23 septembrie 2013

Deutsche Welle mai recunoaşte ceva: românii nu simpatizează Germania


Tocmai ce recunoscuse că Germania a participat la lovituri de stat "soft" în state membre ale UE (Grecia şi Italia).
[...] Interesant este că primul ministru, Victor Ponta, nu a emis deocamdată (n.red. - până luni la prânz) niciun mesaj cu toate că, de la vizita sa în Germania, site-ul oficial al guvernului României, se deschide cu o fotografie care îl înfăţişează păşind pe covorul roşu alături de cancelarul Angela Merkel. Iar blogul său personal a rămas blocat la 7 iulie, cu aceeaşi imagine a vizitei sale la Berlin.
Nu încape nicio îndoială că oficialii români, de la stânga la dreapta, acordă relaţiei cu Germania un rol important, dar pe de altă parte ei nu pot ascunde o anume inhibiţie în comunicare. Premierul social-democrat, Victor Ponta, un politician foarte sensibil la percepţia publică, se gândeşte probabil că un mesaj de felicitare foarte vizibil adresat, practic, liderului dreptei europene nu l-ar pune într-o lumină foarte bună şi, de aceea, aşteaptă ca mesajele să fie percepute ca având dimensiune pur diplomatică. Dar este nevoie în prealabil ca în Germania să se clarifice negocierile legate de formarea viitorului guvern.

http://www.dw.de/victoria-cdu-csu-v%C4%83zut%C4%83-de-la-bucure%C5%9Fti/a-17107261
În ce-l priveşte, EuroBăse nu pierde ocazia să le mai reamintească românilor că reprezintă politica de austeritate, respinsă - clar - la vot (nu ţine propaganda, românii chiar asta au respins !). O problemă în plus pentru USL, care aplică aceeaşi politică de austeritate: acum, după victoria (parţială) a lui Merkel, va trebui să mimeze că n-ar urma întocmai linia BerlinBruxel. Dar EuroBăse are el grijă să facă pe paratrăznetul, mutând atenţia de la mişcările guvernului prin scalămbăieli mediatice.
"Excelenţă,
Doresc să vă adresez sincerele mele felicitări pentru victoria pe care Uniunea Creştin-Democrată a obţinut-o în alegerile generale legislative.
Această reuşită marchează confirmarea faptului că politicile partidului dumneavoastră i-au convins pe cetăţenii germani că direcţia pe care aţi adoptat-o şi pe care aţi susţinut-o în toţi aceşti ani este una de succes."

6 comentarii :

Riddick spunea...

Deutsche Welle (Vocea Germaniei) şi Vocea Rusiei sunt singurele posturi/siteuri oficiale (= guvernamentale) care îşi permit să dea indicăţii şi aprecieri privind politica din România, în editoriale. RFI o face mai voalat, prin "interviuri cu invitaţi".

Anonim spunea...

Germania si Rusia emit''indicatii'' la adresa unei colonii inca ''neintabulata''. Cind lucrurile vor avansa si Rusia , in respectul prevederilor Testamentului lui Petru cel Mare, va intoarce spatele Germaniei, atunci Romania va fi ''intabulata'' in cartea rasariteana....
DW are dreptate, romanii nu-i iubesc pe nemti fiindca sint rai, atavici, doar trei popoare fiind in stare sa-i neutralizeze, respective rusii, evreii si rusii. Si, de ce le este frica nu vor scapa !

Riddick spunea...

Aleksandr Dughin: "Crearea axei Berlin – Moscova, ca o construcţie occidentală portantă a Imperiului Eurasiatic, presupune câţiva paşi serioşi privind ţările Europei de Est situate între Rusia şi Germania"

Anonim spunea...

Erata:''rusii, evreii si englezii''
Multumesc pentru link; daca am inteles bine rusnacul confirma ''testamentul''in privinta Romaniei !!!
Crede cineva ca va fi altfel ?!
Traim o cumpana intre mari epoci istorice si Romania va trebui sa revina cu picioarele pe pamint-pentru prima data de cind exista - sau va disparea de pe harta !!!
Daca si acum ne vom situa in ''tabara gresita'' nu mai avem scapare !!!

Riddick spunea...

Bănuiam că la al doilea "ruşii" trebuia să fie ori "englezii" ori "americanii".

Riddick spunea...

Dughin "actualizează" Testamentul.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Alina Inayeh, 2021 ("Ce cred românii despre Est şi Vest" - sondaj): "[...] toți acei 30%, care mie îmi dau foarte multă bătaie de cap, cred că țările occidentale, deci nu numai UE, ci țările occidentale luate așa, ca pachet, au adus mai mult rău decât bine României. Și există un număr îngrijorător de mare, 67% dintre români, deci două treimi dintre ei, care cred că interesul național trebuie păstrat, trebuie salvat, trebuie luptat pentru el chiar dacă asta înseamnă pierderea calității de membru UE. [...] deci dacă interesul național o cere, să se ducă UE unde o vrea, pentru că interesul național este mult mai important. Ne apărăm cu dinții ceva ce nu înțelegem ce. Nu știm exact ce înțeleg românii prin interesul general.

 

Postări populare: