Gândul:
Ponta (PSD/USL): "Formula cu cele 8 regiuni de dezvoltare nu este cea mai bună. Cele 8 actuale sunt mult prea mari", a dat şeful guvernului tonul dezbaterii electorale, stabilind şi calendarul până în ziua primului tur al prezidenţialelor. Atunci ar urma să aibă loc referendumul de revizuire a Constituţiei, în care regiunile să capete personalitate juridică şi să fie recunoscute ca unităţi administrativ-teritoriale. Până atunci ar trebui să fie dezbătută şi modificată legea pentru stabilirea noilor regiuni. "Să nu mai zică nimeni că se face prea repede."
Alin Tişe, vicepreşedinte PDL: "Noi nu dorim o regionalizare aşa cum vrea să o facă USL, ci pornind de la sate şi comune la judeţe. Numărul de regiuni nu e o chestiune care să rezulte din pixul ministrului pentru că aşa e un demers sortit eşecului. Se vor crea alte structuri de conducere, nişte Consilii Judeţene mai mari, care înseamna o birocraţie mai mare şi mai mulţi bani. Nu trebuie gândit politic, să ştii dinainte câte regiuni faci, care vor fi capitalele şi care vor fi baronii. Nu sunt numere la loto, ce e aici, 6 din 49? Reorganizarea trebuie gândită în funcţie de normele Uniunii Europene, populaţie, teritoriu, cultură, care au funcţionat şi în alte ţări. Poate nici nu e nevoie de revizuirea Constituţiei ca să faci reorganizarea adminsitrativ-teritorială, poţi să creezi judeţe mai mari care să nu se numească regiuni."
Haralambie Vochiţoiu, PP-DD, şeful grupului parlamentar PP-DD Senat: "Practic se înfiinţează o nouă structură de comandă, care este costisitoare şi nelucrativă. Nu există niciun argument solid pentru a o susţine, nu s-ar ajunge la o dezvoltare economică. Am senzaţia că cei din USL nu ştiu ce vor. Ponta zice ceva, Dragnea altceva şi îşi pasează jucăriile de la unul la celălalt. Noi avem un proiect în pregătire, nu susţinem regionalizarea, ci o reorganizare administrativ-teritorială în sensul în care ar trebui comasate comunele, oraşele în funcţie de resursele umane şi economice care există."
Peter Kovacs, secretar general UDMR: "Suntem deschişi la discuţii, dar să vedem despre care 12 regiuni e vorba. Covasna, Harghita şi Mureş trebuie să fie într-o singură regiune, cu centrul la Târgu Mureş."
3 comentarii :
Partidul Mişcarea Populară susţine regionalizarea:
http://riddickro.blogspot.ro/2013/07/partidul-miscarea-populara-sustine.html
Partidul Forţa Civică, aşişderea.
Partidul Noua Republică "o scaldă" (deocamdată).
Fara OPOZITIA poporului se va face si se va allege praful de tara asta !!! Dar pe popor cine il ''desteapta'' si cum ????
Partidele trebuie rase de pe fata pamintului politic......
Trebuie alt fel de partide.
Trimiteți un comentariu