01 mai 2014

Precariatul, noua clasă socială



BusinessMagazin :

[...] Astăzi, un economist pe nume Guy Standing, care a scris două cărţi pe această temă, cea mai recentă apărută în aprilie, crede că precariatul este pe cale să devină o nouă clasă socială, pe care o defineşte drept periculoasă. Precariatul vine din cei 20 de milioane de japonezi cunoscuţi drept „freeter", cetăţeni fără o slujbă cu normă întreagă ajunşi în această situaţie deliberat sau fără voia lor. Sau din cei 20% dintre tinerii europeni care nu au o slujbă, dar şi din cei 60% din tinerii polonezi care, în categoria sub 25 de ani, lucrează cu contracte de muncă pe perioadă determinată. Sau, de ce nu? (cu toate că la noi problema este mai complicată şi mai discutabilă), din cei un milion de români care au contracte de muncă cu normă parţială sau din milioanele de români la marginea sărăciei, fără asigurări medicale sau pensie sigură. Precariatul poate fi şi un răzvrătit de genul occupy, cu ocupaţii obscure în mediul digital, dar mai rar.

Deosebirea dintre proletar şi precariat este că primul îşi căuta securitatea în spaţiul aferent locului de muncă - acesta era stabil, oferea siguranţă pe termen lung, programul de muncă era fix, exista şi un sindicat, poate şi un fond de pensii, ba unii primeau chiar şi un cadou la pensionare, un ceas de aur, să zicem, pentru cei mai destoinici. Siguranţa precariatului este în afara locului de muncă, iar slujba şi activitatea sa sunt doar instrumente, nu îl definesc. Precariatul a căpătat în timp caracteristicile unei clase sociale, pentru că a căpătat propriile sale norme: cele de muncă, nesigure şi incomplete, cele de plată, pentru că primeşte doar bani şi niciun altfel de beneficiu, şi, trei, relaţionează cu statul într-un mod aparte - drepturi civile, culturale, sociale şi politice reduse, influenţate de venitul, dar şi de interesul reduse. Unii spun că este prima clasă socială din istorie care iese din definiţia uzuală a cetăţeanului.

Unii vor spune că o atare situaţie este o consecinţă a crizei. Este doar un clişeu, cred că tânăra generaţie, cei conectaţi la telefon, care chatuiesc mai bine decât pot susţine o conversaţie, vor induce în societate schimbări chiar mai profunde decât generaţiile rock’n’ roll, iar schimbările ce se petrec nu sunt numai o consecinţă a crizei, ci a ansamblului de schimbări profunde din societate. Vedeţi numărul din ce în ce mai redus de căsătorii, permisele auto din ce în ce mai puţine, izolarea, respingerea unor norme sociale, nepăsarea.

Nu vreau să par şi nici nu sunt prăpăstios, spun toate acestea pentru că sunt schimbări cărora o să trebuiască să le facem faţă cu toţii. Îmi amintesc şi vă reamintesc ultimele noi porunci: 7. Învaţă!, 8. Nu urî!, 9. Lasă tâmpeniile!, 10. Relaxează-te!

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):