16 august 2012

Dacă n-ați înțeles încă, vă explică Vocea Rusiei



Ascunsă de fumul dens și înăbușitor al scandalului politic, finalizarea negocierilor dintre Guvenul României și ”Troika” (FMI, BM, CE) – caracterizată a fi un succes de ministrul Finanţelor, Florin Georgescu – reprezintă un element important pentru orice demers sincer și obiectiv de înțelegere în perspectivă a situației reale din România. 
 
Surprinzător, în ciuda declarațiilor deosebit de severe făcute de diverși oficiali europeni cu privire la ”degradarea democrației românești”, „grava criză din România” etc. reprezentații ”Troicii” au manifestat o neaşteptată bunăvoinţă şi au acceptat implementarea de către guvernul USL, în perioada imediat următoare, a unor măsuri sociale care anulează o bună parte din efectele politicilor de austeritate promovate de Traian Băsescu și guvernarea PDL.

Astfel, conform informațiilor oferite de Mediafax.ro, ”în cadrul negocierilor s-au asigurat sumele necesare pentru refacerea salariilor nominale ale funcţionarilor bugetari la nivelul din iunie 2010 şi pentru plata sumelor reţinute necuvenit pensionarilor, corespunzător a şapte luni din acest an şi a nouă luni din anul care urmează.Pe partea de cheltuieli bugetare s-au asigurat sume suplimentare la nivelul autorităţilor locale în vederea onorării obligaţiilor către persoanele cu dizabilităţi, precum şi pentru plata arieratelor, respectiv datorii restante ale autorităţilor locale către diverşi furnizori şi diverşi creditori. Totodată, în urma discuţiilor cu FMI, Ministerul Sănătăţii amână data la care va introduce sistemul prin care pacienţii vor fi taxaţi la fiecare vizită la medic sau în spital. Legea va fi mai întâi discutată cu asociaţiile de pacienţi”.

Aprobarea acestor măsuri reprezintă pentru USL o bătălie câștigată atât din punct de vedere politic – programul social al guvernării USL fiind confirmat ca viabil de către oficialii ”Troicii” – cât și în spațiul României reale, a mecanismelor social-economice. Traian Băsescu înregistrează o înfrângere serioasă pe cel mai important front de luptă, cel al măsurilor economice și al relației cu principalii finanțatori ai economiei românești. Speranța partizanilor președintelui suspendat, că negocierile cu ”Troika” vor eșua, nu s-a confirmat. Dimpotrivă, USL are mână liberă la implementarea unor măsuri de natură salarială și socială care vor dobândi, în toamnă, evidente conotații electorale. Chiar şi în situaţia în care Traian Băsescu va fi reconfirmat ca şef al statului, implementarea măsurilor social-economice convenite între guvernul USL și „Troikă” nu va putea fi oprită și va avea o valoare electorală mult mai mare decât orice dosare penale sau blocaje instituționale aruncate în agora românească de Traian Băsescu și susținătorii lui din diferite instituții de stat sau private.

În lupta electorală din toamnă, ”condamnarea pușcăriabililor” și/sau ”condamnarea mafiei portocalii” vor avea o importanță mult mai mică în fața refacerii salariilor, plătirii sumelor reținute ilegal din pensii ori amânării coplății pentru serviciile medicale. Cetățeanul român este mult mai interesat, deocamdată, de efectele economice pe care trebuie să le suporte sau de care trebuie să beneficieze în urma măsurilor adoptate de guvern decât de anchetarea și eventual, condamnarea penală a unor inamici politici ai lui Traian Băsescu sau ai cuplului Ponta-Antonescu.

Totuși, USL a acceptat să plătească un preț foarte mare în schimbul bunăvoinței ”Troicii”. Economia românească va cunoaște o nouă ”sângerare”, în sensul că importante societăți comerciale aflate încă în proprietatea statului vor intra în procesul de privatizare. Astfel, conform informațiilor furnizate de Mediafax.ro, ”companiile Electrica-Furnizare, Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Transgaz, Complexele energetice Oltenia şi Hunedoara vor avea manageri privaţi până la sfârşitul anului 2012. Hidroelectrica va avea conducere privată şi va fi listată în momentul în care va ieşi din insolvenţă. Ministerul Transporturilor va privatiza CFR Marfă până în decembrie 2012, și este posibil să fie scos la vânzare şi pachetul majoritar de acţiuni al Companiei Tarom, dacă oferta de privatizare a 20% din acţiunile nu este atractivă”. Guvernul USL își asumă un program de accelerare ”în forță” a procesului de privatizare, fiind de așteptat să se înregistreze costuri sociale foarte mari, acestea fiind însă trecute sub tăcere, cel puțin în momentele publice ale negocierilor cu ”Troika”.

