14 noiembrie 2014

Când vor înţelege clasa de mijloc şi capitaliştii crescuţi-şi-nu-făcuţi că "centrul-dreapta" PPEist nu-i reprezintă şi că trebuie ridicate partide noi ?


Ca să nu mai vorbim despre eurosocialiştii lui Ponta (care nici acum n-au comunicat noile redevenţe pentru OMV-uri, dar le dau la cap micilor întreprinzători):

Guvernul intenţionează să renunţe la cotă unică de 16%, începând din 2016, şi să introducă cote progresive de impozitare a venitului, în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), ministrul delegat pentru Buget şi consultat de MEDIAFAX. 

Ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, nu este de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare, iar în instituţie, autoritatea în ceea ce priveşte stabilirea politicii fiscale, nu s-a fãcut niciodată un scenariu privind eliminarea cotei unice de impozitare, se arată într-un comunicat al MFP.


Într-un document care conţine mai multe propuneri de măsuri fiscale, elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) - ministrul delegat pentru Buget, se precizează că una dintre acestea ar fi: "Introducerea impozitului progresiv pe venit, începând cu 2016 (3 cote progresive de 15%, 25% şi 35%)".

O altă propunere din document este creşterea impozitelor locale pe terenuri şi imobile cu 25%, o majorare similară urmând să fie aplicată din 2016.

Potrivit Ministerului Finanţelor, nu s-au fãcut estimări cu privire la posibilitatea creşterii impozitelor locale pe proprietate cu 25% începând cu 2015 şi cu încă 25% începând cu 2016.

"Impozitele datorate pentru clădiri, pentru terenuri şi pentru mijloacele de transport vor fi menţinute la nivelul actual, în condiţiile în care consiliile locale vor păstra actualele niveluri de impozite şi taxe locale", se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Finanţelor.

Pe de altă parte, analişti financiari afirmă că nu există obstacole de ordin tehnic pentru introducerea cotei progresive de impozitare chiar de la 1 ianuarie 2015, întrucât declararea venitului se face în 2016.

Cota unică a fost introdusă de la 1 ianuarie 2005, fiind pricipala temă de campanie a alianţei DA (PNL-PD) la alegerile din 2004.

Cota unică a fost propusă iniţial de ministrul de Finanţe din perioada Guvernului Năstase, Mihai Tănăsescu, dar respinsă de PSD, inclusiv din cauza opoziţiei preşedintelui de atunci, Ion Iliescu.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, propus de actualul premier Victor Ponta să preia conducerea Guvernului în cazul în care PSD va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat recent că tema cotei unice de impozitare a fost "fetişizată" în ultimii ani şi ar trebui reconsiderată cel puţin din perspectiva nivelului, dacă societatea românească are pretenţii mari de la stat.

18 comentarii :

Anonim spunea...

Pacat ca si pe acest site au aparut zoaiele !!!
E cumva de inteles, date fiind evenimentele in derulare.....

Riddick spunea...

Adică, ce "zoaie" ?

Zoaie sunt partidele care mimează că luptă între ele şi când colo îşi dau mâna pentru distrugerea României (unanimitate la falsul constituţional din 2003, la regionalizare, la vânzarea terenurilor agricole către străini, la re-realegerea lui Isărescu, la ratificarea Tratatului de la Lisabona...)..

Ceausescu de Dreapta spunea...

Eu nu stiu cand ai sa intelegi tu ca pe masura ce te departezi mai mult de centrul spectrului politic (liberalism), fie spre stanga (vezi Hugo Chavez), fie spre dreapta (vezi Victor Orban, Vladimir Putin, Nigel Farage) -> individul pierde din ce in ce mai mult din libertati si.. statutul de membru al clasei de mijloc. Aia pe care i-ai amintit probabil ca au ceva creier in cap pentru ca altfel nu ar fi facut parte din "clasa de mijloc" sau cea capitalista si asta este exact motivul pentru care aleg "centrul dreapta". Mergi si stai de vorba cu Romanii din Anglia si spune-le ca esti cu UKIP si cu Nigel Farage. Mergi tot acolo si stai de vorba si cu cei din clasa de mijloc britanica sa vezi ce parere au despre iesirea Marii Britanii din UE asa cum doreste UKIP. Cam ce ar insemna acest lucru pentru economia britanica si pentru locurile lor de munca. De pilda, pierderea accesului la piata unica si drept urmare relocarea MASIVA a investitorilor atat locali cat si internationali din UK cu consecinte directe asupra nivelului ocuparii fortei de munca. By the way, stii cam cat ai sa mai fii "conservator de dreapta"? Pana ai sa vezi pe pielea ta ce inseamna acest lucru. :-)

Crystal Clear spunea...

Câţi bani de propagandă deşănţată au zoaiele lui Băsescu ...Ce urât iese de pe scenă nemernicul ăsta !


La Ponta nici nu m-am asteptat vreodată la altceva..

Riddick spunea...

