând doar că e nevoie să știi să negociezi cu acestea.

Altfel zis, avem și partide care mai cred că în negocierea dintre un lup și un iepure ambele părți ar fi în condiții egale. Pentru a se debarasa de asemenea iluzii, politicienii noștri ar trebui să mai pună mâna pe carte, citindu-l măcar, să zicem, pe americanul John Perkins sau pe rusul Valentin Katasonov, ori pe românul Ilie Bădescu (a se vedea lucrarea acestuia, scrisă împreună cu Ciprian Bădescu ”Conversiunea sistemelor”). Desigur, asemenea lecturi ar putea fi utile doar acelor politicieni care nu sunt vânduți unor interese străine și vibrează la nevoile reale ale țării. Însă așa cum avem, exact ca și frații din România, prea multe cozi de topor sau personaje politice în vogă, dar fără viziune, a ne face iluzii în acest sens ar fi nu doar inutil, ci și periculos.

Să vedem acum ce au cedat, vândut, înstrăinat în mod criminal valeții români gangsterilor economici străini, și asta doar trecând în revistă cele mai importante piese ale economiei naționale. Șerbănescu spune:

”Să evocăm cazul pieselor strategice: Petrom (cu toate resursele de petrol și jumătate din cele de gaze), distribuțiile de energie (70% din cele de carburanți, 100% din cele de gaze, 80% din cele de electricitate), băncile (circa 90%), toate industriile (siderurgia, metalurgia feroasă, metalurgia neferoasă, construcțiile auto, materialele de construcție), telefonia fixă, sistemul de asigurări. Și să nu uităm că totul s-a desfășurat în numele așa-zisei privatizări. Așa-zisă, pentru că aceste piese de forță au fost preluate nu de companii private, ci de stat, totul rezumându-se la o trecere din proprietatea statului român în proprietatea unor state străine mai puternice, mai chivernisite. OMV, Eon, GDF, CEZ, OTE, Enel, chiar și într-o mare parte Renault sunt companii de stat, și nu private!”.

Așadar, iată cum stau lucrurile cu tranziția dincolo de Prut. Dar partea proastă e că dincoace de Prut lumea cu dispoziții românofile trăiește într-un univers virtual, consumând subiecte glorioase din istoria și cultura națională, dar neavând vreo tangență nici cu realitățile economice, nici cu cele geopolitice. Discursul siropos, plin de incantații patriotarde, slobozite periodic din gurile oficialilor români și preluate cu entuziasm de fanii lor moldoveni, acoperă cu o perdea densă de fum tot ce ține de analiza pragmatică și matură a fenomenelor ce se desfășoară în România. De altfel, una dintre temele predilecte la Chișinău în legătură cu nevoia de a lupta cu corupția ține de glorificarea DNA, mecanism ce s-ar crede că ar trebui imitat și în Moldova. În acest sens Șerbănescu salută activitatea respectivei insituții, însă face următoarea precizare :

”În iureșul campaniilor antifurt și anticorupție, a căzut din păcate în capcana anterior arătată (trecerea cu vederea a matrapazlâcurilor făcute de străini în complicitate cu românii – n.n.) și DNA, care, în esență, exercită un rol asanator în societate, acționând contra hoților și corupților, dar care, nu se știe de ce și pentru ce, nu descoperă practic nici un străin în mizeria hoției și corupției, neputând astfel aduce vreo explicație pentru care România furată de români se află de fapt la străini!”.

Că lucrurile stau anume așa, nu încape nici un fel de îndoială. Asta din simplul motiv că însăși instituția respectivă a fost inventată pentru a cotonogi mogulii români, însă nu în avantajul statului și al poporului, ci doar pentru a-i elimina pe ”greii” din businessul și politica românească (e adevărat, corupți!) și a-i înlocui pe primii cu companiile străine, iar pe ultimii – cu personaje alde Iohannis și Cioloș la București și Maia Sandu la Chișinău. Adică, are loc trecerea economiei în proprietate străină și epurarea mediului politic, oligarhii de ieri fiind înlocuiți cu păpușile de paie ale unor centre de influență dinafară. Cam asta ni se pregătește și nouă: după plecarea proocidentalior compromiși și corupți de teapa Filat și Plahotniuc, este programată instalarea unor proocidentali imaculați, dar docili, care vor face jocul străinilor în detrimentul țării. Iată natura schimbării care ni se pregătește.

http://flux.md/articles/ilie-serbanescu-romania-o-colonie-la-periferia-europei-3/


Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (4)

4. Mitul investițiilor străine – o minciună a corporatocrației

Acum să dăm un citat în speranța că argumentele autorului vor reuși să facă lumină măcar parțial asupra mitului investițiilor străine ca soluție salvatoare pentru economia unor țări ca ale noastre:

”Capitalul străin externalizează către țările de origine profituri înainte de fiscalizare de cel puțin 100 milioane de euro pe zi! 100 milioane de euro pe zi înseamnă 35-40 miliarde de euro pe an”.

Pentru comparație, ar fi de făcut o investigație sau măcar o estimare cam ce sume scot afară din Moldova, să zicem, ”gasNatural fenosa” (spanioli), companiile de telefonie mobilă ”Moldcell” (turci), ”Orange” (francezi) sau fabrica de ciment de la Rezina ”Lafarge” (francezi), ca să ne limităm doar la câteva exemple. Deci, direcția pe care merg autoritățile noastre nu este una diferită de cea a colegilor lor de la București. Și totul se face sub stindardul victorios al integrării europene. Căci altfel, zice-se, nici nu poate fi.

Să vedem acum, măcar și în treacăt, cum se prezintă structura economiei românești, dar și cum ar trebui să arate aceasta pentru a genera prosperitate. Starea de deformare catastrofală în care a ajuns economia țării este definită de către autor astfel:

”Structural această economie din România este a consumului fără producție, a hipermarketurilor fără fabrici, a băncilor fără economie reală, a mașinilor fără șosele, ceea ce proiectează lipsa de perspective. În mod dramatic, cele două componente ale economei din România nu au aproape nici o legătură nici pe verticală, nici pe orizontală. Componenta străină este insularizată: se aprovizionează dinafară și lucrează pentru afară, nu difuzează în restul economei… Industrializarea pe care aparent o generează investițiile străine este o falsă industrializare (subl. noastră – Iu.R.)”.

Asta apropo de lanțurile de hipermarketuri gen Metro și Kaufland, și de întreprinderile care lucrează cu materie primă de peste hotare și livrează integral marfa tot în exterior, dar și de parcurile industriale, și de alte prezențe economice occidentale răstrâmbițate pe la noi de trubadurii puterii. Toate acestea sunt elemente ale unei economii colonizate, de consum a produselor străine și de exploatare a forței de muncă locale, remunerate de zeci de ori mai prost decât în țările de origine ale investitorilor. Cu o asemenea structură a economiei dezastrul general doar se va accentua la toți parametrii.

Iată cum, în viziunea lui Ilie Șerbănescu, trebuie gândită strategic o economie a unei țări independente, care își dorește un viitor mai bun:

”Industrializare înseamnă crearea unui țesut industrial în economie, ale cărui noduri se află într-o legătură organică între ele. Acest țesut trebuie să fie de origine endogenă, pentru că numai astfel poate avea trăinicie și durabilitate. Factorul exogen poate ajuta, dar nu poate înlocui factorul endogen în crearea unui adevărat țesut industrial. Nu există industrializare pe bază de investiții străine. Orice inserție străină riscă să devină ”insulă” și rareori se integrează solid. (Re)industrializarea ce pare a se fi produs din anii 2000 nu putea fi o adevărată industrializare, pentru că avea la bază integral investiții străine (subl. noastre – Iu.R.) ”.

Iar ceva mai jos vine o precizare extrem de relevantă și pentru cazul nostru :

”În termeni mai puțin ”drăguți” și mai puțin tehnici, ”insularizarea” se numește mai de demult exploatarea colonialistă a celor slabi și subdezvoltați de către cei puternici și dezvoltați. După distrugerea țesutului industrial în România, investițiile străine ”insularizate” constituie cel mai profitabil mijloc de exploatare a unui teritoriu rămas anexă de consum de la periferie a centrului”.

http://flux.md/articles/ilie-serbanescu-romania-o-colonie-la-periferia-europei-4/


Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (5)

5. O rată de depopulare consemnată doar în războaie

Suntem la fel de afectați ca și România și la capitolul prăbușire demografică. Doar că, de regulă, în spațiul public se operează cu termeni de genul migranți, remitențe, diaspora etc. De fapt, ne aflăm și unii, și alții într-o adevărată catastrofă demografică de proporții uriașe. Cauzele și consecințele iminente ale acestui fenomen sunt analizate pe larg și dezbătute prin alte părți, și nu în ultimul rând în SUA și Europa Occidentală.

La noi, însă, subiectul respectiv este fie ignorat, fie abordat în treacăt, circumstanțial și inconsistent. Blamăm pe bună dreptate deportările staliniste, dar ne scapă să observăm că la ora actuală suntem deportați la o scară infinit mai mare. Cauzele tragediei din anii regimului comunist parcă am reușit să le înțelegem, însă resorturile profunde și deseori ascunse ale tragediei de azi ne scapă celor mai mulți dintre noi. Mai grav, multora situația de azi nici nu li se pare a fi una alarmantă. Confuzia mai e sporită și de faptul că strămutările făcute de către sovietici au fost unele forțate, în timp ce valul de ”nomadism în masă” de azi este unul în aparență benevol.

Vezi și Alain de Benoist: Geopolitica azi

Dar iată ce spune autorul nostru în acest sens :

”România a reușit într-o perioadă de-o clipă la scara istoriei să înregistreze cea mai înaltă rată de depopulare consemnată vreodată în istoria modernă a lumii. Practic, nici una dintre țările afectate de războaie grave, probabil cu excepția Siriei, nu a cunoscut o rată de depopulare similară României. Din cauza prăbușirii rapide a natalității și bejeniei absolut spectaculoase, România a ajuns practic singura țară subdezvoltată din lume, care are probleme demografice de tip țară dezvoltată… Bejenia a ajuns o tragedie națională, implicând 40% din populația țării în vârf de aptitudine de muncă.”

Și în fața unei astfel de stări de lucruri, ce se agravează vertiginos, nici guvernanții de la București, nici cei de la Chișinău nu au nici o soluție economică viabilă. Nici nu pot avea, atâta timp cât se va perpetua starea de ocupație economică în care ocupantului nu-i pasă de dispariția fizică a unui popor, ci doar de stoarcerea supraprofiturilor cu orice preț.

Vezi și Fost ambasador al Ucrainei la Chișinău: Unirea Moldovei cu România nu are un conținut real

Întrucât noul tip de imperialism practică inginerii sociale extrem de eficiente de spălare pe creieri a populațiilor cucerite, cei aflați sub dominație străină nu simt nici un disconfort în raport cu împilatorul, blamând cu sau fără temei doar propriile guverne și așteptând salvarea de la un nou ciclu electoral.

http://flux.md/opinii/ilie-serbanescu-romania-o-colonie-la-periferia-europei-5.html/


Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (6)

Auzind discursul strident al unioniștilor de azi de la Chișinău, ai impresia că nici n-a trecut mai bine de un sfert de veac din momentul când, pe valul de entuziasm al renașterii naționale, visam la ”unirea celor două state românești după modelul german”. Însă astăzi se vede cu ochiul liber că o Românie independentă și puternică, în stare să remorcheze Republica Moldova spre un ”viitor luminos”, pur și simplu nu există.

Cine nu vrea să țină cont de noile realități geopolitice, economice, etnopsihologice, culturale și de alt gen și continuă să pedaleze pe acest discurs este fie naiv, fie, mai grav, un aventurier iresponsabil. Deși autorul nostru nu vizează deloc subiectul respectiv, totuși dacă s-ar ține cont cel puțin de argumentele aduse mai jos de către acesta, elanul unor visători s-ar putea să se mai tempereze. Să-l ascultăm :

”În prezent, România are cea mai înaltă rată de sărăcie din Europa. Și rata crește și crește pentru că provine din sărăcie. În general, sărăcia este asociată excluziunii sociale. Dacă devii salariat, ieși din zona excluziunii sociale. În România, însă, dacă devii salariat, nu ieși din zona excluziunii sociale sau din sărăcie. Iar aceasta derivă din salariile mici, care constituie cheia jafului practicat de capitalul străin. România are cea mai dramatică împărțire a PIB-ului între muncă și capital. Munca prelua din PIB la intrarea în UE 41-42%; a ajuns să preia doar 31%! Capitalul preia 55%. În tot Occidentul este invers: munca preia din PIB mai mult decât capitalul. Trebuie spus clar: în țările colonialiste este invers decât în țările coloniale! Primele trăiesc mai bine pe seama ultimelor!” (subl. ne aparțin – Iu.R.).

Acum, după lectura atentă a citatului de mai sus, să punem cap la cap intenția de a aduna laolaltă cea mai săracă țară din Europa – Republica Moldova cu o țară ca România, care, așa cum arată autorul, ”are cea mai înaltă rată de sărăcie din Europa”. Iese ceva acătării din această aglutinare mecanică sau – fie ! – romantică? Nu iese nimic? Păi în aceste condiții altfel nici nu poate fi! Tot aici ar trebui să mai ținem seama și de faptul că nici poporul, adus la sapă de lemn și exilat ”de bună voie” din țară, nici cu atât mai puțin guvernele, reduse la rolul de pioni ai unor interese străine, nu mai au nici un cuvânt de spus în actuala conjunctură internațională.

Vezi și Feminismul şi Noua Ordine Mondială (10)

Două state desuveranizate, devastate economic și secate de toate energiile, n-au cum să-și depășească postura de protectorat aflat la cheremul străinilor și să facă istorie. Prin urmare, oricât de amar ar fi adevărul, anume aceasta este starea de lucruri la ora actuală.

Termenul de colonialism aplicat unei țări ca România scandalizează și pare deplasat din simplul motiv că urechea românului, ca, de altfel, și a noastră, a celor de dincoace de Prut, a fost descântată și sedusă de sirenele europenizării, care au potopit toate sectoarele societății: mass-media, politicul, sistemul de învățământ, instituțiile statului. Iar o minciună, se știe, dacă e repetată de o mie de ori, cum spunea respectivul fruntaș nazist, devine adevăr. Sau ține loc de adevăr. Iată ce relatează autorul despre reacțiile fețelor simandicoase din establishmentul românesc la auzul acestui termen deloc eufonic :

”Când aud de aprecieri că România a ajuns din păcate o colonie, politicieni sau executivi din indiferent ce parte a spectrului parlamentar și chiar analiști economici sau politici de toată reputația se fac toți că plouă și abia așteaptă să-și poată elibera auzul de asemenea blasfemii și să se întoarcă la liturghiile lor despre mântuirea României în UE și în ”piețele libere” de comunism și etatism. Vai, cum ar putea România, membră a UE, să fie o colonie? Uite-așa, și încă o colonie de la periferie, chiar a centrului vest-european al UE!”.

Pentru a-și fortifica poziția în baza unei surse academice greu de contestat, autorul preia definiția colonialismului chiar din Enciclopedia Britanică:

Vezi și Dughin și Ideea Națională a Moldovei

”Control exercitat de o putere asupra unei zone sau asupra unui popor ce depinde de ea. Printre scopurile vizate de colonialism se numără exploatarea economică, a resurselor naturale ale coloniei, crearea de piețe de desfacere noi pentru colonizator și extinderea teritoriilor dincolo de granițele naționale”.

Așa că cine nu e de acord cu Ilie Șerbănescu, n-are decât să scrie plângeri autorilor acestei lucrări enciclopedice monumentale.

http://flux.md/articles/ilie-serbanescu-romania-o-colonie-la-periferia-europei-6/


Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (7)

7. Ciocoii vechi și ciocoii noi, la ei ca și la noi

Radiografia societății românești pe care o face autorul și maniera extrem de exactă de a descrie toate aspectele procesului de cedare a principalelor sectoare ale economiei și de abandonare a funcțiilor de bază ale statului în avantajul noilor ocupanți nu lasă loc de replică sau dezacord. Demonstrarea detaliată a procedeelor utilizate de puterile ocupante în complicitate cu administrația de la București, aflată în slujba acestora, scoate în evidență existența unui plan bine ticluit de preluare a întregului control asupra economiei românești. Să mai parcurgem împreună câteva rânduri din vibrantul rechizitoriu al autorului nostru, adresat celor care au nenorocit țara într-un hal pe care nu l-a mai cunoscut niciodată în trecut:

”Prin liberalizările impuse de centrul vest-european, prețurile au ajuns la niveluri similare în periferia România, numai salariile au rămas în urmă la niveluri de câteva ori mai mici (acesta fiind mecanismul principal prin care centrul absoarbe seva economică de la periferie); liberalizările au operat de la început doar în domeniile în care era interesat centrul (produse, servicii, capitaluri), dar nu și în ce privește forța de muncă din România; pentru a extrage mai lesnicios profit, hipermarketurile occidentale au obținut în România amplasări înlăuntrul orașelor, și nu doar în afara acestora, precum la ele acasă; companiile vestice își permit în România ceea ce nici prin cap nu le-ar trece să facă în țările lor de origine; companiile străine (de fapt, mai toate vest-europene) și-au arogat dreptul de a factura românilor produse și servicii în moneda centrului, cu toate că plățile în România nu sunt permise, prin lege, decât în lei…; băncile occidentale practică în România niște dobânzi astronomice la credite, pe care le justifică oficial cu ”riscul de țară”… ; băncile occidentale mențin sistematic dobânzi jefuitoare la credite printr-un cartel pe care autoritățile române, în urma unor presiuni externe, se fac a nu-l vedea…”.

Oare situația de la noi nu seamănă ca două picături de apă cu cea de dincolo de Prut? Și așa cum trăim vremuri când deseori niște entități nestatale cum sunt corporațiile transnaționale substituie tradiționalele state naționale, considerate până nu demult singurii subiecți ai dreptului internațional, directivele din exterior în interesul multinaționalelor curg gârlă către oficialitățile de mucava de la București, ca și spre cele de carton de la Chișinău. Tragi-comismul situației se vede cu ochiul liber: oameni cu funcții de prim rang în stat bravează și se complac în postura de lachei ai stăpânilor vestici, ca niște restanțieri care au fost luați în seamă de directorul școlii. Astfel, sfera politică se devalorizează în mod substanțial, pierzându-și în totalitate menirea. Autorul subliniază:

”Într-o colonie, rolul politicului este infim. De fapt, nu se mai poate construi, ci doar demola și este un exercițiu inutil să te amăgești cu strategii, căci oricum nu mai dispui de mijloace și pârgii pentru a le transpune în28 viață…Este extrem de instructiv ce decide în practică prim-ministrul oficial al țării (poate numirea prefecților și a directorilor de deconcentrate și repartizarea fondurilor pe la primării), în timp ce deciziile în probleme majore (care întreprinderi de stat se privatizează și care se lichidează, configurația calendarelor de liberalizare, procentajul deficitului bugetar, care cheltuieli se majorează și care se reduc) aparțin adevăratului prim-ministru, care, după caz, este FMI … sau, pur și simplu, Comisia de la Bruxelles” (subl. ne aparțin – Iu. R.)

Altfel zis, păpușarii din Occident nici nu prea își ascund veleitățile de stăpâni care le fac și le desfac pe toate după bunul lor plac și în funcție de interesele plutocrației globale. Iar cei care fac figurație în politicul local concurează doar pentru a intra în grațiile acestora, prețul unor astfel de favoruri fiind sacrificarea intereselor naționale. În condițiile unui ”internaționalism democratic” sloganul ”Democrați din toate țările, uniți-vă !” nu mai pare deloc rizibil, de vreme ce are loc uniformizarea cvazigenerală a spectrului politic și a discursului dominant. Așa stând lucrurile, partidele politice seamană din ce în ce mai mult cu niște brigăzi de mercenari. Iată și puncul de vedere al autorului:

”Este foarte limpede cum se pun problemele pentru partidele politice. Ori devin instrumente pentru puterea colonială, ori încearcă, evident, dacă le țin baierele, să joace rolul unei mișcări de eliberare națională, cu programe de redobândire a controlului național măcar asupra celor trei segmente strategice (exploatarea resurselor naturale, distribuțiile de energie și băncile). Cale de mijloc nu mai există. O respinge însăși viața! Iar poziționarea pe stânga sau pe dreapta eșichierului politic este o pură bazaconie”.

Evident, situația partidelor politice moldovenești, deși se aseamănă foarte mult cu a celor din România, are și niște nuanțe locale bine conturate. Acestea, însă, țin de preferințele geopolitice, nu de abandonarea posturii de subaltern. Chestiunea se pune astfel: nu dacă e cazul să închinăm țara străinilor, ci căror străini, celor din Apus sau celor din Răsărit. În rest, dincolo de etichetele de partide de stânga sau de dreapta, peste toate domnesc aceleași mituri liberale cum sunt liberul schimb, capacitatea de autoreglare a pieței, necesitatea de a atrage investiții străine și de menținere a acordurilor cu FMI și Banca Mondială, miza pe giganții economici (chiar dacă doar virtuali, trecuți în platformele electorale) ca soluție de angajare a celei mai mari părți a forței de muncă etc. În rest, divizarea convențională în stânga/dreapta nu mai are nici o relevanță, criteriul geopolitic nefiind neapărat unul de ordin ideologic sau doctrinar.

Vezi și Feminismul şi Noua Ordine Mondială (2)

http://flux.md/articles/ilie-serbanescu-romania-o-colonie-la-periferia-europei-7/


Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (8)

8. Un alt URSS cu centrala la Bruxelles

Șerbănescu accentuează faptul că elaborarea unor strategii de relansare economică a țării pornește de la ”premisa falsă că România ar mai fi o țară suverană”, ignorându-se în mod conștient sau nu realitatea dură că de fapt într-o colonie orice strategie de acest fel este din start lovită de nulitate.

Am spus-o și mai repet: Republica Moldova nu poate fi independentă politic, nefiind independentă economic, dar nici nu poate avea libertate economic, rămânând vasalizată politic. Acum, cei care poate nu mi-au dat crezare, luând afirmațiile mele drept niște exagerări, să se concentreze la spusele redutabilului economist român Ilie Șerbănescu.

Așadar, autorul afirmă că ”România a încetat să mai fie o țară suverană”, prin urmare este vorba nu de ”o țară europeană”, ci de ”o colonie est-europeană a centrului vest-european”, cu tot cu ”directoratul de tip sovietic de la Bruxelles”. Ventilarea de către politicienii români a sintagmei ”parteneri europeni” este văzută de Șerbănescu ca una improprie, deplasată, falsă, relația dintre centru și periferie de fapt fiind una de subordonare și dictat, nu de parteneriat. Insist asupra acestor precizări, deoarece doar utilizând termenii corecți, numind lucrurile cu numele lor, fără eufemisme, vom putea ajunge la înțelegerea cauzelor dramei pe care o trăim.

Este de remarcat faptul că la Chișinău atât luările de cuvânt ale economiștilor, cât și discursul oficial al politicienilor de toate culorile și nuanțele posibile sunt extrem de departe de abordările lui Ilie Șerbănescu. Cauza de bază a acestei situații este simpla neînțelegere a naturii relațiilor dintre o țară ca Moldova și marile puteri occidentale. Însuși sistemul de referință, croit în manieră neoliberală de către apostolii de aici și de aiurea ai globalismului și ai integrării europene, este unul strâmb, deformat, plin de pretinse axiome pe care nimeni nu mai îndrăznește să le pună la îndoială. Iar așa cum mai nimeni nu se ține la curent cu gândirea socio-politică și economică din Europa și SUA, mai nimeni nu depune efortul de a citi în mod sistematic și riguros lucrările unor personalități de vârf, care arată ce se întâmplă de fapt în economia globală la ora actuală, puzderia de experți și politicaștri se mulțumește să repete papagalicește dogmele religiei neoliberale. De aici și lipsa de soluții realiste din partea partidelor în vogă. Doar slogane și elemente de show bune de zăpăcit și de sedus alegătorul.

Vezi și Feminismul şi Noua Ordine Mondială (2)

Autorul spune despre partidele politice că unele dintre acestea ”s-au făcut releu al cerințelor impuse de puterile coloniale direct sau prin agenturile lor (FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană), prezentându-le ca programe proprii de ”modernizare”. Încă o dată, atenție mare! Oare la noi este diferit? După tentativa de lovitură de stat din 7 aprilie 2009 cei care au uzurpat puterea n-au procedat anume așa? Oare n-au copiat orbește toate ”indicațiile prețioase” ale rechinilor capitalismului speculativ, transformându-le în programe de partid și de guvernare? Însă, din păcate, și oponenții acestora nu prea dau semne că au scăpat de ochelarii de cai atunci când încearcă să-și definească platforma.

Vezi și Dughin și Ideea Națională a Moldovei

Iată cum le descrie Șerbănescu: ”Altele au construit programe pentru cai verzi pe pereți tocmai pentru că au plecat de la premisa falsă că România ar mai fi o țară suverană…”

Exact la fel stau lucrurile și în cazul Moldovei de azi. Pretențiile unor politicieni de la Chișinău că ar fi posibilă renegocierea acordului de asociere și a celui de liber schimb cu UE sau afirmațiile, potrivit cărora, FMI, Banca Mondială și OMC n-ar fi rele în sine, totul e să știi cum îți aperi propria poziție și să negociezi în interesul național, sunt rodul unor plăsmuri naive. În asemenea cazuri nici nu mai știi câtă ignoranță e la mijloc și câtă ipocrizie. Pentru că ar fi suficient să știm cât de modestă e greutatea geopolitică a unui stat ca al nostru pentru a realiza cât de șubredă este capacitatea de negociere a Moldovei cu astfel de monștri globali.

Pentru a arăta mai pe înțelesul cititorului câtă putere de decizie în materie economică și-au mai păstrat autoritățile române, autorul face următoarea mențiune:

Vezi și Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (5)

„Toate cerințele de natură economică, din zona fiscalității la cea a cursului valutar, trebuie adresate deținătorilor deciziei: capitalul străin și agenturile sale (FMI, BM și CE) și vor avea urmare doar dacă vor dori deținătorii deciziei, și nu salahorii români…”.

Cu riscul de a pisălogi rău de tot cititorul, reiau: oare la noi politica economică a statului o fac Guvernul și Parlamentul? Pentru că se vede cu ochiul liber: guvernanții noștri doar simulează actul guvernării, deciziile-cheie fiindu-i slobozite de sus de către portavocile respective ale corporatocrației globale. Revin la acest subiect deoarece la noi, dintr-o inerție întreținută cu abilitate de presa dominantă, de ONG-urile aservite grupurilor de influență din Vest și de partidele-marionetă ale acelorași forțe, lucrurile par a merge prost doar pentru că avem o guvernare vicioasă, iar o eventuală schimbare a garniturii guvernamentale ar avea darul să ne reorienteze pe făgașul dezvoltării economice.

În aceste condiții, fără a conextualiza situația Moldovei la scară regională și globală, fără a decripta cauzele profunde ale prăbușirii noastre, nu există șanse de a stopa vreodată genocidul economic ce s-a abătut peste noi. Iar exemplul României este unul extrem de elocvent în acest sens. Mai ales că țara de dincolo de Prut a fost deja înglobată total în UE și în celelalte structuri care îi macină întregul potențial economic, dar și șansele de relansare.

http://flux.md/articles/ilie-serbanescu-romania-o-colonie-la-periferia-europei-8/


Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (9)

9. Asocierea și liberul schimb cu UE – o capcană pentru Moldova

Știm bine câtă vâlvă s-a făcut pe seama asocierii noastre cu UE, ca și pe seama acordurilor de liber schimb nu doar cu UE, ci și cu Turcia. Exponenții guvernării emană în permanență inepții despre oportunitățile de export pentru producătorii autohtoni, în timp ce de fapt este vorba despre deschiderea pieței noastre interne pentru invazia mărfurilor din străinătate. Să vedem cum se prezintă aceste realități la frații noștri români. Poate că asta ne va ajuta să ne revenim din transa în care ne-a împins discursul oficial. Iată tabloul real:

”Pentru înglobarea României Vestul nu s-a oferit să fie piață pentru produsele din România… Vestul a ales însă o formulă strict financiară… Și-a trimis băncile în România, le-a dat bani la discreție să creeze aici prin creditare consum pentru produsele din Vest. Mecanismul acesta a funcționat câțiva ani, a creat în România niște dezarticulări și dezechilibre imense, nesustenabile – consum fără producție, importuri fără exporturi, hipermarketuri fără fabrici și altele asemenea…”

Iată că suntem și noi deja înglobați de-a binelea. Economia cade vertiginos la toți parametrii. Dar în aceste condiții altfel nici nu poate fi. Ne plângem că nu putem să ne exportăm producția agricolă și că, dimpotrivă, ne-am pomenit invadați cu ceea ce avem și noi din belșug? Păi tocmai astea-s regulile de joc pe care ni le-au impus occidentalii, iar noi le-am acceptat ca proștii. Ia să vedem dacă nu cumva și la acest capitol starea de lucruri de dincolo și de dincoace de Prut este absolut la fel:

Vezi și Financial Times: Rusia nu-și dorește destrămarea UE

”Potențialul agricol, chiar dacă existent, este înăbușit pentru ca țara să poată fi un jalnic importator net de produse agricole și deci să fie ținută în dependență chiar de aprovizionarea agroalimentară externă. În schimb, se țin teorii despre virtuțile globalizării; care de fapt oferă avantaje doar globalizatorilor, în timp ce globalizații sunt condamnați. Se urmărește sistematic dezarmarea statului globalizat pentru a permite globalizatorilor să facă aici ce vor”.

Pentru a înțelege că starea în care a ajuns România (și Republica Moldova) nu este cauzată doar de propriile guverne, ci rezultatul unor politici bine gândite ale Vestului bogat, ar fi suficient de studiat cartea economistului sud-coreean Ha-Joon Chang, profesor la Universitatea Cambridge, ”Samaritenii cei răi. Mitul liberului schimb și istoria secretă a capitalului” (Polirom, 2012). El arată că pentru state ca ale noastre agenda neoliberală a fost promovată de o alianță de guverne ale țărilor dezvoltate conduse de SUA, această agendă fiind mediată de ceea ce autorul numește ”Treimea Păgână” – FMI, Banca Mondială, OMC. Autorul spune că acest grup de țări își folosește bugetele de ajutor și afișează în mod ipocrit deschiderea piețelor lor pentru țările sărace ”drept momeală pentru a convinge țările în curs de dezvoltare să adopte politicile neoliberale”. Aceste politici perfide creează în țările respective un mediu propice pentru bunurile și investițiile străine.

Vezi și Schengen doar cu numele: Controalele la frontiere pentru cinci țări, prelungite

Chang precizează că FMI și Banca Mondială au rolul de a obliga țările care beneficiază de credite să adopte politici neoliberale. Cele două organisme financiar-creditare internaționale joacă împotriva țărilor sărace în echipă cu Organizația Mondială a Comerțului. El scrie:

”OMC contribuie (la cucerirea țărilor sărace de către cele bogate – n.n.) prin crearea regulilor de comerț care favorizează liberul schimb în domeniile în care țările bogate sunt mai puternice, dar nu și acolo unde sunt slabe (de exemplu, agricultură sau textile)”.

Cunoaștem deja pe propria piele în avantajul cui a fost inventată povestea liberului schimb. Iar sectorul agroalimentar din România, ca și cel din Republica Moldova, s-a pomenit la pământ tocmai pentru că, în loc să exportăm producția noastră pe piața UE, suntem inundați de supraproducția lor.

Vezi și Iurie Roșca în dialog cu actorul român Dorel Vișan (video)

Și ca să ne convingem încă o dată de anvergura acestei operațiuni de înrobire economică a țărilor sărace la scară planetară, vom cita din nou din cartea sud-coreeanului Ha-Joon Chang, care confirmă integral poziția românului Ilie Șerbănescu:

”Aceste guverne și organizații internaționale sunt sprijinite de o armată de ideologi. Unii dintre aceștia sunt persoane cu o înaltă pregătire academică și cunosc limitele economiei lor, dar tind să le ignore atunci când trebuie să dea sfaturi cu privire la politici (așa cum s-a întâmplat atunci când au sfătuit fostele economii comuniste în anii 1990). Împreună, aceste organisme și persoane diverse formează o mașină de propagandă puternică, un complex financiar-intelectual, susținut de bani și putere”.

Reproduc aceste citate nu pentru a face paradă de erudiție, ci pentru a veni în ajutorul cititorului să se descurce în hățișurile strategiilor occidentale, care se răsfrâng dramatic asupra noastră. Voi da la capătul acestui articol o listă întreagă de autori care să fie la îndemâna celor care vor să aprofundeze cunoștințele pe marginea acestor teme.

 (va urma)

Iurie Roșca

http://flux.md/opinii/ilie-serbanescu-romania-o-colonie-la-periferia-europei-9.html/


(pe măsură ce vor mai apărea articole pe acest subiect, le voi publica tot aici)