Anti-Maidan

12 august 2013

Ar putea funcţiona un plan UE de discreditare a lui Viktor Orbán şi a Fidesz ? Tip "Haider - FPÖ"



La ideea asta mă duce vorba lui EuroBăse, "Ungaria a devenit un focar de instabilitate, România îşi va asuma [foarte rapid, alături de alte state] leadership-ul punerii la punct a Budapestei", apărută în contextul declaraţiilor liderului Jobbik şi al reacţiei MAE ungar.

Se face o confuzie voită între declaraţiile unor reprezentanţi ai guvernului ungar (care, în esenţă, au cerut pentru minoritatea ungară cam ceea ce cere şi guvernul român pentru cea română - mai puţin chestiuni precum autonomia şi drepturile colective), şi declaraţiile unora din opoziţie, precum şeful Jobbik, Gabor Vona. Jobbik a votat împotriva investirii guvernului Fidesz condus de Viktor Orbán şi împotriva noii constituţii a Ungariei, nu se poate afirma nici măcar că ar asigura majoritatea parlamentară, în condiţiile în care Fidesz împreună cu un alt partid mai mic (creştin-democrat) au peste 68% din mandate.

Nu pot să nu remarc oportunitatea de a folosi declaraţiile lui Vona pentru a se dezvălui un posibil "plan de acţiune" (= de discreditare) de acelaşi tip ca acela folosit contra politicianului austriac Jörg Haider (unii susţin că acolo ar mai fi fost şi "un alt fel de plan").

Cum scriam aici:
Viktor Orbán din Ungaria este o problemă pentru ei, dar nu mai poate fi atacat cu tacticile cu care era atacat acum 10 ani Jörg Haider în Austria. În schimb, trece drept normalitate coabitarea socialisto-PPEistă, după cum vedem în cazul Greciei, unde și-au asigurat o falsă majoritate prin legea electorală trucată.

Uniunea Europeană încerca să preseze în mod inutil Austria pentru că, atunci când ai economia Austriei, discursurile devin formale. Problema a fost rezolvată de preşedintele Austriei de la acea vreme, care era o persoană ce nu prea apărea la televizor. În acel moment, el l-a chemat pe Jörg Haider, liderul extremei drepte, şi a avut loc o discuţie în care i-a spus că pentru binele Austriei „dumneata nu trebuie să formezi guvernul". El trebuia să formeze guvernul pentru că avea majoritatea. I-a cerut să se retragă şi Haider s-a retras. Astea sunt momentele în care preşedintele intervine! El intervine în momente de criză. - Emil Constantinescu, justificând stereotipurile utilizate de UE în cazul partidelor şi politicienilor neconvenabili (non-europeişti).

5 comentarii :

Riddick spunea...

Viktor Orbán a refuzat propunerile guvernului Boc de a se organiza şedinţe de guvern comune româno-ungare (a refuzat de mai multe ori, că idioţii insistau !), cum mai erau pe vremea lui Tăriceanu şi a guvernului socialist Gyurcsany.

Ponta n-ar zice ba, dacă ar mai fi socialiştii la putere în Ungaria, dovadă că a fost de acord cu şedinţe comune de guvern cu socialiştii bulgari.

Crystal Clear spunea...

In ce joc murdar se baga Basescu !
N-as fi crezut ca accepta chiar asa ceva .
Mereu descoperim ca e mai rau decat ne asteptam

Vin vremuri foarte ,foarte grele ..

Riddick spunea...

Eu zic că dacă nu era ceva convenit "de sus" nu folosea expresia "alături de alte state". A şi ieşit "MRU" cu declaraţie că "aşteaptă iniţiativele anunţate".

Dacă Orban scoate Ungaria din UE (mă aştept s-o facă după alegerile de la anul), dispare continuitatea teritorială între estul şi vestul UIE - adio Schengen, Cerul Unic European şi alte asemenea aberaţii.

Riddick spunea...

"Nu folosea expresia" - e şi prost, i-o ia gura pe dinainte, deşi se dă mare şmecher.

Crystal Clear spunea...

Da, se vede de la o posta ca e lucratura cusuta cu aţa alba...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):