18 februarie 2015

Exporturile care nu aduc fericirea (II)



Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):

Statisticile însele aruncă în aer şi gogoriţa că multinaţionalele implicate în export contribuie substanţial la ocuparea forţei de muncă. Este vorba în fapt de o contribuţie de numai 8% din locurile de muncă din România. Derizoriu!

Se poate înţelege lesne de ce din creşterea economică din ultimii ani – pusă integral de însăşi statistica oficială pe seama exporturilor – forţa de muncă din România nu s-a ales mai cu nimic, fiind doar izvor de tam-tam propagandistic pentru guvern şi pentru tandemul FMI/CE care patronează programul de aservire economică externă a ţării. Chiar dacă este reală, creşterea economică generată de exporturile multinaţionalelor implicate în România nu poate aduce ceva semnificativ forţei de muncă, fie pentru că în sine are un conţinut slab de valoare adăugată (fiind rezultatul doar al exploatării salariilor mici), fie, în situaţia în care exporturile includ totuşi produse (de pildă a automobile) cu valoare adăugată mai ridicată, pentru că aceasta are o structură dezechilibrată, cu o componentă disproporţionată de profit în defavoarea componentei de compensare a salariaţilor. Mai precis, în cazul creşterii economice, adică al unei valori adăugate în plus, forţa de muncă ia puţin (şi nu se alege mai cu nimic), iar capitalul ia şi mai mult! Si, din cauza externalizării profitului înaintea fiscalizării, nici statul nu ia nimic în plus.

Un soi de cerc vicios a fost deja instaurat. Cu cât capitalul străin devine mai implicat în economie şi generează comparativ mai multă creştere economică decât cel românesc, mai ales pe direcţia de exporturi, cu atât nivelul de trai relativ se deteriorează şi decalajele de dezvoltare dimpotrivă se accentuează faţă de ţările din care provine capitalul străin. Explicaţia este simplă. Cauza o constituie salariile mici şi externalizarea profiturilor înainte de fiscalizare. Profiturile sunt făcute din exploatarea salariilor mici şi nu din imputuri tehnologice (promovate în mod firesc doar acolo unde ar înlocui forţă de muncă scumpă, dar excluse acolo unde exită salarii mici), în timp ce corecţiile ce ar putea veni indirect prin stat sunt împiedicate de evaziunea impozitării profiturilor. Această evaziune, practicată masiv de multinaţionale prin ascunderea profiturilor în reţeaua internaţională de producţie şi comercializare a firmelor, dă lovitura de graţie şi închide cercul.

Nu este de mirare că după o perioadă de contribuţie prin expansiune la creşterea economică statistică, cercul se închide şi din acest punct de vedere. După ce câţiva ani n-a contribuit de fapt mai cu nimic la îmbunătăţirea pe plan real a nivelului de trai al forţei de muncă, expansiunea exporturilor multinaţionalelor îşi încheie cu 2014 şi contribuţia la creşterea economică statistică. Vezi datele Institutului Naţional de Statistică!

3 comentarii :

Riddick spunea...

Exporturile care nu aduc fericirea (I)

http://riddickro.blogspot.ro/2015/02/exporturile-care-nu-aduc-fericirea-i.html

Simeone spunea...

"Cu cât capitalul străin..."
Adică hârtii...

De ce hârtiile lor zboară liber prin toate țările, în timp ce hârtiile noastre nu pot zbura?

Cine a făcut regulile astea?

Riddick spunea...

Ăia pe care-i votăm de 25 de ani, aceiaşi. Doar îi mai rotim de la o legislatură la alta...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):