Un exemplu în acest sens este Poșta Română, care a intrat într-un proces de privatizare și restructurare, în conformitate cu solicitările făcute de FMI, la sfârșitul anului 2011. Astfel, într-o primă etapă, se prevede concedierea a 100 de directori şi 1.068 de salariaţi din personalul administrativ, numărul total al locurilor de muncă care vor fi desfiinţate fiind estimat la peste 2000, în condiţiile în care Poşta Română va beneficia de management privat şi de un investitor strategic care să preia minim 20% din acţiuni. Privatizare companiilor de stat de pe lista finală acceptată la negocierile din această vară dintre guvernul USL şi „Troică”, va genera în economia românească un nou contingent de mii, poate zeci de mii şomeri, în condiţiile în care nu există, deocamdată, indicii că segmentul privat al economiei ar avea capacitatea să absoarbă o parte cât mai mare din excedentul de forţă de muncă. Nu trebuie uitat faptul că „investiţiile străine directe au scăzut cu 28,9%, în primul semestru al anului 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând la 621 milioane euro”, aşa cum informează Banca Naţională a României.

În contextul luptei pentru demiterea lui Traian Băsescu, rezultatele negocierilor dintre guvernul FMI şi „Troică” reprezintă o victorie pe termen scurt şi mediu înregistrată de USL, care îşi asigură astfel implementarea unor măsuri social-economice de un valoros impact electoral. Analizat în perspectivă, pentru perioada de după 2013, acordul cu „Troika” pare a fi o „Cutia Pandorei” din care a ieşit, de această dată, mai întâi speranţa într-un trai mai bun – prin refacerea salariilor, plata sumelor reţinute ilegal din pensii, anularea coplăţii serviciilor medicale etc. – dar care va fi urmată de sacrificiile cerute de procesul de privatizare a unor mari companii de stat, anume concedierea a câteva mii, poate zeci de mii ce lucrători. România rămâne, deocamdată, tributară tradiţiei sale istorice din care a învăţat că doar prin compromis, uneori unul umilitor şi scump plătit, poate supravieţui marilor imperii care-i bat la poartă, iar românii vor spune, când se vor răcori de „arşiţa” dezbaterilor politice ale momentului că „până acum nu stăm nici bine, nici rău, adică nici aşa, nici altminteri” (I.L. Caragiale).

7 comentarii :

Riddick spunea...

Dacă USL schimbă (în interimat) procurorul general și UEFMI nu-i taie finanțarea e clar că ne-au trombonit încă o dată.

A crede că UE vrea democrație și anticorupție e un semn de retard sever. Nu, vrea disoluție și jaf.

Așișderea, în ceea ce privește Administrația Obama.

niku_elektriku spunea...

de la inceput mi s'a parut suspect tot circu' declansat, aparent fara motiv, care tare mi'e teama ca'i "in coniventza" cu victima/victimele, pentru "a palma" cine stie cite mizerii

Riddick spunea...

E lucrare mare, se calcă pe picioare prin șantier, alții dau materiale peste gard, paznicii joacă table în gheretă cu țuica lângă ei...

Riddick spunea...

A propos de materiale - anul trecut am văzut cu ochii mei doi zidari care lucrau (cu alții) la renovarea unei școli, cum fugeau pe stradă, fiecare cu câte un sac în spate, și au intrat repede-repede în scara unui bloc, la ciubuc.

Crystal Clear spunea...

Stai sa vezi cum e cu termopanele utilizate la "izolarea termica a blocurilor" de catre primarii.
Parteneriat public-privat : jaf curat...
Din cauza lor nu mai gasesti muncitori pe piata de munca...

Riddick spunea...

Bănuiesc că sunt termopanele cele mai ieftine și mai proaste (sau poate au două-trei categorii, diferite ca preț).

Crystal Clear spunea...

Pot sa-ti spun ca sunt dintre cele mai scumpe . Pe deasupra iti cer bani si pentru plasele de tantari ,care atunci cand faci comanda direct, sunt gratuite...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: