11 iunie 2013

ESCALADAREA


Lumea nu tropăie pe loc de nerăbdare să se ducă la referendumul de regionalizare (de "revizuire a Constituţiei"), iar aiurelile care se tot adaugă de către comisia de revizuire fac mai improbabilă o validare a sa, chiar şi la un prag de 30%. Varianta falsificării cifrei de participare (ca în 2003) nu poate fi exclusă, dar s-ar face cu costuri şi riscuri mari. Acum are (cam) toată lumea net.

Anunţul lui Băsescu, de convocare al unui alt referendum, care l-ar repeta pe cel din 2009, mă duce cu gândul la un plan care să ducă la trecerea celui principal, de regionalizare. Fiindcă ăsta-i obiectivul "lor" real: regionalizarea!

Până acum, vedeam altfel scenariul. Scrisesem aici: "Un referendum de demitere, suprapus cu cel de revizuire a Constituţiei, ar aduce mai multă lume la vot, mărind şansele de validare a celui constituţional (care ar include şi regionalizarea). Altfel, variantele ar fi invalidarea sau falsificarea cifrei de participare, ca la cel din 2003."

Vorba lui Conu' Mişu ("Supralicitarea"): "În plus, se fac că se bat între ei usliștii cu băseștii, doar-doar se revigorează curentul antibăsist pentru a fi canalizat înspre participarea la votul sinucigaș, pentru națiune, din toamna ultimă. Cică băsismul se opune modificării, deci modificarea e bună, veniți, veniți, avem de toate și i-o tragem Băsescului din nou (care din nou?!)."

16 comentarii :

Gogu spunea...

Pina acum eu, cu mintea mea simpla, vad asa :
-Basescu incearca(si are sanse mari de success) SA BLOCHEZE REVIZUIREA CONSTITUTIEI SI, IMPLICIT, ADOPTAREA REGIONALIZARII, ADICA DISTRUGEREA ROMANIEI;
-Basescu face ''pirtie'' lui Antonescu si il distruge pe Ponta; adica, dintre Licurici si Berlin, Basescu respecta ordinele primului;
ramine de analizat in ce masura Moscova este co-participant la acest joc;
-pornind de la premizele de mai sus putem specula despre mai multe lucruri dar e prea devreme.

Daca Basescu reuseste, indiferent cine a emis ordinal(adica cine are interes ca Romania sa ramina intreaga)


Riddick spunea...

E o mişcare conjugată cu Ponta, vrea să crească cota Mişcării Populare, care a declanşat strângerea de semnături. Ca să aibă PSD alt aliat, dupa spargerea USL-ului.

Joacă cu Ponta (părerea mea).

Riddick spunea...

"De-am mai duce-o pân' la toamnă..."

Băsescu nu a spus ce cvorum vrea la acest referendum pe care l-a convocat, dar dacă CCR va aproba reducerea la 30%, mutarea va fi mai uşor de "vândut" burtă-verzimii... ăăă...electoratului băsist (mutare care de fapt vizează celălalt referendum, de regionalizare).

USL va boicota acum, urmând ca la toamnă să-şi mobilizeze urdía.

Creşte probabilitatea dublării celui de-al doilea referendum cu un al treilea, de demitere, ca să crească prezenţa, primul având tocmai acest scop, "de a ţine-n priză" electoratul USL, pentru al doilea (de regionalizare). Totul, cu ştirea şi cu voia lui Băsescu, să fie clar !

http://dexonline.ro/definitie/urdie

Crystal Clear spunea...

Basescu este primul tradator al tarii: bineinteles ca face tot ce poate pentru a trece regionalizarea...

Riddick spunea...

Băsescu s-a dat de gol - va fi aprobată reducerea cvorumului de către majoritatea lui de la CCR, mutarea fiind de fapt pentru celălalt referendum, de regionalizare (de "revizuire a Constituţiei"):

"Avem o lege care reduce pragul de validare de la 50%+1 la 30%. Ea se află la CCR în control de constituționalitate. Avem o Constituție în elaborare care nu ține cont de referendumul din 2009. Voi aștepta, dacă CCR va da drumul la referendumul cu 30%, o să aștept să fie legea în vigoare și pe urmă emit decretul, ca să profit de pragul de 30%."

http://www.b1.ro/stiri/politica/basescu-decis-pentru-un-nou-referendum-voi-a-tepta-legea-cu-pragul-de-30-de-i-sunt-convins-ca-ar-veni-i-50-din-romani-la-vot-video-58523.html

Crystal Clear spunea...

Omul astab e malefic pentru Romania

Riddick spunea...

Singurul referendum la care m-aş duce în viitoriul apropiat ar fi unul de demitere, şi aş vota "pentru".

Riddick spunea...

http://riddickro.blogspot.ro/2013/06/le-spuneam-boilor-ca-i-face-basescu-si.html

Crystal Clear spunea...

Ce vremuri traim ! Lumea a inceput sa fie speriata si foarte ingrijorata.
Din cate vad lumea se incapataneaza sa nu mearga la referendum.
Iese scandal mare daca se masluieste

Anonim spunea...

Crystal Clear Ai grija ca se face dosar daca strigi dupa BASE TRADATORULE. Curios e ca se lucreaza cu materialu clientului. Si totul a pornit de la o banala amenda data de JANDARMERIE(500RON). in final sunt curios cine a adat in judecata pe cine ca eu am facut doar o contestatie. Doamne ajuta.

Crystal Clear spunea...

Cum se numeste cand cineva iti vinde tara ?

Riddick spunea...

Trădare, la ei, pasivitate şi prostie, la noi.

Crystal Clear spunea...

Vad ca au inceput sa ameninte cu datul in judecata..
Basescu cred ca este cam speriat.
A inceput o noua campanie de reclama, bai de multime...

Riddick spunea...

E regie, pregăteşte referendumul de regionalizare:

Referendumul "reluat" este o diversiune care să permită:
1. Mascarea faptului că MAJORITATEA LUI BĂSESCU de la CCR a aprobat reducerea cvorumului la 30%, iniţiată de USL
2. O simulare a prezenţei la celălalt referendum, spre a se pregăti din timp "reglajul fin" sau falsificarea, ca la cel din 2003 (cifra de participare)
Din ce cred eu, USL va mobiliza lumea la acest referendum, pe vot "nu" (evident, Băsescu va face la fel pe "da").
De aici pot ieşi variantele:
1. Validare + "nu" = Băsescu este descalificat definitiv; 1.1 demisie "la nervi" şi alegeri prezidenţiale sau referendum de demitere cuplat cu "referendumul principal"
2. Validare + "da" = varianta S.F. (nu va fi)
3. Invalidare = clasa politică a pierdut un meci, "referendumul principal" este periclitat
Pe 4 iulie INS dă "cifrele reale" ale recensământului.

"Avem o lege care reduce pragul de validare de la 50%+1 la 30%. Ea se află la CCR în control de constituționalitate. Avem o Constituție în elaborare care nu ține cont de referendumul din 2009. Voi aștepta, dacă CCR va da drumul la referendumul cu 30%, o să aștept să fie legea în vigoare și pe urmă emit decretul, ca să profit de pragul de 30%." (Băsescu, B1TV)

Anonim spunea...

Crystal Clear Da da asa e le e frica. Asta am vazut-o si eu pe fata lui basescu. Sa uitat lung la tricoul meu pe care era stantat chipul CAPITANULUI. Domnului COMANDANT nu-i prea convine ca mai sunt unii care se gindesc la CAPITAN.
Nota
COMANDANT=comandant e TB=comnadant HORIA SIMA
Nu degeaba am pus semnul =.

Riddick spunea...

Adică - dac-am înţeles eu bine - asta e interpretarea:

Băsescu e un fel de Horia Sima, "care a deturnat" mişcarea/linia/partidul.

Dar care este corespondentul lui de azi, comparabil cu CZ-C ("Căpitanul")?


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: