Marine Le Pen: "Fractura e de fapt între cei care mai cred în existenţa naţiunilor şi cei care nu mai cred"

Interviu acordat pentru Adevărul de liderul partidului Front National din Franţa, Marine Le Pen, fiica fostului lider Jean Marie Le Pen (le Menhir / "Stânca"). Să nu uităm însă şi alte momente, când se declara dispusă la o apropiere de Rusia lui Putin.

Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional din Franţa: ''Să terminăm cu Uniunea Sovietică Europeană''

Charismatica şefă a partidului de extremă dreapta din Franţa vine cu soluţii inedite pentru ieşirea din criză. „Suveranitatea“ este Evanghelia ei. 

Se consideră un politician care mizează, mai presus de toate, pe sinceritate. Un politician în afara sistemului pe care castele doresc să-l marginalizeze. Denunţă minciunile şi criza continuă impuse francezilor de 40 de ani încoace. Vine şi cu soluţii concrete pentru rezolvarea crizei: renunţarea la euro şi la Uniunea Europeană, pe care o numeşte, cu convingere, „Uniunea Sovietică Europeană". Consideră că extinderile succesive ale UE, inclusiv cea care a adus România în UE, au fost nişte greşeli. Promite că va desface deciziile tehnocraţilor de la Bruxelles care au preluat libertatea şi specificitatea popoarelor europene. Pe ultima sută de metri a campaniei pentru alegerile prezidenţiale din Hexagon (al cărei prim tur se va desfăşura pe 22 aprilie), lidera Frontului Naţional - partid etichetat nedrept, spune ea, ca fiind de extremă dreapta - Marine Le Pen a explicat, pentru „Adevărul" ce fel de viitor ar avea Franţa dacă ar fi alesă în funcţia supremă.

A.: Dacă veţi fi aleasă, plănuiţi ieşirea Franţei din zona euro şi din Europa?  
M.L.P. Consider că trebuie să ieşim toţi, toate statele din euro. Cred că la un moment dat trebuie să ne privim toţi în ochi şi să încetăm să ne spunem minciuni şi să recunoaştem: experimentul euro a eşuat. Am dus continentul către faliment în doar 15 ani. Euro a fost un mijloc de a ne forţa mâna pentru a pune pe picioare ceea ce eu numesc Uniunea Sovietică Europeană. O Uniune care se impune popoarelor contra voinţei lor. Scopul ei este să ne ia toată substanţa suveranităţii. Eu spun de luni în şir că euro nu va rezista şi mi s-a zis că sunt nebună, incompetentă, inconştientă. Şi totuşi, totul se desfăşoară exact cum am previzionat. Şi dacă tot suntem aici, vă pot anunţa că ei vor arunca Grecia din zona euro, cu toată drama pe care o presupune ieşirea din euro fără o pregătire. Cred că singura modalitate de a ne salva economiile, de a ieşi din acest costum prea mic pentru unii şi prea mare pentru alţii, e să ne aşezăm la aceeaşi masă şi să pregătim întoarcerea la monedele naţionale, prin intermediul deprecierii iniţiale a euro. Pentru că asta ne dinamitează competitivitatea, euro e prea puternic. Fie că e vorba de Italia, Spania sau Portugalia, Irlanda, Franţa, se poate observa că această monedă e supraevaluată cu procente între 25 şi 40%.

A.: Partidul din care faceţi parte e calificat de extremă dreapta, dar prin politicile pe care le promovaţi faceţi parte din aripa stângă.
M.L.P.: Cred că e o eroare de analiză, să continuăm să gândim în termeni de dreapta şi stânga. În nicio parte din Europa, fractura asta nu mai are sens. Realitatea este că fractura, am analizat asta şi în care pe care am publicat-o - „Pentru ca Franţa să trăiască" - e de fapt între cei care mai cred în existenţa naţiunilor şi cei care nu mai cred. Cei care cred că structura naţională e încă cea mai în măsură pentru a proteja securitatea, prosperitatea identitatea popoarelor şi cei care au renunţat la naţiune în favoarea unei structuri supranaţionale de genul Uniunii Europene sau guvern mondial. Există o prăpastie şi pe un mal sunt cei ca mine, care mai cred în Franţa şi cei care nu mai cred. Iar Nicolas Sarkozy a spus şi el într-o emisiune că există o fractură între cei care cred în Europa şi cei care nu cred. Şi e adevărat că sunt puţin cam singură pe malul meu, dar mai sunt şi oameni care vin de la dreapta şi de la stânga, pentru că sunt din ambele tabere oameni care se opun mondialismului. De aceea şi există asemănarea dintre socialişti şi UMP pe marginea marilor subiecte. Sunt lansate tot felul de pocnitori pentru a ascunde aceste asemănări. Se iau la harţă pe tema căsătoriei între homosexuali, pe drepturile imigranţilor, pe chestii mărunte care sunt doar accesori faţă de marile alegeri care trebuie făcute. Abandonăm concepţia de naţiune, suveranitatea popoarelor? Sau considerăm că de fapt suveranitatea e singurul viitor? Trebuie deci să luptăm cu toate puterile pentru a elimina tot ce poate lua suveranitatea popoarelor europene şi care le aparţine. Problema Mecanismului European de Stabilitate a fost de altfel extrem de grăitoare.

A. Apăraţi toate câştigurile sociale - cele 35 de ore de muncă pe săptămână, pensionarea la 60 de ani. Credeţi că în contextul actual al crizei, Franţa îşi poate permite să păstreze un asemenea sistem?
M.L.P.: Asta e marea întrebare. Această culpabilizare a poporului francez e una din marile escrocherii ale secolului probabil. În spiritul elitelor care ne conduc, li s-a explicat francezilor că drepturile sociale de care beneficiau sunt prea mari. E marele bla bla liberal - cheltuim prea mult, sunt prea mulţi funcţionari, prea multă protecţie socială... Or, eu spun că banii francezilor au fost acaparaţi, în special prin legea din 1973 care a dat monopolul pieţelor financiare. Eu cred că avem mijloacele pentru a întreţine acest sistem social, dar aceste resurse trebuie păstrate pentru francezi, nu le putem da întregii lumi, adică tuturor celor care vin şi rămân pe teritoriul francez legal sau ilegal. Dau o cifră, pentru a mă justifica: în 40 de ani, am dat 1.400 de miliarde de euro constant ca dobândă pieţelor financiare, în timp ce datoria noastră e de 1.700 de miliarde de euro. Cu alte cuvinte, dacă nu am fi dat acest monopol pieţelor financiare, dacă am fi lăsat Băncii Franţei posibilitatea de a împrumuta Trezoreria fără dobândă, datoria noastră ar fi de 300 de miliarde, ceea ce ar fi, evident, o sumă derizorie, ţinând cont de PIB, de bogăţia produsă în Franţa. Aici am o concepţie radical diferită de cea a adversarilor mei. Sigur că mai trebuie făcute economii, dar atâta timp cât vom continua să îngrăşăm pieţele financiare în această spirală a îndatorării, nu vom putea să ne dăm seama de justeţea austerităţii care e pe cale să ne fie impusă. Am fost prima şi singura care a spus-o: alegerea făcută de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI - ceea ce numim Troica şi e bine botezată, pentru că numele produce teamă - de a impune austeritate popoarelor e o absurditate economică, o absurditate politică şi o ruşine umană. Pentru că în realitate e vorba de a face popoarele să se întoarcă la Epoca de piatră a economiei. E exact ce vedem în Grecia şi în plus cu un rezultat de tot râsul pentru că toată austeritatea nu a reuşit să scoată ţara care o suportă din această spirală, din contră, au afundat-o în această spirală. Eu am o viziune radical diferită, dar cea a lui Sarkozy şi cea a lui Hollande sunt destul de asemănătoare. Amândoi vor să salveze euro cu orice preţ, pe care eu îl consider însă exorbitant. Şi unul şi celălalt sunt de acord cu renunţarea la suveranitate şi transferarea ei, prin intermediul MES, către Comisia Europeană şi către BCE, care vor impune sacţiuni obligatorii şi care ar putea prelua frâiele din respectivele ţări dacă acestea nu respectă regulile. Or, eu sunt o apărătoare a naţiunilor libere deci nu mă pot supune acestor reguli.

A.: Şi vreţi să introduceţi noi măsuri sociale în acest context?
M.L.P.: Tot axul programului meu social se bazează pe ceea ce numesc „patriotism social". Apăr două idei mari: patriotismul economic, respectiv capacitatea unei naţiuni de a se reînarma în faţa globalizării, de pildă prin intermediul unor programe de genul „Buy american", „Produire en France" etc şi aplicarea unui protecţionism social. Asta înseamnă că ne rezervăm dreptul de a apela la solidaritatea naţională pentru cei care au naţionalitate franceză. Ceea ce nu înseamnă că vom interzice străinilor să vină în ţara noastră. Însă cei care vin vor trebui să se descurce cu propriile mijloace. Noi le vom explica foarte onest că nu îi putem întreţine. Şi cum cred că austeritatea e o absurditate, politica mea de răspuns la criză e exact inversă. Propun creşterea salariilor cu 200 de euro net, până la de 1,4 ori salariul minim. Dar nu prin creşterea salariului minim, care ar antrena o creştere a poverii fiscale pentru companii, ci prin asumarea de către stat a unei părţi din cotizaţiile salariale în valoare de 200 de euro. Şi asta se poate finanţa prin creşterea cu 3% a taxei pe importuri - pe toate bunurile şi serviciile care sunt importate în Franţa. Dacă nu relansăm puterea de cumpărare în Franţa nu putem menţine dinamismul economiei. În acelaşi timp, nu există decât două modalităţi de a readuce competitivitatea. Fie austeritatea, adică scăderea salariilor şi a protecţiei sociale, fie prin acţiunea asupra monedei, adică scăderea valorii ei. Iar eu consider că supraevaluarea euro este unul dintre handicapurile majore cu care e confruntată economia franceză. Suntem victimele a trei dumpinguri: un dumping social, unul legat de mediu şi unul monetar. Pentru a răspunde primelor două, e nevoie de un protecţionism inteligent, pentru a răspunde dumpingului monetar, trebuie să preluăm autoritatea asupra propriei noastre monede şi să renunţăm la moneda comună care a preluat suveranitatea şi valoarea ansamblului monedelor naţionale. În cadrul acestei reîntoarceri la monedele naţionale, fiecare din monedele europene se va aprecia, una în raport cu cealaltă, o arată şi studiul băncii japoneze Nomura. Marca se va aprecia în raport cu francul de pildă, iar francul ar avea bineînţeles o valoare superioară drahmei sau lirei ş.a.m.d.

