Cum pot fi identificaţi complicii ocupantului: deviază atenţia de la agenţii străini ajunşi la butoane în România, la ţinte secundare pe care le numesc "statul mafiot", "sistemul băsist", "corupţia generalizată".

29 mai 2013

Pentru a avea progres în România trebuie să terminăm cu reformele. Altfel terminăm cu România.



Foarte interesantă abordarea. Timp de 23+ de ani tot suntem tocaţi cu "reforme", care de fapt au însemnat DECONSTRUCŢIE (industrială, psihologică, socială, culturală, identitară, şi statală - cu regionalizarea).

De 23 de ani nu mai construim, doar risipim ("distribuim", "privatizăm") şi îmbucătăţim ("restructurăm", "optimizăm", "redimensionăm"). Nu că tot ce construiam înainte era bun sau necesar (propagandiştii deconstrucţiei au fraza-tip, de contracarare: "eşti nostalgic/retrograd !").

SPQR 
Înapoierea prin reforme

Viitorul poate fi cu mult mai înainte de prezent, în trecut
Ca să ne putem vedea de treabă este nevoie să lăsăm istoria în pace. Adică să ne ocupăm de creșterea produsului intern brut, de pildă, deși nu sunt convins că aceasta este calea către mai bine, din simplul motiv că mai mult poate fi și mai rău. Dar pentru asta este nevoie să știm ce avem de făcut: corpurile profesionale să-și dezvolte competențele, spiritul de corp, copiii să învețe ce să facă când or fi mari la școală, părinții să își poată îngriji copiii. Toate acestea presupun liniște. Liniștea, la rândul ei, presupune mersul societății după valorile pe care societatea și le descoperă singură, sau le fructifică. Societatea își produce singură istoria. Mai ales una liberă. Societatea își asumă singură istoria, pentru că în istorie sunt modelele, de acolo vine demnitatea fără de care nu avem democrație. În istorie stau, ca într-un rastel, scopurile unei societăți. Nu în mințile unor intelectuali rătăciți de neam. Pentru că acesta este sensul rătăcirii, separarea de neam și, de la distanța confortabilă a sinecurii, cearta neamului: prin filme, prin ”proiecte științifice”, prin gesturi politice care îl ignoră, îl micșorează și-i terfelesc identitatea.

Ce are una cu alta, ar spune cineva, istoria cu azi-ul? Păi cine a mai văzut progres dintr-o neașezare continuă? În manualul de geografie, o asemenea scuturare se numește cutremur. România este Țara Reformelor, în care cadența proiectelor care schimbă consumând normalul este aproape una de mitralieră. Baza dezvoltării unei societăți este propria ei istorie, că doar progresul nu e prin suspendarea minții, a acumulării cunoașterii, materiale, demografice etc. Ce e istoria dacă nu tocmai acumularea? În doi ani am întors pe dos societatea de la educație la sănătate, pentru a nu știu câta oară, pentru a ajunge, în final, la rescrierea hărții administrative a țării. Am discutat în alte părți despre regionalizare, însă, ceea ce vreau să subliniez aici este tocmai faptul că, pentru a avea progres în România trebuie să terminăm cu reformele. Altfel terminăm cu România. Cine nu are stare, să se plimbe, să își ia concediu, să se interneze (sau să fie internat). Culmea culmilor este că, după ce am lichidat fabricile în loc să arestăm directorii hoți, acum lichidăm statul făcut cu atâtea sacrificii la 1918, în numele ”incapacității de absorbție a suportului financiar european”. ... Păi nu e mai simplu să cercetăm administratorii decât să răsucim o Țară? După ce umblăm la Țară ce o să mai fie de schimbat? Probabil lucruri mărunte, pentru că politicienilor cu puteri regionale nu le vor mai fi accesibile orizonturile unei puteri suverane. Nu fu în stare Spania să devină o mare putere după regionalizare, darămite România.

Problema este că pierderea unei Țări înseamnă intrarea într-un ciclu subistoric de vreo 300 de ani. Cam atât ne-a luat să ne revenim după bătălia de la Mirăslău, a lui Mihai Vitezul, înfrânt de austriecii în care a crezut până în ultima clipă. Și asta în condițiile în care, nota bene, am avut valuri neîntrerupte de oameni mari, unii chiar sfinți, ca Brâncovenii, personalități universale precum Cantemir, genii ca Eminescu, politicieni ca Brătienii și femei-regine ca Maria. Ba chiar și epoca fanariotă, atât de costisitoare, ne-a lăsat o valoroasă tradiție instituțională, culturală etc. Astăzi nu prea mai avem nimic din toate acestea. Peste puterile societății românești s-a instalat deșertul celor două bombe cu neutroni împotriva marilor modele - pentru că energiile unei societăți nu vin direct din cer, vin prin modele: prima bombă fu comunismul, a doua fu a celor 23 de ani de continue reforme după 1990. După 1945 am arestat oamenii, pentru a opri gândirea liberă. După 1990 am început să arestăm gândirea (moștenirea istorică) pentru a ”moderniza” oameni, pentru a-i ține închiși în cușca cu reforme.

2 comentarii :

Riddick spunea...

