02 martie 2014

Pepelioşka către Ivan


De la Petru cel Mare, Rusia a avut ambiții europene. Uniunea Europeană ar trebui să arate clar că aceste ambiții sunt realiste și că, potențial, adevăratele limite ale Uniunii Europene ar putea fi pe coasta rusească a Pacificului.
Fundaţia CES (Center for European Studies) a Partidului Popular European (PPE), scoate o nouă "perlă" (după cea cu "bomba atomică a UE") - invitarea Rusiei în UE, o chestie despre care se discută deschis "în anumite cercuri". Şi sub mai multe forme, inclusiv cea "imperială" (Dughin). 

Din articolul CES, "Către Rusia cu curaj" (To Russia with Courage): 

[...] În 2008, Consiliul European a înființat un grup de reflecție care să se gândească la viitorul Europei. Una din întrebările la care trebuia să răspundă a fost până unde ar trebui să ajungă granițele Uniunii Europene. Grupul, condus de fostul prim-ministru spaniol Felipe Gonzalez, a concluzionat că "UE trebuie să rămână deschisă pentru potențiali noi membri din Europa, evaluând fiecare candidatură pe baza meritelor proprii și cu respectarea criteriilor de aderare". Conformitatea cu criteriile de aderare, s-a afirmat, au fost "de fapt, adevăratele limite ale Europei".

Evenimentele recente din Ucraina sunt o reamintire a faptului că proiectul european nu este finalizat. Experiența istorică din occidentul european și paralelele cu estul european sunt o provocare pentru europenii introvertiţi, de a se gândi la ceea ce este de neconceput.

Rusia ar trebui să fie încurajată să respecte criteriile de aderare la UE, cu principiile democrației, economiei de piață și drepturilor omului pe care este construită Uniunea Europeană. De la Petru cel Mare, Rusia a avut ambiții europene. Uniunea Europeană ar trebui să arate clar că aceste ambiții sunt realiste și că, potențial, adevăratele limite ale Uniunii Europene ar putea fi pe coasta rusească a Pacificului. Nu mâine. O altă fostă superputere, Marea Britanie, a devenit membru al Uniunii Europene la o jumătate de secol după ce a pierdut statutul de superputere.

Europa trebuie să facă imediat orice-ar fi nevoie pentru a opri violența în Ucraina. Pe termen lung, cu toate acestea, chestiunea nu este dacă Ucraina ar trebui să fie în sfera rusă sau europeană de influență. Chestiunea este care sunt perspectivele europene ale Rusiei, și ale tuturor țărilor de la frontierele sale vestice.

2 comentarii :

Riddick spunea...

http://curezone.com/upload/Members/ChazTheMeatHe/Books/Golitsyn_The_Perestroika_Deception_The_World_s_Slide_Towards_the_Secon.pdf

Riddick spunea...

Comunicatul către țară al CFSN (22 decembrie 1989) vorbește despre România integrându-se în "Europa unită", văzută sub forma Casei Comune Europene (concept lansat de Gorbaciov): "9. Întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume, integrîndu-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaționale ale Romaniei și, în primul rînd, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia."

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/comunicatul-ara-al-consiliului-fsn-22-decembrie-1989

The Federalist (1990): Reflections on the European Common Home

http://www.thefederalist.eu/site/index.php?option=com_content&view=article&id=3&lang=en


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):