01 noiembrie 2013

"În final, va fi decizia miniştrilor". Deci, parlamentele naţionale sunt de formă!


Pâi se putea să nu zică ceva Macovei despre "semi-refuzul" parlamentului în privinţa "Parchetului European"? De altfel, a fost recunoscută mascarada ("Direcţia de comunicare a Camerei Deputaţilor a precizat, pentru EVZ, că avizul respectiv nu este o respingere a proiectului"), însă Macovei are impresia că toate aiurelile Bruxelului sunt apreciate în România, iar susţinerea lor este rentabilă din punct de vedere electoral.
Fenechiu: "Avizele parlamentelor nu sunt radicale, dar astăzi deja parlamentele mai multor state membre au respins de fapt această propunere (n.r.- de instituire a Parchetului European), printre ele aflându-se, cred, Ungaria, Cehia, Polonia, Olanda. Noi considerăm că nu îşi are sensul instituirea a încă o procuratură în Europa, de fapt Parchetul European ar avea menirea să cerceteze infracţiuni care au legătură cu fondurile europene. Pentru asta avem OLAF şi există, de asemenea, Eurojust, care este alcătuit din poliţişti, procurori şi judecători din statele membre. Nu vedem necesitatea unei alte structuri, cum este cea a procurorului european. A fost părerea unanimă a Comisiei pentru afaceri europene de la Camera Deputaţilor."
Evenimentul zilei:

Macovei: "Fenechiu este un membru ideal al USL"

Relu Fenechiu "este un membru ideal al USL", a scris pe Facebook europarlamentarul Monica Macovei după ce liberalul a declarat "că a înnebunit lumea de atâta justiţie peste justiţie".

Fenechiu a făcut aceste declaraţii în contextul în care Camera Deputaţilor a trimis la Bruxelles un aviz negativ cu privire la proiectul de instituire a unui Procuror European.

Ieri, Direcţia de comunicare a Camerei Deputaţilor a precizat, pentru EVZ, că avizul respectiv nu este o respingere a proiectului şi că, astfel, Camera nu a făcut decât să se alăture unui grup de 11 state "care a ridicat probleme similare", printre care Franţa, Irlanda, Marea Britanie etc.

Comentând însă, pentru EVZ, votul deputaţilor, Mina Andreeva, purtătoarea de cuvânt a Comisarului european pentru justiţie, a precizat că redactarea unui "aviz motivat" este interpretată la Bruxelles ca o decizie de a nu particpa la proiect. "Majoritatea, 17 state membre, nu a trimis nicio plângere şi se poate spune că sunt potenţiali susţinători. Unele ţări aleg să nu participe, de pildă Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca. Nu înseamnă că cei care au votat împotrivă, în această fază, vor fi excluşi, pentru că, în final, va fi decizia miniştrilor", a spus Andreeva.

2 comentarii :

Riddick spunea...

Parlamentul USL, cu curu'-n două luntri.

Camera Deputaţilor respinge propunerea Comisiei Europene de creare a "Parchetului european", Senatul i-a dat un aviz de conformitate (a aprobat-o, adică) şi l-a comunicat la Parlamentul European. România este singurul stat ale cărui camere legislative au trimis avize contrare. Care se anulează reciproc, fiind câte un vot pentru fiecare cameră, pentru statele cu parlament bicameral, şi două voturi pentru statele cu parlament unicameral. La nivelul UE s-a creat situaţia respingerii propunerii, cu 19 voturi contra, din 54 (peste 1/3).

http://www.bizlawyer.ro/stiri/juridice/camera-deputatilor-a-trimis-comisiei-europene-un-aviz-motivat-negativ-privind-propunerea-de-instituire-a-parchetului-european

Riddick spunea...

Monica Macovei: Zgonea şi Fenechiu resping înfiinţarea Parchetului European

"Valeriu Zgonea (PSD) şi Relu Fenechiu (PNL) ar trebui să îi întrebe pe oamenii care i-au votat dacă se simt jigniţi de faptul că Uniunea Europeană vrea să înfiinţeze un birou de Procuror European care să ancheteze fraudele din toate statele membre. Vor fi surprinşi de ce vor cu adevărat alegătorii lor. Doar că Zgonea şi Fenechiu, exact ca şefii lor de partid, Ponta şi Antonescu, nu se mai gândesc de multă vreme la interesele oamenilor obişnuiţi, sătuli de corupţie şi fraude, ci numai la interesele lor: să nu cumva să mai apară vreo instituţie care să îi ancheteze", se arată într-un comunicat al europarlamentarului PDL.

Monica Macovei susţine că "avizul motivat" trimis autorităţilor europene de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, privind proiectul de Regulament al Parchetului European "echivalează cu un aviz negativ, de respingere a creării instituţiei europene unice de luptă cu fraudele şi corupţia care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene".

Fostul ministru al Justiţiei precizează că Parchetul European ar urma să intervină "numai în cazurile în care autorităţile naţionale nu cercetează o anumită fraudă", iar pentru România DNA şi Parchetul European ar fi "o soluţie foarte bună".

În opinia sa, opoziţia Camerei Deputaţilor la crearea Parchetului European este "de neînţeles", deoarece raportul Comisiei de Apărare este favorabil creării Parchetului European, Ministerul Justiţiei a transmis Camerei Deputaţilor un punct de vedere în care susţine că există câteva "aspecte problematice", dar că instituţia poate fi înfiinţată, iar Guvernul a cerut doar o analiză şi "criterii clare" în Regulamentul de înfiinţare.

"Singura comisie care a avut un alt punct de vedere este Comisia pentru afaceri europene, condusă de Relu Fenechiu, condamnat în primă instanţă la 5 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, în dosarul Transformatorul", notează Monica Macovei.

"De ce nu doresc dl Zgonea şi dl Fenechiu înfiinţarea Parchetului European, stabilit prin Tratatul de la Lisabona, şi care urmează să aibă atribuţii de urmărire şi investigare a fraudelor şi altor infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii? Sau au primit alte indicaţii din partea Guvernului şi a USL, fără să mai fie notate pe hârtie, aşa cum ne-a obişnuit, din păcate, Victor Ponta, care una zice Uniunii Europene şi alta face?", se mai arată în comunicatul Monicăi Macovei.

 http://www.mediafax.ro/politic/monica-macovei-zgonea-si-fenechiu-resping-infiintarea-parchetului-european-11607266


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2012: "Nu mă voi ascunde după deget: suplimentul FCD este într-adevăr un manifest, fiindcă socotim că Uniunea Europeană este un proiect neterminat și că doar desăvârșindu-l, creând adică Statele Unite ale Europei, putem să evităm perspectiva deloc încântătoare de a deveni un vulgar apendice al Asiei, un muzeu al civilizațiilor sau o simplă piață de desfacere pentru economiile emergente. Înainte de toate, doream să subliniez, prin contrast cu îngustimea identităților naționale, care sunt niște constructe relativ recente, larghețea identității europene și universalitatea celei creștine. Creștinismul transcende națiile, cu tot tribalismul și triumfalismul lor războinic".

 

Postări populare: