Arbeit macht fraieri: dr. Radu Golban

Ora de Timiş:

   Vocifera un amic, evident lefter, în faţa birtului unde nu mai era agreat pe datorie: „Iau împrumut şi nu mă rog de nimeni!”. Spre hazul trecătorilor. Noi, acum, putem spune la fel, pentru că, deşi nu avem trecători amuzaţi, l-am imitat zilele trecute, când pisicu’ guvernamental a mieunat îndelung a sărăcie în faţa delegaţiei FMI, de vreo patru miliarde. Curios, cotroceanul, acest Ilie Dobre al politicii româneşti, care comentează meciul coabitării şi vede goluri chiar şi când adversarii sunt la vestiar, a tăcut în cucuruz, că doar la cele 100 de miliarde datorie la care ne-au dus el şi cu piticul lui îndatoritor, ăsta-i mizilic…

   Eu zic că bătrânul promulgator a tăcut şi din alte motive… E băgat până-n gât în cabala asta cu datoriile, că altcumva-l făcea arşice pe tânărul premier. Din păcate, le facem pe bandă rulantă, deşi am avea şi noi clienţii noştri de la care să mai şi încasăm. Una ar fi ţara aia pe tancurile căreia a venit călare comunismul aici. Tezaurul nostru e la ei, dar dânşii zic că noi l-am dat la unii, iar ei, cică, sunt alţii, deşi, la fiecare paradă, prim-secretarul lor, care e şi ţar, face mereu caz de glorioasele tradiţii… După cât i-a tot suduit preşedintele nostru, mă aşteptam să-i dea la cremenalul internaţional de hoţi, dar se pare că totul e doar o vrăjeală de decibeli. Altă ţară care pare a avea să ne dea o căruţă de bani ar fi Deutschlandüberalles, cu care făcuse brudeschaft la referendum suspendatul nostru. Un românaş, om liber la minte şi la fapte, cu ceas fain la mână, adică stabilit în Elveţia, săpând prin arhive pentru lucrarea lui de doctorat, a descoperit că ăia care beau şi cântă la Oktoberfest ne-au rămas datori, de dinainte de punerea stegului roşu pe Reichstag, pentru petrol şi alea-alea, cu o sumă care, actualizată, ar fi acum de 99 de miliarde oiro!

   Omul nostru a pornit mediatizarea şi demonstraţiile de acte şi calcule, dar ce credeţi că s-a întâmplat? L-a chemat la el chiriaşul cotrocean? Canci! L-a chemat la el jupânul guvernamental? Niet! L-a chemat la el tutankhamonul băncii naţionale? Nein! În schimb, l-a chemat la el un şefuleţ de ţavă, de la universitatea de stat timişoreană unde avea nişte ore răpciugoase, şi i-a spus că arbeit macht fraieri şi că ar fi timpul să-şi ia viteză, că a făcut gât herr konsul!

   George Orwell (pentru guţomani: un tip deprimat) spunea că, în vremuri ale înşelătoriei, a spune adevărul este un act revoluţionar, dar nu se referea la România, de care, probabil, nici n-auzise, deşi aici avea să i se îndeplinească, full şi all inclusive, premoniţia din romanul „1984”…

   În mod normal, dacă doctorul nostru declarat repetent are dreptate, ar trebui ca ştabii care au primit documentaţia şi au executat mucles, dacă nu acum atunci altă dată, să fie duşi cu duba la cremenal ca bietul Gigi I Jilavul, primul deţinut politic din România post-revoluţionară. Ar mai fi cazul ca şeful ăla de ţavă nevertebrat să cotizeze o rabă de lovele ca despăgubiri morale de bani, iar la domnul care a descoperit datoria să i se facă un bust în faţa universităţii, să aibă şi studenţii la ce să se uite, că Bălcescu şi Eminescu nu mai sunt de bon ton pentru multe din noile rozătoare ciucite la umbra bugetului.

   Dar toate astea n-au cum să se întâmple într-o ţară în care tinerii amestecă vodca cu bere în clasa a noua şi ciment cu nisip după clasa a douăsprezecea. Într-o ţară în care au devenit tradiţionale coabitările politice cu miştocăreli şi cele de stradă cu ciomege, săbii şi puşcoace. Într-o ţară în care bugeto-dacii sunt împinşi, încet dar sigur, în cartierele de beton ale Neuitabilului, unde, aşezaţi la locurile lor, aşteaptă, resemnaţi, pensiile, indemnizaţiile de handicap, ajutoarele sociale, alocaţiile şi subvenţiile pentru încălzire. Într-o ţară în care în care enoriaşii îşi dau brânci, ca să ajungă mai repede să frece smeritul card şi cuviosul portofel de racla cu sfintele moaşte.

   Zicea părintele Arsenie Boca: „O, iartă-mi, Doamne, atâtea rugăciuni / Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni”. Cred că zărise şi el ţara asta de care v-am scris şi eu…