01 martie 2014

There will be blood...


- Şopârcai cu cine şopârcai, dar cu Ivan nu şopârcai.
                                               Ion Creangă - "Ivan Turbincă"
Propaganda ambelor părţi este de comun acord pe acest punct: Ucraina trebuie musai să se integreze într-una dintre Uniuni, cea europeană sau cea eurasiatică. Nu se schiţează măcar ideea de referendum - Ianukovici anunţă ceva (vag) în ceasul al treisprezecelea, iar Europuciul ia ca pe o axiomă calea integrării în UE ("normal", tot fără referendum).

M-am şi mirat că Ianukovici n-a pus în funcţiune tunurile cu apă la Kiev când erau minus 10-15 grade şi-am zis - atunci - că e "implicat" în mascaradă. Dar se vede treaba că a fost vorba de o strategie, de a lăsa să se desfăşoare scenariul tip "Primăvara Arabă", şi de a identifica exact întinderea părţii putregăite din aparatul de stat care trebuie mătrăşită. 

Plutocraţia UEistă îşi va lăsa cu curu'-n baltă marionetele de la Kiev.

3 comentarii :

Riddick spunea...

Niciun partid sau politician român nu recunoaşte* realitatea: că la Kiev a avut loc o lovitură de stat**. Recită toţi partitura globalistă.

* N-are a face dacă ne place sau nu de Rusia sau de Ianukovici: aici nu e vorba de o încăierare între bande de cartier
** Europuciul a "destituit" curtea constituţională: dacă nici asta nu e lovitură de stat, atunci ce-o fi ?!

Riddick spunea...

Ion Cristoiu:

Patru motive pentru care Occidentul va reacționa la intervenția din Crimeea doar cu gura.

1. Crimeea constituie pentru Rusia o zonă de interes strategic vital. În astfel de cazuri, o Putere precum Rusia nu dă înapoi fără a-și pune în pericol poziția în zonă. Pentru Occident Crimeea nu e o chestiune fără de care nu se poate trăi. A reacționa militar la intervenția Rusiei înseamnă un al treilea Război Mondial. Merită să distrugem civilizația umană de dragul unei peninsule?
2. Noii lideri ai Ucrainei nu sunt rezultatul unui scrutin popular. De altfel, de aceea nu-i recunoaște Rusia. Autoritatea lor față de structurile de forță interne rămase de pe vremea lui Ianukovici e minimă.
3. Occidentul s-a amestecat fățiș în treburile interne ale Ucrainei prin prezența tembelă a unor lideri ai UE la manifestațiile de pe Euromaidan. Firește, Rusia se amestecă militar, că așa știe ea de pe vremea lui Ivan cel Groaznic. Civil sau militar, tot amestec e.
4. Liderii Uniunii Europene au girat un Acord în urma căruia Ianukovici a renunțat la intervenția în forță împotriva Euromaidanului. Acordul fusese semnat de Ianukovici după ce liderii UE garantaseră îndeplinirea lui. A doua zi dimineață, Opoziția ucraineană s-a șters la fund cu Hîrtia parfumată de mîna mai marilor UE. În loc să le atragă atenția că e un Acord menit a pacifica Ucraina și că, prin urmare, trebuie respectat, pentru că ei, mai marii UE și-au pus obrazul, liderii UE au salutat gestul Opoziției. Aceeași iresponsabili siniștri din Opoziția ucraineană n-au găsit ceva mai bun de votat decît o lege care interzice minorităților să-și vorbească limba lor pe teritoriul pe care se află în proporție de peste 10 la sută. Legea n-are legătură cu Europa. E mai degrabă una pentru Coreea de Nord. Ar fi fost normal ca drăguții de la UE să le dea peste dește capetelor pătrate din fruntea Ucrainei. N-au făcut-o. Dublul standard occidental! Măsura lovește mortal și pe românii din Ucraina. Firește, spre deosebire de Rusia, România nu poate interveni militar pentru apărarea limbii române. Mai energic putea să protesteze însă, chemînd, de exemplu, pe ambasadorul ucrainean la MAE. N-a făcut-o. Și asta pentru că la cele mai înalte nivele slugărnicia față de Occident e desăvîrșită. Ce drept moral mai au liderii UE să protesteze împotriva intervenției rusești cînd ea e justificată tocmai prin încălcare acordului de către Opoziția pro-occidentală?

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-la-ora-22-5/

Riddick spunea...

Demiterea lui Ianukovici trebuia validată de curtea constituţională "desfiinţată" de Europuci, iar legile "pregătitoare" ale demiterii (şi celelalte) nu au fost nici promulgate de preşedinte, nici examinate de vreo "curte constituţională whatsoever".

Mai cinstit ar fi să recunoască: s-au aruncat la cacealma şi au pierdut partida.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):