30 mai 2013

"Erodarea bazei ideologice pe care s-a constituit Uniunea Europeană"



Bază care - ca să vezi ! - nu a fost capitalismul, ci un surogat, un amestec de "socialism democratic" şi de creştin-democraţie. Iar vinovaţii pentru neîncrederea în creştere faţă de "valorile europene" sunt - după Cristian Pîrvulescu - ... americanii, englezii şi capitalismul ("conservatorismul", "neoliberalismul").

Bursa :

 În căutarea consensului pierdut

      În Europa - şi de astăzi - timpul consensului pare să fi apus. Vechiul consensualism european, care se baza pe un sistem de valori împărtăşit, nu mai poate fi resuscitat. Ultimul Consiliu european de pe 22 mai a dovedit, odată în plus, că egoismul naţional, facilitat de mecanismul interguvernamentalist, a devenit principala problemă a Uniunii. Absenţa consensului în privinţa luptei împotriva evaziunii fiscale şi a paradisurilor fiscale a dus la amâ­narea deciziilor pentru Consiliul european din decembrie. De la optimismul afişat în 2009 de unii lideri europeni (atunci, după un G20 la Londra Nicolas Sarkozy declara "S-a terminat cu paradisurile fis­cale") la realismul de astăzi pare o cale lungă. Dar de ce nu mai pot găsi europenii calea consensului? Poate pentru că - şi atât datorită lărgirii UE -Europa nu îşi mai găseşte propriul suflu ideologic.
     Dispariţia - de facto, nu de jure - a creştin-democraţiei după căderea comunismului a pus Europa la remorca ideologică a SUA. Neoliberalismul, importat din SUA prin intermediul Margaretei Thatcher, a introdus în Europa un spirit concurenţial pe care comunitarismul şi personalis­mul creştin-democraţiei nu îl împărtăşeau. În acest context începe o tranziţie lentă care duce spre impasul actual. Atât transformarea doctrinară a partidelor creştin-democrate în partide conservatoare, cât şi tendinţa de social-democratizare a socialiştilor şi laburiştilor europeni (căci ce altceva au fost Consensul de la Paris conturat în jurul echipei lui Jacques Delors sau calea a treia blairistă) au creat un altfel de consens, cel din jurul "pieţei" şi efectelor sale. Încet, dar continuu, baza ideologică pe care se constituise Uniunea europeană după al doilea război mondial se eroda. Iar creşterea economică din ultimul deceniu al veacului trecut şi începutul primul deceniu al secolului al XXI-lea a pus criticii acestei dezvoltări ideologice în minoritate. Cu toate încercările neokeynesiene de a repune în drept priorităţile sociale ale activităţilor economice - şi de a reduce economia la locul său în societate, acela de instrument şi nu de scop în sine - criza economică prelungită nu a rezolvat ecuaţia ideologică, ci a mărit gradul de confuzie. Acesta este cadrul în care funcţionează acum Uniunea europeană.
     Nu e de mirare, deci, că la consiliul european nu s-au putut înregis­tra progrese importante. Deşi Uniunea europeană şi-a asumat un rol de pionierat în "lupta" la nivel internaţional împotriva secretului bancar, nici Luxemburgul, nici Aus­tria (ţară care are, totuşi, un cancelar social-democrat) şi-au folosit dreptul de veto. De altfel, realist, preşedintele comisei europene, Jose Manuel Barroso, recunoştea că a începe cu Europa o astfel de luptă nu este cea mai potrivită metodă căci "dincolo de ce se poate face la nivel naţional sau european, UE ar trebui să promoveze standarde internaţionale, în particular la nivelul G-8, dar şi la G-20, OECD şi în faţa multor altor entităţi". Nu e de mirare că Francois Hollande nu a mai fost la fel de încrezător precum predecesorul său în 2009 spunând, după încheierea Consiliului, că "opacitatea (paradisurilor fiscale, s.n.) este pe cale de dis­pariţie".
     Dacă nici lupta împotriva evaziunii fis­cale, estimată la 2000 de miliarde de euro de Comisia Europeană, nu reuşeşte să faciliteze consensul şefilor de stat şi de guvern, nu este de mirare că încrederea în UE scade. Aparent, această situaţie conflictuală este în beneficiul (unor) statelor membre. Dar pentru câtă vreme?

2 comentarii :

Gogu spunea...

Vine de se leaga !
http://www.dcnews.ro/2013/05/sfatul-unui-laureat-al-premiului-nobel-dat-romaniei-iesiti-din-ue/

Riddick spunea...

N-ai cu cine, în parlamentul actual.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):