14 mai 2014

Cu suveranitatea la comun, în CAP-ul global(ist)



Când să zic că va trece campania asta fără o dezbatere reală despre opţiunile de politică europeană, ori fără măcar vreo declaraţie relevantă (vedem doar un circ ieftin pe pseudo-teme interne), apar şi declaraţii cu "SUE". S-au pronunţat pro-"SUE" (pe ăştia i-am văzut eu la TV, or mai fi şi alţii...) Stolojan şi Macovei.

"Iuliu" (Gyula) Winkler de la UDMR/PPE, care candidează iar, detaliază:
"Un lucru important și care s-ar putea să ajungă să fie decis în următorii ani este evoluția construcției europene și anume vom face pași către ceea ce în limbaj mediatic se numește Statele Unite ale Europei. Este vorba de uniunea politică; deci mergem către o uniune politică sau batem pasul pe loc în această uniune interguvernamentală, care este condusă din trei în trei luni de 28 de președinți și prim-miniștri care se întrunesc în acel Consiliu European."

"Cele mai importante voci pe plan global, dar și în Europa, constată că statul național european nu poate să răspundă la provocările globale ale secolului 21. Cel mai important stat național din UE, care este Germania, cu 80 de milioane de locuitori, cu economia și puterea tehnologică pe care le are, este puțin relevant în competiția cu India, să zicem, care are 1,2 miliarde de locuitori, sau cu China, cu 1,5 miliarde."

"Apare temerea pierderii de suveranitate, dar vin și spun că într-o uniune politică evident că suveranitate nu se cedează către Bruxelles, nu se pierde de către statele membre, ci suveranitatea se exercită în comun la nivelul Bruxelles-ului, în instituția care se numește Parlamentul European."

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):