07 noiembrie 2013

Ce aşteaptă ong-urile, şi alţii

(Printr-o scrisoare deschisă, 15 organizaţii nonguvernamentale au cerut ieri premierului Victor Ponta şi vicepremierului Liviu Dragnea să retragă proiectul descentralizării de pe agenda Executivului şi să-l pună în dezbatere publică, aşa cum prevede Legea transparenţei decizionale în administraţia publică.) 


"Cu trei luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe Preşedintele României, solicitându-l să numească un altul în locul lui; numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.

Mandatul actualului judecător la CEDO, Corneliu Bîrsan, se încheie oficial în 16 decembrie, când împlinește 60 de ani."
Pentru 14 şi 21 noiembrie, la CCR s-au amânat decizii foarte importante - pragul de validare de 30% şi imprescriptibilitatea omorului (cu trimitere la comunism şi "revoluţie"). Şi ar mai urma contestaţiile la CCR privind angajarea răspunderii guvernului pe "legile descentralizării" (una pe procedură, probabil, şi încă cel puţin una pe fond - opoziţia, şi poate şi Băsescu -, după ce va trece procedura parlamentară).

Ce mascaradă ordinară... ce coţcărie...

Un comentariu :

Riddick spunea...

Şi-a şters postarea de pe Facebook, am fost inspirat că am luat un printscreen.

https://www.facebook.com/iulia.motoc/posts/10200762558569530


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Béla Markó, 2009: "România trebuie regionalizată, fostele regiuni trebuie restructurate şi să li se dea competenţe teritoriale. Nu este suficient să acordăm competenţe mai largi autorităţilor locale, trebuie făcută o nouă regionalizare în care Ardealul să fie o entitate distinctă, la fel şi celelalte regiuni istorice: Moldova, Muntenia, Dobrogea. Este posibil un al treilea pas, dacă vom ajunge la descentralizare şi regionalizare, împreună cu formarea autonomiilor. Un alt subiect de dezbatere este şi federalizarea, care pentru unii este ca un postav roşu, dar trebuie să vorbim despre asta şi vedeţi că eu vorbesc cu mare precauţie".

Béla Markó, 2015: "În urma refugiaților mă tem că se va întări nu Europa Unită, ci se vor întări statele naționale, pe care de-acum câțiva ani am sperat să le demolăm".

 

Postări populare: