Exporturile care nu aduc fericirea (II)

Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):

Statisticile însele aruncă în aer şi gogoriţa că multinaţionalele implicate în export contribuie substanţial la ocuparea forţei de muncă. Este vorba în fapt de o contribuţie de numai 8% din locurile de muncă din România. Derizoriu!

Se poate înţelege lesne de ce din creşterea economică din ultimii ani – pusă integral de însăşi statistica oficială pe seama exporturilor – forţa de muncă din România nu s-a ales mai cu nimic, fiind doar izvor de tam-tam propagandistic pentru guvern şi pentru tandemul FMI/CE care patronează programul de aservire economică externă a ţării. Chiar dacă este reală, creşterea economică generată de exporturile multinaţionalelor implicate în România nu poate aduce ceva semnificativ forţei de muncă, fie pentru că în sine are un conţinut slab de valoare adăugată (fiind rezultatul doar al exploatării salariilor mici), fie, în situaţia în care exporturile includ totuşi produse (de pildă a automobile) cu valoare adăugată mai ridicată, pentru că aceasta are o structură dezechilibrată, cu o componentă disproporţionată de profit în defavoarea componentei de compensare a salariaţilor. Mai precis, în cazul creşterii economice, adică al unei valori adăugate în plus, forţa de muncă ia puţin (şi nu se alege mai cu nimic), iar capitalul ia şi mai mult! Si, din cauza externalizării profitului înaintea fiscalizării, nici statul nu ia nimic în plus.

Un soi de cerc vicios a fost deja instaurat. Cu cât capitalul străin devine mai implicat în economie şi generează comparativ mai multă creştere economică decât cel românesc, mai ales pe direcţia de exporturi, cu atât nivelul de trai relativ se deteriorează şi decalajele de dezvoltare dimpotrivă se accentuează faţă de ţările din care provine capitalul străin. Explicaţia este simplă. Cauza o constituie salariile mici şi externalizarea profiturilor înainte de fiscalizare. Profiturile sunt făcute din exploatarea salariilor mici şi nu din imputuri tehnologice (promovate în mod firesc doar acolo unde ar înlocui forţă de muncă scumpă, dar excluse acolo unde exită salarii mici), în timp ce corecţiile ce ar putea veni indirect prin stat sunt împiedicate de evaziunea impozitării profiturilor. Această evaziune, practicată masiv de multinaţionale prin ascunderea profiturilor în reţeaua internaţională de producţie şi comercializare a firmelor, dă lovitura de graţie şi închide cercul.

Nu este de mirare că după o perioadă de contribuţie prin expansiune la creşterea economică statistică, cercul se închide şi din acest punct de vedere. După ce câţiva ani n-a contribuit de fapt mai cu nimic la îmbunătăţirea pe plan real a nivelului de trai al forţei de muncă, expansiunea exporturilor multinaţionalelor îşi încheie cu 2014 şi contribuţia la creşterea economică statistică. Vezi datele Institutului Naţional de Statistică!