S-a tot afirmat că "regele" Mihai a fost îndepărtat forţat de la domnie. Nu reiese de nicăieri chestia asta, semnătura lui apare pe actul de abdicare. Groza a ţinut revolverul în buzunar, nu l-a scos ca să ameninţe cu el ("semnează, că de nu..."). Ameninţări verbale, şantaje ("cei o mie de studenţi") ? Vax. România pierduse sute de mii de oameni în războiul care se încheiase nu demult, alte multe mii urmând să mai moară în anii următori prin URSS, ca prizonieri de război, urmare a imperfecţiunilor schimbării alianţelor şi ale încheierii armistiţiului cu Aliaţii (de fapt, cu URSS). Unii nu s-au mai întors niciodată de acolo, deşi au supravieţuit.
Dar a făcut câţiva paşi foarte greu de justificat:
- a promulgat legea parlamentului unicameral (se desfiinţa Senatul), deşi aceasta încălca flagrant Constituţia din 1923, reintrată în vigoare la 24 august 1944
- a validat (prin decret regal) "rezultatele" alegerilor din 1946, evident falsificate
- a participat la deschiderea lucrărilor "parlamentului" rezultat din aceste alegeri
- s-a afişat alături de trădătorul Iliescu şi de alţi lideri PSD la diverse evenimente
- a aderat la Declaraţia de la Budapesta din iunie 1989 ("Majestatea Sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile Sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar")
- a consimţit la căsătoria "principesei moştenitoare" cu un personaj dubios, conectat la FSN/PDSR/PSD; la fel cum mai înainte a consimţit la relaţia aceleiaşi fiice cu socialistul britanic Gordon Brown, pe vremea când socialiştii (laburiştii) erau aproape comunişti în manifestăriNu aş fi tratat subiectul dacă nu mă enervam citind articolul lui Cristian Câmpeanu de la România liberă, "Jos labele de pe monarhie". Şi dacă nu auzeam vocea odioasă a colaboraţionistului PnL/USL Victor Rebengiuc într-un documentar dat ieri (30 decembrie) la TVR, justificând şi promulgarea "semi-parlamentului", şi validarea "rezultatelor", şi participarea la inaugurare.
7 comentarii :
Aveti putintica rabdare si parcurgeti, fie si fugitiv, arborele genealogic al personajului. Poate gasiti unele explicatii privind comportamentul lui , in perioada 1944-1947 si apoi, inclusiv semnarea declaratiei de la Budapesta.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Genealogia_regelui_Mihai_I
Acelasi arbore ar justifica si legaturile strinse ale lui Carol al II-lea, prin intermediul Lupeascai(''duduia'') CU COMINTERNUL, in timp ce, de fatada, Siguranta ii haituia pe comunistii DIN Romania, aflati in ''ilegalitate'' !!!!
Bucurati-va romani ca, carol caraiman si lupeasca isi dorm somnul de veci in lacasul sfint de la Curtea de Arges din anul 2003.
In acel moment presedintele Romaniei era, fix, Iliescu FIUL COMINTERNISTULUI de taica-su( 20 decembrie 2000 - 20 decembrie 2004: Ion Iliescu).
O fi vreo coincidenta sau, dimpotriva !!!???
Uitasem că "a aprobat întrutotul" declaraţia de la Budapesta. Adaug la articol şi asta.
„Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar"
„Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lângă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegaţie compusă din Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmânat Majestatii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar".
Asa, ne-au „salvat de la moarte iluminaţii” de am rămas sclavi ,fără ţară
Pentru a nu zice cineva ca inventez, sugerez lecturarea cartii intitulate ''Istoria serviciilor secrete romanesti. De la Cuza la Ceausescu'' scrisa de dl.Cristian Troncota.
La pagina 105, in subsol, se precizeaza textual, citez:
''Elena Lupescu era vara primara cu Ionel si Grete Miletianu, a caror casa, conform declaratiei lui Marcel Pauker(fostul sot al Anei Pauker, lichidat din ordinul lui Stalin), ERA CASA CONSPIRATIVA A COMINTERNULUI LA BUCURESTI.
Prin urmare, Elena Lupescu, amanta Regelui Carol al II-lea, a fost fie agenta de penetrare la virf, fie agenta de influenta cu misiunea de a dirija, in directii convenabile Kremlinului, DECIZIILE IMPORTANTE LUATE LA BUCUREST'', am incheiat citatul.
N.B. Opinez ca ceea ce concluzioneaza dl. Troncota in ce-a de-a doua fraza este ceva foarte ''soft'' de natura sa nu ''deranjeze'' prea tare ''casa regala''(!).
Spun asta fiindca eu nu voi accepta cu niciun pret ca regale caraiman , dictatorul ce conducea cu mina de fier Romania,preponderent prin SSI Siguranta si Politie, in interes propriu, nu stia ce fac verii primary ai duduii, duduie care
'' devenise a doua persoana a tarii'' (pag 105 aceeasi lucrare) !!!
Autorul avanseaza ideea ca ''interesele meschine de partid fusesera inlocuite cu lupocratia''(aceeasi pagina).
Si cind ii aud si vad pe unii cum se tinguie si cer revenirea la monarhia straina, trecind sub tacere adevaruri cel putin socante, imi vine sa emigrez !!!
A propos ! Mihai, cind a venit pe sest in Tara, in 1991(daca nu ma insel), de l-a intors Iliescu de pe autostrada si l-a depus la Otopeni, fiindca ''arsese etapele'' si se grabise sa-si plimbe fizicul prin tara lui taica-su, inainte de vreme, TOT SPRE CURTEA DE ARGES SE INDREPTA, CA SA SE ''REFUGIEZE'' IN LACASUL SFINT DE UNDE AR FI FOST GREU SA FIE EVACUAT CU FORTA.
Asadar, si BOR ar avea multe sa ne spuna despre aceasta tarasenie, ca doar staretul manastirii nu era de capul lui....
Scuze ca am uitat, luat cu ''treburile'' !
La multi ani si sanatate !!!
Idem pentru cei care citesc si rezoneaza identic, sau similar, cu ideile continute in informatiile din acest blog !!!
Interesant cum este justificată trădarea.
Se preia de la Dogaru ( a cărui apartenenţă la stânga n-o contest) fraza privind "omorârea mai multor români).
Adică,am trădat ţara ca să vă salvăm vieţile
La fel ca şi regele Mihai.( care a plecat cu sacoşele pline şi apoi s-a întors ca să le umple din nou)
Şi cine aduce justificarea asta, cine postează pe net aşa ceva !?
Un maţe fripte, coate goale care avea vreo 3 ani la Revoluţie.
Creiere spălate de marximm cultural , care nu deosebesc binele de rău.Noii nazişti, supraveghetorii NWO
Da, deviza era " VOM MURI ŞI VOM FI LIBERI "
http://inliniedreapta.net/insemnare/mircea-dogaru-imi-pare-rau-ca-n-au-murit-mai-multi-oameni-la-revolutie/
https://www.facebook.com/costin.andries/posts/236446339866861
La mulţi ani !
@Crystal Clear: pâi au ajuns doar unii ca Dogaru să mai puna întrebari incomode, chiar şi în interesul cauzei lor proprii. Restul îşi ronţăie bursele, subsidiile, granturile şi sinecurile.
@Anonim: Aici Troncotă are dreptate, deşi în alte chestiuni intoxică. Deci, e de notorietate chestiunea şi nu putea fi "machiată".
Trimiteți un comentariu