Pidosnica deconstrucție (Paul Everac)

Trebuie sa recunosc ca cel ce a inventat notiunea si trendul de deconstructie a avut o minte uriasa, bine exersata, dar si pidosnica ce nu s-a pomenit. A stiut unde sa puna levierul, ranga, sa salte si sa sfarame tot ce se gasea inchegat, ba si organic, chiar armonic, sub pretext ca innoieste, face curatenie, revolutioneaza. Ti-a pus deodata pata putrejunii pe frunte.
Acum dai zor sa te innoiesti. In ce directie? Bineinteles in a deconstructiei, unde poti ajunge repede mester, prooroc. Si atunci nu mai e bun ce ai avut. Nu mai sunt buni clasicii, nici durabilii. Nu mai e buna educatia pe cateva principii statornice. Nu mai e buna starea de contenenta si de auto-aparare a statului.
Lucrurile grave si serioase se iau atunci la misto, axiomele se pun la indoiala, peste marii nostri predecesori bate un vant de deriziune. Atunci, in focul de a deveni globalist prin inaderenta, te lepezi usurel de tarisoara ta, arunci patriotismul la cos, te rusinezi ca ti-ai iubit cu oarecare patos natiunea, n-o mai scoti bine la capat nici cu familia, nici cu scoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, iti creste o piele noua cosmopolita, suficienta, daca nu chiar aroganta, si umbli de aici inainte ca o carie, ca un gandac de baligar, sa deconstruiesti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revolutionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o branza fermentata cu viermi in ea.
Cine a inventat chestia asta stia ce face. Deconstructia era procedeul magic de aruncat in aer. Noi, romanii, multilateral talentati in lipsa de caracter, avem mare spor aici. Noua nu ne trebuie in strainatate doua generatii ca sa uitam cine suntem, ca sa ne asimilam, cu limba, cu moravuri, cu tot. Ca sa ne facem cat mai ca ei. Noi exersam asta mai demult. Nu suntem gelosi pe «puritatea» noastra, nu suntem deloc orgoliosi. Ne acordam cu oricine, chiar cu janchinosii lumii. Suntem bucurosi sa ne ia in primire unii, sa ne incadreze, sa ne plateasca, sa ne considere. Ne guduram la ei pentru un «cuvintel» bun. Daca ne bat pe umar, le pupam mana. Daca ne ofera forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dam in laturi de la nimic. Orgoliul identitatii? Demnitatea de a fi roman – de unde? La urma urmei, pe ce era sa ne bazam? Turcii, rusii, nemtii au facut cu noi ce au vrut. Evreii, cand le-a fost greu, s-au adunat la noi. Tiganii sunt aici buluc, huzuresc, incep sa ne domine. Toti, intr-un fel, ne-au deconstruit sau macar au vrut s-o faca. Acum insa s-a gasit si fermentul ideologic. De pazit nu ne mai pazeste nimeni. De educat nu ne mai educa nimeni. Vom fi printre primii cu specificitatea identitara tabarcita.
Calul troian e in casa! Da din copite! Adio, natie, si n-am cuvinte!.. Pacat!…


http://riddickro.blogspot.ro/2011/12/everac-potpourri.html

Gogu spunea...

http://www.ziartricolorul.ro/revizuirea-constitutiei-o-falsa-prioritate/


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Teodor Baconschi, 2011: "România nu a ajuns târziu și din întâmplare în construcția Europei unite, ci a participat încă de la început, prin voci precum Gafencu și Ciorănescu, la gândirea acestui proiect.Totodată, îmi permit să evoc în acest ilustru sediu ideea federalismului european, concept creștin-democrat căzut în desuetudine. Consider că a reînvia astăzi ideea Statelor Unite ale Europei nu este lipsit de importanță, ba chiar de o anumită urgență. Asistăm cu toții nu doar la o criză de creștere sau la o reticenţă a lărgirii Uniunii (enlargement fatigue), ci la o adevărată criză a spiritului european. Criza actuală nu e pur economică sau financiară, ci e o criză a valorilor fondatoare, a viziunii și a identității europene. Mai mult ca oricând, trebuie să evităm riscul revenirii, pe fondul crizei, a discursurilor naționaliste, xenofobe, rasiste. Tentația închiderii în sine e mare. O Europă care se îndoiește de beneficiile euro sau ale spațiului Schengen este deja o Europă în devoluție. Tocmai fiindcă știm că alternativa la partidele populare riscă să fie partidele populiste, dorim să creăm în România o Mișcare Populară cu vocație majoritară, asemănătoare cu UMP în Franța sau PDL în Italia. Europa are nevoie să mențină în guvernele naționale partide populare capabile să răspundă întreitului imperativ al momentului: să reformeze în spiritul responsabilității, să se opună populismului crescând al stângii și al extremei drepte, și să continue construcția europeană. În fine, criza Europei nu are ca soluţie resurgența discursului naționalist și redescoperirea frontierelor, ci determinarea creștin-democraților, a tuturor guvernelor și partidelor afiliate PPE, de a continua până la capăt proiectul Statelor Unite ale Europei, oricât de extrem ar părea acest lucru."


Postări populare (nu P.P.E. !):