30 martie 2014

Băsescu, dat în vileag


Băsescu nu are interes ca Antonescu să intre în turul al doilea. Strategia lui Băsescu este de a-l "scoate" preşedinte pe candidatul PSD (c-o fi Ponta, c-o fi altul...): "dezafectarea" electoratului PnL, prin intrarea în turul doi a candidatului PMP (Boc ?) în locul lui Antonescu. Folosindu-se de repulsia electoratului PnL faţă de tot ce înseamnă "garantat Băsescu", speră să ajute partenerul de coabitare să obţină postul prezidenţial. În acelaşi scop face şi Atanasiu (PnL) afirmaţia cu "fuziunea PDL-PnL", preluată şi criticată de PSD.

Antonescu:
"Care e ţinta lui Traian Băsescu, ce mai poate aspira să fie? Preşedinte al României? Nu se poate. Nu se poate nu doar pentru că nu-i dă voie Constituţia, ci pentru că n-ar mai putea obţine voturile. Poate Traian Băsescu să susţină un candidat, are el un asemenea candidat şi are el atâta credibilitate încât să propulseze un om care să bată PSD şi să câştige Preşedinţia României? Fireşte, nu. Ceea ce-i rămâne lui Traian Băsescu pentru a juca în continuare un rol major în România este să fie liderul opoziţiei la un preşedinte şi la un guvern socialist, dar asta înseamnă eliminarea noastră ca partid cu adevărat puternic, eliminarea mea în calitate de candidat la preşedinţie. Iată de ce acest foc se concentrează acum asupra noastră. Iată de ce factorul psihologic este major pentru că ei ştiu că acestea vor fi nişte alegeri de moral, de mobilizare, că aceste alegeri vor aduce succes acelora care pun o credinţă, pun proiecte, apartenenţa la un partid politic adevărat mai presus decât promisiuni bugetare care oricum nu s-au onorat şi nu se vor onora, sau promisiunile pe care le ştim ale Partidului Social Democrat sau ale lui Victor Ponta."

6 comentarii :

Riddick spunea...

"Opincarule, mămăligarule, ţopârlanule, să mă dai tu pe mine în vileag?!..."

Ion Luca Caragiale, "Arendaşul român"

http://www.tititudorancea.ro/z/ion_luca_caragiale_arendasul_roman.htm

Anonim spunea...

Basescu face jocul PPE, la fel ca multe forte, inclusiv ''discrete'', din Romania, care vor eliminarea lui Antonescu fiindca este nesigur, in sensul ca poate sa dea in vileag ordinele externe ce i-ar veni negresit intru-un mandat(asa cum a fost la referendum cind a declarant ca au fost facute presiuni externe, din Europa si din America, pentru ca dementul sa fie repus in tron).
Pe de alta parte TREBUIE ca PNL sa paraseasca ALDE si sa intre in PPE ca sa perpetueze acest grup de criminali la conducerea Parlamentului European, atit cit va mai exista ue(Antonescu a deranjat si prin iesirea de la guvernare, ceea ce ar putea sa duca la scaderea numarului de europarlementari ai PNL si, noa'sa, diminuarea europarlamentarilor PPE dupa inghitirea celor liberali).
Eu cred ca, daca Antonescu rezista pina la prezidentiale si candideaza, cistiga !
Iar impotentul de tariceanu, marioneta aia patentata, trebuie urgent eliminate din viata publica fiindca e condus din exterior IN EXCLUSIVITATE .
Asta e secretl linsajului ce s-a initiat si se continua impotriva lui Antonescu !
Nu-l vor venerabilii si PPE-ul !
Iar Ponta nu va fi presedinte, indifferent ce pare a face Basescu ! Nu e jocul lui ! Basescu nu mai face de mult jocurile lui !

Riddick spunea...

Ehe, de parcă ALDE n-ar fi-n cartel cu PPE şi cu PES...

http://riddickro.blogspot.ro/2014/03/cartelul-ppe-pes-alde.html

Anonim spunea...

Desigur !!!
Dar am avea primul presedinte de genul Erdogan, sa zicem, care nu incearca sa te convinga de aberatii venite prin ordin de afara, zicind insa ca asa e binele Romaniei !!!
Antonescu(sau unul similar,sa zicem profesorul Atanasiu,fostul sef de la PSDR, pe care l-as vota cu miinile tuturor neamurilor si cunoscutilor mele/mei)nu poate desfiinta mizeria asta de simulacru de imperiu, care traieste prin slugarnicia gretoasa a celor care conduc tarile supuse si prin rapacitatea celor mari,dar poate sa arate ca nu toata lumea inghite la infinit diktatul.
Asta ar mai aprinde si flacara din inimile romanilor cazuti in prostatie si, poate, s-ar mai schimba cite ceva !!!
Aminteste-ti cum Nastase vindea tot ce i se cerea, numai ca sa se aleaga, si nu sulfa o vorba despre faptul ca executa ordine externe, fiindca voia sa acceada acolo unde il frigea pipota lui blonda de Tartasesti !!!
Iti imaginezi cum ar fi fost daca , macar, lasa sa se inteleaga ca executa ordine cu care nu este de accord, dar nu are ce face?! Lua 80% la alegeri !!!
Deci, prefer orice candidat, indifferent de partid, care spune poporului DE CE FACE SAU, MAI BINE , CE I SE CERE SA FACA, DUPA CARE SA NE INTREBE DACA VREM SA FACA!!!
ORICARE AR FI EL !
M-am saturat sa se faca totul peste capul meu, dat in numele meu !!!
Tu, nu ?

Riddick spunea...

Atanasiu e mai "sofisticat" în vorbăraie, dar joacă în aceeaşi echipă, doar îi dă o "aromă" mai neaoşă, la fel cum Ceauşescu făcea pe naţionalistul, dar în 1989 cerea intervenţia Pactului de la Varşovia împotriva "contrarevoluţiei" din RDG, şi a murit intonând "Internaţionala".

Riddick spunea...


Anatoli Goliţin: A cincea operaţiune de dezinformare: "Independenţa" românească

http://riddickro.blogspot.ro/2012/03/minciuni-noi-in-locul-celor-vechi.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: