Solidaritatea românească se cheamă cârdăşie

(articol de Paul Everac, 2009)

   Sunt şi rare momente în care naţiunea română pare solidară în sens pozitiv, cum ar fi la unele catastrofe (cutremure, inundaţii, incendii), dar şi atunci cu corectivul că trebuie păzite bunurile de cetele de borfaşi. Mai sunt şi unele contribuţii voluntare la câte o nefericire, unde se mişcă omul simplu sau bogătaşul duios. Acestea sunt însă excepţiile şi nu despre ele vreau să vorbesc. Frapante sunt şi solidarităţile articulate pe Nu! pe Jos! pe Moarte lui!, dar şi ele sunt excepţii în context.
   Unde lucrul capătă consistenţă este că nicio măsură asanatoare nu pare posibilă în România de azi sau de ieri, dacă încalcă interesele materiale ale ipochimenului, ale celui grijuliu să-şi facă parte. Atunci, individul se coalizează repede, îşi caută structurile de corespondenţi subterani şi face cum îl taie capul ca să răzbească, împotriva oricărui cuvânt de ordine sau principiu.
    A edictat comunismul, de pildă, fel de fel de dogme şi măsuri, unele radicale; a fost o rezistenţă generală, pe cât s-a putut - şi secretă! Repartiţia nu s-a mai făcut după canoanele egalitare, ci s-au constituit canoane de privilegiaţi, mafii, cumetrii, nemoşaguri, sisteme de relaţii protecţioniste sau exploatatoare, s-au dat peste cap normele, nimic n-a mai funcţionat la un moment dat cum trebuie, mărfurile au fost dirijate clandestin şi au ajuns în străinătate, diseminând în ţară penuria, mizeria şi mai ales inegalitatea, făcând sistemul de râs, deşi el se credea uman şi raţional. Cumetria a subminat România. Unii aveau, prin solidarităţi subversive, iar alţii chirăiau şi chiţăiau, până au întors regimul pe dos.
   Acum, în democraţie, lucrurile s-au agravat, sustragerile s-au însutit şi înmiit, frauda circulă aproape liberă pe canale privilegiate oricum nepedepsită, iar solidarităţile mafiote prezidează repartiţia, protejând interesele înfipţilor in diferite structuri.
   S-a făcut peste tot clică, sau gaşcă, sau şleahtă, iar în unele părţi, haită. Oamenii s-au bandat în partide, ranguri, cinuri, au deschis porţi de greblare spre sine a avantajelor şi pricopselilor, ţin cu dinţii de cârdăşia lor, rezemată pe cumetrie. Altfel, sunt la cheremul întâmplării şi al sărăciei. Îi ţine cârdăşia la suprafaţă. Se articulează unii prin alţii spre profituri sfidătoare, spre huzururi păzite gelos.
   S-a încercat, se încearcă o redistribuire mai echitabilă, renunţarea la marile cumuluri obraznice, la veniturile orbitoare ale unor autopotentaţi: nu se poate! S-a încercat simplificarea aparatului administrativ, reducerea lui la proporţia utilului: nu se poate!
   S-a încercat competiţia mai echitabilă a licitaţiilor şi antreprizelor: nu se poate! Protejarea potenţialului românesc de plaga importurilor impuse: nu se poate! S-a încercat simplificarea drumului mărfii de la producător la consumator, fără atâţia intermediari paraziţi ca vâscul: nu se poate! S-a încercat scoaterea din ghetouri şi ţinerea în frâu a liotelor ţigăneşti: nu se poate!
   S-a încercat trimiterea în Justitie a marilor prevaricatori: nu se poate! Aducerea în ţară a gestionarilor frauduloşi fugiţi: nu se poate! Totul e implicat, intricat, totul e cu adevărat solidar; nu mişcă nimeni în front de teamă să nu fie arătat şi el cu degetul ca făptuitor şi complice.
   S-a încercat economisirea banului (împrumutat!) în anumite sectoare: el curge gârlă în altele, sfidător, luxuriant, criminal! Se încearcă, timid, câteva subvenţionări utile: ele ajung întotdeauna în altă parte, acolo unde trebuie. Pretutindeni sunt băieţi deştepţi şi fete deştepte, care mănâncă cu lingura mare dintr-o tocană comună, vărsând-o pe jos; pretudindeni sunt politicieni protejaţi, intangibili, apăraţi de breaslă, cocoloşiţi publicitar, inoxidabili.
   S-a încercat, se încearcă de luni şi ani de zile o reformă a Educaţiei, două, trei: n-a mers nimic, nu s-a clintit mai nimic lesnicios spre bine. Au sărit ca arşi fel de fel de interesaţi la pungă, aşa cum sar la toate reformele. Cârdăşia, singura solidaritate românească, mănâncă România! Guvernul, subminat pe dinăuntru şi pe dinafară, e redus la neant şi apoi criticat că nu face nimic. N-are ce să facă în această ţară nenorocită şi profund mafiotizată. Din creştet în tălpi. Şi, probabil, ireversibil!...