Organizarea nerentabilităţii

Articol din 2007, de Paul Everac:

  Un Amic, mai demult director performant de unitate socialistă, îşi deschide în capitalism o prăvălie cu de toate, o face modernă, civilizată, prosperă. Apoi se întinde, trage un locălaş de patiserie-cofetărie, sclipitor şi el pentru acel orăşel de provincie; iar în urmă cumpără şi pune în mişcare şi o fabrică-laborator pentru prăjituri şi cozonaci. Îl văd după vreo doi ani de avânt, îl întreb ce mai născoceşte şi dacă mai are energie să alerge de colo până colo în toată ţara, numai de dragul de a deveni un mare capitalist bogat. Poate sponsorizează şi cultura?!
   - Sunt la pământ! Spune Amicul, abia mai gâfâi, iar falimentul e la uşă! – Cum aşa? – Aşa e organizat. Să zicem că iau brânza cu 10 lei şi o vând cu 12 lei: rezultatul e nul, nu câştig nimic, căci banii se duc pe taxe şi impozite, întrucât, mă cunoşti, la mine totul decurge cinstit, cu acte legale. Rivalul meu fraudează fiscul. Ia brânza tot cu 10 lei şi o vinde tot cu 12, dar câştigă 2 lei la afacere. Statul nu încasează, evident, nimic. Şi cum am nu un rival, ci mai mulţi, toţi mi-o iau înainte, prin necinste, iar eu rămân mofluz. Am datorii uriaşe, uneori îmi vine să-mi pun ştreangul.
  A fi legal în România e azi nerentabil! Frauda, corupţia mă îngroapă, păcat de muncă, de osteneală, de idei. Să fur statul, să fiu necinstit, îmi este moralmente imposibil. În schimb, dacă îl ascult, mă ruinează. Aşa e organizat! 
  Aş fi pus la îndoială această concluzie groaznică, dacă în perindarea cu maşina pe care am făcut-o prin ţară n-aş fi văzut cam 60% din pământuri nelucrate. De ce, de lene? Nu, ci din pricina nerentabilităţii. Cheltuielile de producţie ale agricultorului nu se răsfrâng în preţ, vorbesc în special de micul agricultor, acela fără mijloace. Pare organizat ca el să nu-şi recupereze banii. Şi atunci renunţă, vinde. Oricând se găsesc companii becalistice care cumpără cu toptanul, pe ruina agricultorului mic şi mediu, aşteptând să vândă marelui capitalist, de obicei străin. Câştigă gras străinul, câştigă intermediarul, ţăranul bate din buze. Dacă mai are şi o secetă sau o inundaţie, e terminat, ca Amicul. Pe aceasta mină, becaliştii intermediari îşi fac palate şi dau pomeni, spre admiraţia prostimii fără cap; iar ţara trece, cu acte în regulă, sub stăpânire străină.
  Dar oare în micul comerţ nu se întâmplă lucruri asemănătoare, adică nu se închid şi falimentează sute de mii de firme în faţa coloşilor străini, a supermarketurilor performante aparţinând unor companii transnaţionale? Cine să rivalizeze cu ele, construind o clasă medie românească oarecum performantă? Rolul românului, izbit de nerentabilitate, rămâne să intermedieze şi să revândă produsul străin, să facă import pentru beneficiul patronilor şi pe spinarea consumatorilor, fraţii săi.
  Unde e jocul pieţei, când trusturile străine pot să se carteleze şi să-şi impună diktatul pe piaţa aşa-zis „liberă”. Şi pot să se carteleze şi intermediarii, şi o şi fac, bătându-şi joc de producătorii autohtoni şi de clienţii consumatori.
  Nu era dictatura economică a lui Ceauşescu mai aspră decât dictatura trusturilor cartelate, predicţia lui Marx se confirmă! Dar oare industria, industria noastră în multe performantă, n-a fost silită să se ne-rentabilizeze cu felurite tertipuri, cu taxe, impozite, boicoate, dobânzi, cu un arsenal de mijloace care s-o scoată mereu debitoare? Nu s-au închis porţile la o sumă din marile noastre întreprinderi, dându-se afară oameni cu ghiotura, încurajându-se prădarea şi căpuşarea lor, împingându-le cu dinadinsul la falimente, pentru ca amatorul străin şi intermediarul său român să şi le adjudece pe nimic, după ce au căpătuit şi o liotă de înalţi funcţionari venali cu nume româneşti?
  De unde s-au boierit atâţia baroni peste noapte din Marele Ordin al Şmecheriei, patronat de cei mai de seamă şefi politici, nu „ticăloşiţi”, ci ticăloşi din pornire? Din organizarea nerentabilităţii, pentru a ieftini şi a da (acapara) de pomană! Aproape toate întreprinderile noastre aducătoare de bani, de mulţi, mulţi bani, sunt acum în mâna companiilor străine, care au pus la punct, poate au inspirat acest sistem, susţinându-l şi cu greutatea lor internaţională (politică, militară) de netrecut. Trocul politic a funcţionat exact: noi am ruinat Sidex-ul, dl Blair l-a atribuit. „Cineva” şi-a pus mai mult decât termopane în această afacere, ca şi în alte sute şi mii de afaceri. Acum şi le pune Altcineva, cu alte mătuşi, rude sau amante. Şi le pun mulţi, făcând din nerentabilitate o stihie. Recunosc că aceste companii străine sunt mai civilizate, că ele au îndreptat, înălţat, îmbunătăţit procedurile, dând exemple de modernitate europeană. Ele iau cu lingura mare, legală şi cochetă, acolo unde şmecheroşii noştri se băteau şi stropeau cu linguriţele, molfăind pe apucate. Domnii care scumpeau curentul electric de la Turceni şi Rovinari fără să facă nimic mi se par mai şoacăţi decât străinul care îşi organizează exemplar serviciile şi aduce o notă de abundenţă şi bun gust.
  Deocamdată, aceşti mari capitalişti îşi împart echitabil spaţiul românesc, mai au loc unii de alţii; până în ziua când işi vor întinde şi ei curse de nerentabilitate, ca să salte pe cadavre şi falimente, după dictatura capitalismului liberal. Că mulţi din ei spală banii, gangsteresc, stau cu revolverul în mână? Nu cumva aşa s-au făcut marile hoteluri, localuri, stabilimente, Las Vegas-uri? Nu cumva viitorul e al Mafiilor de multe culori? Amice drag, nu te spânzura, mai stai să vezi! Mai ai puţintică răbdare! Nu crapă numai guzganii, ci şi elefanţii, noi să fim sănătoşi! Intermediază, trişează, abuzează, şi vei trăi!