Hai, Ceauşescule, că tu nu eşti de dreapta. De ce ar fi obligat un stat să asigure locuri de munca "şi altele" unor cetăţeni care nu-s ai săi ?! ("a, da, Marea Britanie face parte din UE"... ţţţ...). Ăia care vor în UE sunt "căţeii" Sistemului, care au prins câte un os de ros. Valul UKIP creşte constant, spre panica lor (a voastră !). Unul odată "trezit", înapoi la lozincile UEiste nu se mai întoarce.

Pssst... dacă fraza "By the way, stii cam cat ai sa mai fii "conservator de dreapta"? Pana ai sa vezi pe pielea ta ce inseamna acest lucru. :-)" implică oarece "sporturi de contact" sau "vreo promisiune"... eh, well, "I'm ready for Freddie" (am capacitatea de ripostă, eventual letală :grin:)

Crystal, nu-mi dau seama PE MINE cum de m-a păcălit (2004-2011), după experienţa cu Geologul Milică...

Riddick spunea...

http://riddickro.blogspot.ro/2011/01/endtimewatchman-im-ready-for-freddie.html

Crystal Clear spunea...

Pe mine mă "urmăresc" profesional, vor să afle ce afaceri antamez, ce furnizori noi am mai găsit, ce clienţi noi. Chiar acum vreo doua zile a insistat o tipă de vreo trei ori cu întrebarea " de unde vii ?" ( ce furnizori am vizitat).

Am întrebat-o de ce insistă atât să afle unde am fost şi deja am cerut oficial respectarea confidentialităţii afacerilor în faţa concurenţei.
Este sabotaj PE FAŢĂ ,fără jenă . Chiar mă întreb ce urmează , poate vreun accident de maşină ? Nu-i exclus !

Crystal Clear spunea...

Ce glumă de prost gust , ce demonstrează un nivel intelectual submediocru pentru cel care se refera la : "conservator de drepta"

Crystal Clear spunea...

Buna postarea asta :

Un sfârşit dezgustător.

N-aveam niciun dubiu, alături de milioane de oameni, că Băsescu se află în spatele Johannisului.

De ce îl mănîncă în cur, taman acum, să confirme definitiv și să enerveze mai mulți anti-nemțălău decît ar putea să mobilizeze, printr-un fund de lume, ceva băsiști rătăciți ?

Un răspuns am. Vrea să facă rău. Vrea să răscolească, să asmută. E ca un organizator de lupte cu cîini sau cu cocoși care vrea să curgă sînge. Vrea răzmeriță, dezbinare, confruntare împinsă dincolo de limită. Nu e român, cu atît mai puțin președintele românilor.

Un nemernic.

Ghinionul îl suportăm de prea mult timp ca să reșapăm, acum, un prezervativ uscat pe care să și-l tragă peste ochi capul de mort Băsescu, ca să se ascundă.

Putoarea nu o mai poți masca însă, s-a întins ca ciuma neagră în jurul tău, peste toți cei de care te-ai frecat și de care te-ai folosit.

Un sfîrșit dezgustător.

http://conumishu.wordpress.com/2014/11/14/horcaitul-lui-basescu/

Riddick spunea...

Sunt şi conservatori Soros (PNR), şi eurosocialişti (PC), deci expresia e oarecum justificată (deşi nu cred că ăsta a fost rostul folosirii ei).

Nu-mi dau seama dacă "ceilalţi" înteleg ca BĂSESCU N-A REPREZENTAT DREAPTA, şi dacă vehemenţa contra simulantului e şi contra politicii de dreapta, generic.

Crystal Clear spunea...

Da, nici eu nu-mi dau seama. O să ne lămurim..

"Conservatorii Soros" sunt de fapt liberali..adică de stânga.

Riddick spunea...

Evident ! În America s-ar fi spart de râs conservatorii la un Neamţu-PNR. Aici ocupă o nişă, "strategic". Nu cumva să apară cine ar trebui să apară...

Riddick spunea...

L-a scos Filadel din blogroll la Romanian Hot Blogs. Mai apărea Noua Republică, în dreapta-sus. Ieri am văzut.

http://romanianhotblogs.blogspot.com/

Crystal Clear spunea...

Vai, vai. vai ... ce suparare pentru Filadel care lipea afişe cu " Mai e cineva aici ? "

Crystal Clear spunea...

Mi se face scârbă când văd ce propagandă-i fac băsiştii lui Johannis...

https://www.facebook.com/filadel.ledalif?fref=ts

Riddick spunea...

Stai să vezi când se vor asocia cu PSD-ul la regionalizare ("revizuirea Constituţiei"), la modificarea tratatelor UE sau la trimiterea de trupe nuştiuunde. C-o fi Ponta sau Iohannis la Cotroceni.

Riddick spunea...

La Copac văd c-au scos (Viq, Filadel ? ambii, desigur) linkurile atât de la defunctul PFC al lui "MRU", cât şi de la PMP şi PNR. Vine "partidul macoveic", n'aşa ? ;-)

http://copaculdinpadure.wordpress.com/

Crystal Clear spunea...

Vine, vine....
O vor împinge probabil si pe A.Cernea pe-acolo..

'telectuali, nu glumă ;)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: