Postcomunismul, virajul colonial (I)

Simpla schimbare de paradigmă – asupra căreia s-au bătut tobele politice, anume că ar fi de ajuns să se treacă la proprietatea privată pentru ca subdezvoltarea şi sărăcia să fie eradicate de la sine – nu antrenează automat schimbări de nivel de dezvoltare şi de standard de viaţă.

Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):

Se împlinesc 25 de ani de la căderea comunismului în centrul şi estul Europei. Perioada scursă de atunci – scurtă la scara istoriei – a fost, la ritmul vremurilor noastre, una din cele mai tumultoase. Fără îndoială s-au produs schimbări profunde, dar probabil şi mai multe şi mai adânci vor fi fost acelea cu care au creditat-o trăitorii regiunii în cauză, una importantă dar nicidecum covârşitor importantă pe plan mondial, nici economic nici demografic. Şi, doar după alte decenii, adevăratele semnificaţii se vor releva.

Deocamdată, eventualele concluzii nu pot fi decât provizorii şi consideraţiile nu pot evita evidenţierea rezultatelor prin comparaţie cu aşteptările. Pentru că rareori probabil a existat vreo altă epocă în care să fi fost investite atâtea speranţe, evident din partea celor din zonă – centru şi estul Europei – care cunoscuseră decenii la rând avatarurile comunismului. Neîndoios, accesul cetăţenilor acestei regiuni la libertatea de exprimare şi parţial la libertatea de călătorie reprezintă punctul forte al transformărilor de aici, de sub egida postcomunismului. Când se ajunge însă la realizările economice – ca temelie a nivelului de trai în anii curenţi şi în anii ce vin, precum şi a configurării viitorului – bilanţul celor 25 de ani este pur şi simplu dezamăgitor. Că ar fi departe de aşteptări sau mai ales de speranţe n-ar fi vreo problemă! Nivelul de trai nu se poate, în mod obiectiv schimba de la un deceniu la altul. Iar mentalităţile cu atât mai puţin. Europa centrală şi de est n-a avansat ca loc de poziţionare în ierarhia mondială în această perioadă şi este o întrebare dacă prin comparaţie cu sine a urcat sau nu pe treptele dezvoltării. Ceea ce probează concludent că simpla schimbare de paradigmă – asupra căreia s-au bătut tobele politice, anume că ar fi de ajuns să se treacă la proprietatea privată pentru ca subdezvoltarea şi sărăcia să fie eradicate de la sine – nu antrenează automat schimbări de nivel de dezvoltare şi de standard de viaţă.

Câteva constatări nu ar putea fi nici trecute cu vederea nici ignorate dacă tot li s-a consemnat prezenţa. O violentă şi abrupăt polarizare economico-socială s-a produs atât pe verticală în fiecare din ţările zonei, cât şi pe orizontală între Vest şi Est, respectiv pe aceeaşi magistrală pe care se propagau discrepanţele de dezvoltare şi în timpul comunismului şi pe care se aştepta să fie eliminate dezechilibrele în mult lăudata epocă postcomunistă! Decalajele de dezvoltare nu s-au aplatisat, ci dimpotrivă s-au adâncit şi, ca element nou, s-au aprofundat în trepte de la Vest spre Est. Intreaga actuală configuraţie economico-politico-socială a Europei poartă amprenta unui clasic sistem centru-periferie de tip colonial. Graţie dimensiunii fabuloase, puterii militare şi în particular nucleare, precum şi depăşirii în deceniile Putin a umilinţei iniţiale, doar Rusia a scăpat din acest sistem centru-periferie cu alungiri de la Vest spre Est. (va urma)