22 februarie 2014

Václav Klaus: "Occidentul, cu o mare iresponsabilitate, hrăneşte ambițiile și iluziile radicalilor din vestul Ucrainei"



Traducerea unui punct de vedere al Institutului Václav Klaus (IVK) despre situația din Ucraina.


IVK, Comentariul politic nr.19 - situația din Ucraina

1. Ucraina este în forma sa actuală, în mare parte, ceva artificial, devenind un stat independent ca urmare a prăbușirii Uniunii Sovietice, cu două decenii în urmă.

2. Pe de o parte, există în zona de vest a țării teritorii care nu au fost parte a Imperiului Rus (regiunea Transcarpatia, Galiţia și altele), și care au fost alipite la Rusia abia după cel de-al doilea război mondial, un teritoriu al luptei pentru independența Ucrainei (de asemenea, şi de partea naziștilor), iar pe de altă parte, de prin secolul al XVIII-lea, o regiune pur rusească (Crimeea, Odessa, estul țării), pentru care independența Ucrainei a însemnat ruperea de trunchiul național originar.

3. Un anumit caracter artificial al acestui stat și percepţiile diferite ale locuitorilor săi în privinţa orientării sale viitoare au paralizat de la bun început viața politică. Era foarte vizibil chiar şi de la Praga. Alt factor a fost transformarea nereuşită a ţării, moștenirea grea a comunismului și haosul economic și politic din ultimii douăzeci de ani.
 
4. Ucraina este o țară care nu a putut rămâne neinfluenţată din punct de vedere economic de spațiul post-sovietic, și în mai multe privinţe este dependentă de Rusia. Acest lucru este firesc, și nu există nicio modalitate simplă de a schimba această stare de fapt.

5. Pentru Rusia, Ucraina este mai mult decât cel mai apropiat stat străin, mai mult decât, de exemplu, Estonia, Tadjikistanul și Azerbaidjanul. Acesta este leagănul istoric al statalității și culturii sale, casa a zeci de milioane de ruși.

6. În această situație, ideea unora din Europa, şi se pare că a unor reprezentanți de frunte ai UE, a reprezentanților de astăzi din Republica Cehă, și mai ales a activiștilor politici, că ne-am putea permite un conflict care să determine orientarea Ucrainei, și să conducem lupta pentru direcția către vest sau către est, ignoră realitatea. Duce această ţară către un conflict de nerezolvat, care se poate termina doar printr-o tragedie.

7. Păstrarea Ucrainei în situația geopolitică existentă, obiectivă, ca stat independent și în același timp funcțional și prosper, necesită, pe termen lung
, multă reținere și abilități diplomatice
, atât din partea politicienilor săi cât și a partenerilor străini. Însă la toate părţile, din păcate, observăm contrariul.

8. Occidentul, cu o mare iresponsabilitate, hrăneşte ambițiile și iluziile radicalilor din vestul Ucrainei, că ar exista într-adevăr o alegere între est și vest, iar UE și SUA ar fi în stare nu numai să sprijine întreaga Ucraină pe drumul spre vest, dar, de asemenea, şi să o susţină pe termen lung. Un astfel de interes clar și puternic din partea Vestului, și o dorință de a se sacrifica pentru ei şi a-i duce spre vest lipsesc, de fapt. Vestul a ajutat la pornirea crizei, căreia, de fapt, nu vrea să-i suporte și consecințele.

9. A-i da Ucrainei o direcţie, înspre Est sau înspre Vest, înseamnă a o rupe. Din nefericire, tocmai aşa ceva pare să se întâmple acum.

10. De asemenea, se pare că o majoritate a celor implicaţi au început să-şi dea seama. Întrebarea este dacă nu este deja prea târziu. Iluzie este mai ales ideea că această problemă poate fi rezolvată prin alte alegeri.

Václav Klaus, Jiří Weigl, 21 februarie 2014

 *    *    *

Un comentariu :

Riddick spunea...

Versiunea în limba engleză:

The Václav Klaus Institute's public statement on the situation in the Ukraine

http://www.klaus.cz/clanky/3528


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):