A: Vă veţi lovi de pieţele financiare. Cum veţi rezolva problema datoriilor?
M.L.P.: Revenind la moneda naţională şi anulând legea din 1973 care a fost de astfel înscrisă în Tratatul de la Maastricht şi ne obligă să ne înprumutăm de pe pieţe. Voi monetiza datoria franceză. Am scris asta şi pe site-ul meu pentru că am conceput un plan de eliminare a datoriei foarte precis. Am făcut şi modele pornind de la propunerile adversarilor mei, pentru a demonstra că sunt incapabili să-şi ţină promisiunile. Voi monetiza 100 de miliarde de euro pe an - voi rezerva 45 de miliarde pentru rambursarea capitalului, 45 de miliarde pentru rambursarea dobânzii şi 10 miliarde care vor fi reinvestiţi în economie pentru a o relansa. Adică voi face pentru Franţa ceea ce alţii propun să facă pentru Europa, prin intermediul BCE. Dar prin intermediul BCE nu merge, pentru că pieţele financiare vor fi în spate şi ne lovim de aceleaşi dificultăţi. Aşa a funcţionat Franţa timp de secole. Nu avem euro decât de zece ani, nu trebuie să ne gândim că e o fatalitate dacă dispare, ce a fost făcut de om, poate fi desfăcut de om. Se poate aplica planul meu, de ieşire concertată în euro, împreună cu partenerii noştri europeni şi nu poate fi vorba de a plonja în haos economic şi social. Obiectivul meu e tocmai evitarea haosului. Astfel pot rambursa datoria Franţei.

A. Vedem că forţele naţionaliste şi extremiste capătă forţă peste tot în Europa. Şi proiectul dv este calificat ca unul al extremei drepte în Europa.
M.L.P.: Eu mă enervez constant din cauza asta. Eu însămi sunt acuzată tot timpul că sunt de extremă dreaptă, dar termenul ăsta mi se potriveşte ca o nucă-n perete. Nu văd ce anume din proiectul meu ar fi de extremă dreapta. Eu sunt pentru referendum, pentru alegeri proporţionale, pentru pluralism politic. Văd că aplicarea acestui termen de extremă dreapta e folosită pentru ansamblul partidelor politice patriotice, naţionale din Europa pentru a le da deoparte, a le elimina din joc. Asta a stat şi la baza polemicii dezgustătoare care s-a iscat pe tema plecării mele în Austria la invitaţia FPO la balul din Viena. S-a spus că m-am dus să dansez cu neonazişti. Îți şi imaginai bărbaţi în uniformă nazistă dansând vals, dacă citeai presa. Le-am şi spus jurnaliştilor francezi, dar nu a fost decât o picătură care s-a topit într-un torent de calomnii. Le-am spus că, dacă ei consideră că FPO este un partid nazist, trebuie să oprim emisiunea şi să facem o alta, special pe subiectul ăsta. Pentru că ar fi o mare problemă ca nazismul să renască în inima Europei. Vedem că există o diabolizare a oricărui aspect care nu corespunde ideii de uniune euro-atlantică. Toţi cei care nu se identifică cu modelul euroatlantic sunt daţi deoparte, stigmatizaţi. Uitaţi-vă şi la mine. Am fost tratată de presa franceză de o manieră absolut normală până să ajung la 20% în sondaje. Apoi, am redevenit nazistă. Îmi imaginez ce va fi când voi ajunge la 30%. O adeptă a lui Gaddafi probabil.

A.: Dar nu credeţi că există o asemenea deplasare către dreapa în Europa?
M.L.P.: Ba da, sigur că există şi e normal. E o mişcare în întreaga lume, nu doar în Europa. Cred că eroare fundamentală a guvernanţilor noştri, o eroare geopolitică, a fost de a considera că s-a terminat cu statele şi că de acum vor lucra în cadrul unei lumi globalizate. Or, vedem peste tot renăscând naţiunile şi identităţile, dorinţa de suveranitate. Şi în ţările din Magreb, în Europa, peste tot. În faţa acestei globalizări care dezrădăcinează, bulversează, care impune legea comerţului ca pe Biblie, vedem un reflex de supravieţuire din partea popoarelor care se reorientează către libertatea şi suveranitatea lor. Eu refuz să accept că acesta e un pericol, pericolul adevărat este lumea globalizată. Mondialismul aduce tensiunile, conflictele şi mâine poate războaiele. Iată ce vedem azi: Europa păcii de care ni s-a tot spus, euro care ar fi trebuit să aducă pacea. Euro a adus conflicte pe care nu le-am mai cunoscut de secole între naţiuni. Germanii sunt calificaţi ca egoişti, italienii ca leneşi, grecii de hoţi, francezii ca asistaţi. Se întrec toţi să îşi vorbească de rău vecinii. Dacă asta e Europa păcii...îmi pare rău, dar eu văd o Europă a războiului. Eu cred însă că respectul pentru toate naţiunile, pentru voinţa popoarelor, e singurul mijloc de a regăsi calea seninătăţii şi a dreptăţii.

A.: Aveţi puncte în comun cu ceea ce spune preşedintele ceh.
M.L.P.:Da, există puncte comune. Fiecare e marcat de istoria sa, de specificitatea sa, de cultura sa. Iar bogăţia Europa stă în specificitatea popoarelor care o compun, nu e uniformizarea impusă de Adidas, hamburger şi Coca Cola. Dar în acelaşi timp cred că temerea de o imigraţie masivă, care azi e folosită pentru a scădea salariile, care diluează identitatea naţiunii prin conflictele multiculturalismului, teama de Uniunea Europeană care ne restrânge progresiv libertăţile, aceste lucruri sunt probabil împărtăşite şi de alţi oameni şi de alte partide. Este motivul pentru care am aderat la Alianţa Europeană a Libertăţilor, alături de UKIP din Marea Britanie, FPO din Austria. Tocmai pentru că avem mai multe puncte comune în ceea ce priveşte lupta pentru valorile noastre - cele europene, cele democratice. Dacă voi fi aleasă preşedinte, voi construi o altă Europă şi va avea probabil şi un alt drapel, unul construit din steagurile tuturor naţiunilor care o compun, va fi foarte simbolic spre deosebire de cel actual, unde sunt adunate câteva stele de acelaşi fel şi caare nu au niciun sens. În drapelul pe care îl vom avea, fiecare naţiune îşi va recunoaşte specificitatea.

A.: Cum credeţi că ar trebui procedat în această lume nouă pe care o propuneţi faţă de o Chină a cărei putere continuă să crească? Cum ar trebui Europa să reacţioneze?
M.L.P.: Trebuie să pornim de la prezumţia că lumea e deja multipolară pentru că unii refuză să vadă această realitate. În al doilea rând, consider că şi China are nevoie de noi. Nu ne putem pune mereu pe poziţia unui biet animal neajutorat, aşa cum ni se explică zilnic - „Franţa nu poate face asta..; Italia nu poate face asta...suntem ţări minuscule, singure, nu putem ţine piept marii Chine..". Valery Giscard d'Estaing a spus consilierilor săi, când i-au spus că reprezentăm doar 5% din populaţia lumii, că în Australia există 20 de milioane de oameni şi 20 de miliarde de iepuri şi totuşi nu iepurii conduc lumea . Puterea nu se stabileşte în funcţie de mărime sau de populaţie, ci în funcţie de raportul de forţe. Or, eu cred că China nu va supravieţui numelui său, pe plan economic. Deci în loc de a ne supune în permanenţă politicii lor, care constă în apărarea propriilor interese (şi nu le putem reproşa asta!), ar trebui să începem să ne apărăm şi noi interesele. Eu una nu reproşez SUA că apără interesele americane sau China că apără interesele chineze, dar reproşez Uniunii Europene că nu apără interesele ţărilor care formează UE. Când UE se duce în China şi vrea să fabrice maşini acolo, China îi răspunde „niet, eu vreau să construiesc o industrie chineză de automobile". Noi în schimb ne deschidem larg graniţele şi fiecare poate veni produce şi vinde ce doreşte şi noi nu reuşim să instalăm arme contra mondializării de care se folosesc deja SUA, Canada, Brazilia, Argentina, China etc. Viitorul este protecţionismul inteligent. Dacă suntem singurii care apără dogma imbecilă a ultraliberalismului înseamnă că suntem singurii care greşesc iar toţi ceilalţi au dreptate.

A.: Care ar fi prima decizie pe care aţi lua-o ca preşedintă a Franţei?
M.L.P.: Să numesc un ministru al Suveranităţii. Ar fi o funcţie pe transversală, iar ministrul ar trebui să se implice în toate domeniile, inclusiv să renegocieze tratatele europene pentru a ne reda suveranitatea bugetară, fiscală, legală, teritorială. Eu nu recunosc ca suveran legitim decât poporul.

A.: Ce înseamnă „teritorială"?
M.L.P.:Înseamnă că refuz Uniunii Europene orice drept de a acorda „cartea verde", de a autoriza imigranţi să vină pe teritoriul meu naţional pentru a munci sau pentru a trăi. Poporul francez e singurul care trebuie să decidă cine intră şi cine rămâne în Franţa.

A.: Îi includeţi aici şi pe ceilalţi europeni?
M.L.P.:Da, bineînţeles. Cred că fiecare stat are dreptul să fie stăpânul propriilor frontiere. Asta nu înseamnă că nu vor putea exista tratate bilaterale între ţări pentru a facilita circulaţia persoanelor sau obţinerea de vize sau eliminarea vizelor. Dar trebuie să ai puterea de a decide, însă astăzi nu avem această putere. Schengen ne impune un set de reguli. Aceste reguli au permis Italiei şi Spaniei, ca, în curs de cinci ani, să regularizeze 1.500.000 de imigranţi clandestini. Aceşti clandestini au devenit cetăţeni legali în spaţiul Uniunii Europene şi pot veni, bine mersi, să se instaleze în Franţa. Or, cum e Franţa e ţara cea mai atractivă din Uniunea Europeană...Când am fost pe insula Lampedusa, imensa majoritate a tinerilor imigranţi aflaţi acolo voiau să vină să trăiască în Franţa.

A.: Dar ce veţi face cu libertatea de circulaţie, regulă cu care Franţa a fost de acord?
M.L.P.: Vom renegocia toate tratatele pe care le consider un pericol pentru interesele vitale ale ţării mele.

A.: Aţi fost europarlamentar. Nu credeţi că e nevoie de asemenea forumuri, instituţii unde oamenii din diferite naţiuni europeni să poată vorbi, dezbate la aceeaşi masă?
M.L.P.: În Europa naţiunilor pe care vreau s-o construiesc va exista o structură consultativă. E important să existe un loc unde reprezentanţii naţiunilor să se poată întâlni, să discute problemele comune - de pildă poluarea, ameninţările sanitare.

A.: Vă referiţi de fapt la Consiliul Europei
M.L.P.: Din păcate, da. Pentru că din păcate, acum, Comisia Europeană, tehnocraţii au preluat puterea, nu trebuie să ne amăgim. Am văzut de altfel foarte bine cum au intervenit politic în Grecia. Atât Papademos, cât şi Monti, şi Draghi sunt foşti angajaţi ai Goldman Sachs, a căror venire la putere refuz să o consider o întâmplare.

A.: Consideraţi că ultima extindere a Uniunii Europene a fost o greşeală?
M.L.P.: Da. Consider că toate extinderile au fost nişte greşeli pentru că şi din cauza euro, economiile nu erau egale şi că zona monetară nu era una optimă, deci catastrofa era previzibilă. Am găsit de altfel un jurnal al Frontului Naţional de acum zece ani, în care se se explică de ce euro se va prăbuşi. Era deci previzibil şi există o mulţime de economişti care au anticipat asta. Astăzi ne prefacem că descoperim o noutate, dar de la naşterea sa euro a fost criticat. Iar extinderea, o Europă care vrea să se facă tot timpul mai mare, precum broasca care se umflă şi vrea să fie mai mare decât boul, a fost şi ea criticată. Iar Nicolas Sarkozy a suprimat obligativitatea unui referendum pentru orice nouă extindere. Aceste extinderi ar fi trebuit să primească aprobarea poporului francez. Deci democraţia nu se îmbunătăţeşte, ci regresează.

A.: Deci o Europă cu 15 membri ar fi în ordine?
M.L.P.: Eu sunt pentru Europa naţiunilor şi prin urmare nu îmi pun problema extinderii. Europa naţiunilor poate merge până la Rusia, înţelegeţi? În situaţia în care suntem în cadrul acordurilor strategice, al tratatelor bilaterale , trilaterale, a priori nu există o limitare a numărului de naţiuni europene care să participe.

A.: Dar pentru ca asta să funcţioneze nu ar fi nevoie ca şi ceilalţi parteneri europeni să fie de acord cu acest proiect?
M.L.P.: Nu. Poporul meu trebuie să fie liber şi să decidă ca un popor liber. Nu trebuie să cerem acordul acordul partenerilor europeni pentru a fi liberi. Altfel, ne întoarcem la Uniunea Sovietică Europeană. Şi atunci ar trebui să li se spună oamenilor că sunt în Uniunea Sovietică şi că nu mai au nici libertatea de a-şi recâştiga libertatea. Proiectul Uniunii Europene este unul care e pe viaţă şi noi nu vrem aşa ceva. Cred că atâta timp cât există popoare, va exista dreptul ca ele să îşi recapete suveranitatea. Au existat decizii, renunţări la aspecte ale suveranităţii care au fost luate pe ascuns, fără acordul popoarelor şi eu felicit poporul francez că a votat „nu" la referendumul privind Constituţia europeană. Voinţa nu i-a fost respectată, iar acum se pregătesc să îl modifice din nou fără acordul popoarelor.

A.: Împărtăşiţi viziunea ministrului de Interne Claude Guéant a spus deja că nu toate civilizaţiile sunt egale?
M.L.P.: Nu, mai degrabă pe cea a lui Lévy Strauss, care consideră că civilizaţiile sunt egale. Ceea ce nu mă împiedică să fiu îndrăgostită nebuneşte de civilizaţia mea şi din acest motiv îmi doresc să reziste în timp. Vă mărturisesc că afirmaţiile domnului Guéant au avut intenţia de a provoca ori omul a uitat complet că este ministru de Interne şi s-a pus în poziţia de simplu susţinător al unui candidat la prezidenţiale. Toate afirmaţiile care sunt făcute au un scop electoral, e simplu. Nu există convingeri. Ca şi în cazul alegerilor proporţionale, care trebuie să fie integrale. Sarkozy promite şi acum asta, dar cum nu va fi reales...Însă alegerile proporţionale integrale trebuie să existe, e nevoie ca fiecare voce să conteze. E absurd, mulţi cetăţeni de-ai noştri tocmai din cauza acestei absenţe a reprezentativităţii. Mulţi votează, dar nu ajung să fie reprezentaţi.

Adevărul: Porniţi de la prezumţia că veţi fi prezentă în primul tur. Dar dacă nu veţi fi, ce candidat vă veţi sfătui simpatizanţii să voteze?
Marine Le Pen: Mi s-a mai pus întrebarea asta şi am răspuns tot timpul că vor fi prezentă în al doilea tur.Încerc să evit capcanele de acest fel, rămân o ipoteză. Am spus tot timpul şi o spun şi acum: Nicolas Sarkozy şi François Hollande apără aceeaşi politică, cel puţin în alegerile care sunt făcute, în ceea ce priveşte abandonarea Franţei pentru deceniile ce vor urma. Deci când mi se pune întrebarea dacă am vreo preferinţă pentru vreunul dintre ei, răspund că pentru mine sunt ca nişte gemeni, chiar siamezi din punct de vedere politic. Eu îi tratez ca pe o fiinţă politică unică, una cu două capete. Nu am renunţat la prezenţa mea în turul al doilea. Şi ţinând cont de violenţa care se dezlănţuie împotriva mea, că e din partea dreptei ori a stângii, ori din partea sindicatelor cu care sunt mână în mână, trecând prin extrema stângă, ministrul de Interne, cred că sondajele mă avantajează mult mai mult decât ce se publică din ele. Pentru că altfel nu înţeleg de ce sunt deodată victima unui asemenea tir.

A.: În ceea ce priveşte referendumul, ştiţi deja ce îi veţi întreba pe francezi?
M.L.P.: Voi propune în primul rând o reformă a Constituţiei. Pentru că modalitatea de a schimba Constituţia în Parlament este contestabilă. Voi insera o serie de propuneri, printre care ca Republica să nu recunoască nicio comunitate, pentru a lupta împotriva comunitarismului, care e un pericol grav pentru societatea noastră. Voi propune şi alegerile proporţionale, priorităţile naţionale - accesul egal la un loc de muncă, la locuinţă socială pentru cei care au naţionalitate franceză. Dar mai presus de toate, voi instaura modalitatea referendumului ca iniţiativă populară. Atunci când există 500.000 de semnături, să poată fi organizat un referendum, pe subiecte importante care privesc interesul francezilor. Trebuie să vă spun însă că referendumul pe care îl propune Sarkozy este o mare escrocherie - e nevoie de patru milioane de semnături plus autorizarea din partea a 170 de deputaţi. Adică e imposibil de realizat.

A. Ce părere aveţi de mariajul politic dintre Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel şi participarea acesteia la campania electorală a preşedintelui?
M.L.P.: Eu când vorbesc de naţiuni, nu mă refer la guvernele lor. O naţiune este suverană, reprezintă un popor şi nici măcar Merkel nu va putea merge veşnic contra voinţei poporului ei. Chiar dacă nu s-a stabilit organizarea unui referendum în Germania, vedem foarte bine că poporul german e pe cale să-şi schimbe opinia, are o viziune destul de lucidă şi asupra euro şi sunt pe cale să îi întoarcă spatele. Sunt contra planurilor de salvare pentru că îşi dau seama că nu vor mai vedea niciodată aceşti bani luaţi cu împrumut pentru a fi împrumutaţi altora. Şi e normal să nu aibă chef să se împrumute pentru a vărsa banii într-un fond comun. Acum la putere e Merkel, dar poate că mâine nu va mai fi, aşa că eu voi discuta cu toţi reprezentanţii naţiunilor. Consider că eroarea de a o lua pe Merkel ca director de campanie îi aparţine lui Nicolas Sarkozy. Nici nu cred că e o idee foarte bună pentru a revigora campania lui Sarkozy. Acest tip de campanie este unul al loviturii mediatice. Ceea ce te izbeşte în cazul lui Sarkozy e absenţa totală de viziune, de construcţie, de strategie. Nu ştii niciodată spre ce se îndreaptă. Nu există o coloană vertebrală în termeni de convingere politică iar felul în care face politică e grăitor pentru ansamblu.

A.: Care e poziţia dumneavoastră în ceea ce priveşte modelul „celor 35 de ore de muncă"? Şi pledaţi pentru o întoarcerea la pensionarea la 60 de ani?
M.L.P.: Eu am fost întotdeauna împotriva legii privind cele 35 de ore de muncă pe săptămână, am considerat tot timpul că a fost o decizie proastă. Dar o decizie şi mai proastă ar fi să suprimăm o anumită lege într-un moment prost. Cred că aplicarea legii a dus la o dezorganizare masivă a serviciului public, la bulversări grave în companiile private. Dar a elimina brutal legea ar recrea aceleaşi bulversări, în sensul invers. Adică, în momentul în care economia noastră e slăbită considerabil, ar fi o lovitură foarte grea. Sunt pentru negociere, în cadrul companiilor sau a ramurilor din economie, pentru a ne reîntoarce progresiv la cele 39 de ore. Evident, va trebui să existe şi o creştere a salariilor, nu poţi munci 39 de ore şi să fii plătit ca pentru 35. Salariile din Franţa sunt deja extrem de mici în raport cu costul vieţii. Dar consider că trebuie să lăsăm libertatea companiilor şi ramurilor economiei să negocieze acest aspect. În ceea ce priveşte pensionarea la 60 de ani, aceasta poate fi finanţată. Eu am o poziţie cunoscută la acest aspect. Sunt suficienţi 40 de ani de muncă pentru a avea o pensie completă. Noi avem azi de trei ori mai mulţi oameni care sunt în şomaj ca în urmă cu 30 de ani. Pentru a avea 40 de ani în total de cotizare e deja extrem de dificil, deci cei care vor beneficia de o pensie completă vor fi extrem de puţini. Dacă mai creşti şi vârsta de pensionare la 65 de ani, cu un stagiu de cotizare necesar de 40 de ani, înseamnă că oamenii ar intra în pensie la 70 sau 72 de ani. Am avut şi în Franţa fenomenul „baby boom". Am văzut ajungând la vârsta pensionării o generaţie foarte importantă numeric. Generaţia care vine nu e atât de mare. Drept urmare, conform calculelor foarte serioase pe care le-am făcut, putem finanţa pensionarea la 60 de ani şi 40 de ani de cotizare. Dacă vrei să te pensionezi la 60 de ani fără a avea stagiul de 40, atunci vei avea o pensie mai mică, iar dacă te vei pensiona când ai împlinit 40 de ani de cotizare, vei avea o pensie mai bună.

A.: Cum calificaţi bilanţul mandatului de cinci ani al lui Nicolas Sarkozy?
M.L.P.: Asta e foarte simplu. Nicolas Sarkozy a ignorat, în toate domeniile, promisiunile pe care le-a făcut pentru a fi ales. Mai rău, a procedat chiar invers faţă de cum a promis în multe cazuri. Este cazul „republicii ireproşabile" - am trecut printr-un şir de conflicte de interese, de reţele de amiciţii, de nerespectare a parităţii bărbaţi-femei la guvernare. E valabil şi pentru imigraţie, deoarece numărul de imigranţi a crescut cu un procent important sub mandatul lui Nicolas Sarkozy. E valabil şi pentru puterea de cumpărare pentru că acesta s-a prăbuşit - Nicolas Sarkozy a introdus 24 de taxe în cinci ani şi pentru valoarea muncii pentru că a avantajat clasa bogaţilor în defavoarea clasei mici şi mijlocii. Ce e incredibil de cinic şi ar trebui să rămână în cărţile de istorie este că acum, pentru a fi reales, Sarkozy face aceleaşi promisiuni pe care le-a trădat în cei cinci ani. Dacă va uitaţi azi la vreo promisiune de-ale lui, nu mai ştiţi exact ce dată e: 2007 sau 2012. Aceleaşi promisiuni, aceleaşi cuvinte, aceleaşi posturi. Şi asta ne face să ne dăm seama şi de calitatea umană, pentru că o alegere prezidenţială nu înseamnă un proiect, e şi femeia sau bărbatul care îl aplică.

A.: Dacă nu veţi fi prezentă în primul tur, care ar fi atunci legitimitatea preşedintelui ales?
M.L.P.: Niciuna. L-am auzit pe ministrul de Externe Juppé explicând doct pe o televiziune criptată că toată această poveste (dificultatea pentru Marine Le Pen de a strânge cele 500 de adeziuni ale primăriilor necesare pentru intrarea în cursa prezidenţială) e scandaloasă, că toate opiniile trebuie reprezentate la prezidenţiale. M-am liniştit apoi pentru că mi-am dat seama că vorbea de Senegal. (Râde). Dar aici, un om care are între 15 şi 20% din intenţiile de vot riscă să nu fie prezent în primul tur. Simplul fapt că există un risc e deja un scandal. Dar asta nu pare să îi deranjeze, pentru că par a se afla într-o viziune post-democratică. Ştiam asta din 2005 şi 2008, când poporul francez a spus „nu" Constituţiei europene şi apoi i s-a încălcat opinia. Iar astăzi, acest scandal. Franţa adoră să dea lecţii de democraţie, lecţii de morală statelor lumii, dar moralul lor e destul de slab, trebuie spus asta.

A.: Dar aveţi deja cele 500 de adeziuni?
M.L.P.: Sper că le vom avea, depunem toate eforturile ca să le obţinem. Dar suntem în momentul delicat al transformării promisiunilor în susţineri concrete. Deci trebuie să mai aşteptăm să vedem câţi primari îşi respectă cuvântul.

A.: De ce nu şi-ar respecta cuvântul?
M.L.P.: Pentru că le e frică. Pentru că suntem într-o ţară în care aleşii nu mai sunt liberi. Pentru că intercomunalităţile, comunităţile de comune, această centralizare face ca primarii de comune, care înainte erau complet liberi să nu mai fie liberi să facă o alegere. Le e teamă că nu vor mai primi subvenţii, le e teamă de criticile din comunităţile de care aparţin. E o problemă de fond pe care a remarcat-o şi Sarkozy în 2007, dar nu şi-a ţinut nici această promisiune. Au cerut şi primarii, am cerut şi eu anonimatul acestor susţineri la Consiliul Constituţional şi mi-a fost refuzat.

A.: Deci semnăturile...de ce aveţi mai multe probleme în a le strânge decât a avut tatăl dvs?
M.L.P.: Pentru că am ajuns la 20% în sondaje, pentru că reprezint un pericol pentru sistem. Pot trece oricând în faţa lui Nicolas Sarkozy, dar şi în faţa lui François Hollande. Campania nu s-a terminat, nu putem şti ce se va întâmpla, oricare dintre candidaţi se poate prăbuşi. Când chiar şi institutele de sondare a opiniei recunosc că au dificultăţi mari în a evalua nivelul electoral la care mă aflu, e sigur că UMP a avut tentaţia să facă tot ce îi stă în puteri pentru a mă împiedica să fiu candidată, decât să-şi asume riscul democraţiei şi deci riscul de a fi învinşi.

A.: Aţi avut însă un sprijin din partea socialiştilor pentru a obţine adeziunile? Un pact pentru a încerca eliminarea lui Sarkozy în primul tur?
M.L.P.: A, nu. Exact pe dos. Nu, ori au făcut şi ei presiuni asupra primarilor ori nu le-a păsat deloc de acest aspect.

A.: Ce veţi face totuşi dacă veţi pierde alegerile?
M.L.P.: Nu mă transpun în această stare de spirit.

A.: Există o alegere în privinţa felului în care vă prezentaţi ca om? Bayrou îşi face vacanţele în familie, dumneavoastră în Marea Britanie strângând scoici.
M.L.P. Da, e adevărat, există o alegere. Cred că deriva către latura „people" a vieţii politice a făcut mult rău. Obişnuiesc să spun că nu din cauză că imi place foie gras mă interesez de viaţa raţei. Sunt aici pentru a face politică şi nu înţeleg pentru ce copiii mei ar trebui să devină cunoscuţi publicului. Cred că trebuie delimitată clar viaţa privată de viaţa politică, iar utilizarea partenerilor, a copiilor, a intimităţilor în campania prezidenţială mi se pare că a mers prea departe. Rezist unei asemenea idei. În rest, puteţi judeca mai bine decât mine felul în care presa tratează campania prezidenţială. E evident că nu e tratament echitabil. Simpla manieră în care sunt intervievată e radical diferită de cea în care sunt intervievaţi adversarii mei. Pe două mari canale de televiziune - TF1 şi France 2, am avut 3% timp de antenă şi 4% pe France2, conform datelor Consiliului audio vizual. Deci efectiv spaţiul care îmi e acordat e prea puţin, dar eu sunt un candidat în afara sistemului. Eu am în cartea mea o teză: spune-mi cine eşti, de unde vorbeşti şi în interesul cui vorbeşti. Eu nu apăr decât interesul poporului francez. Alţii, în faţa mea, apără interese care sunt mai degrabă comerciale, mai complicate. Şi cred că toată lumea se coalizează pentru că sunt singura care să poată schimba radical modelul economic în care am fost aruncaţi de mai bine de 30 de ani.

A.: Poate sunteţi victima propriului succes. Încercaţi să dediabolizaţi Frontul Naţional. Lumea se comportă cu dv ca şi cu un cadidat normal.
M.L.P. Diabolizarea aceea a fost o injustiţie. Această de dediabolizare există în poporul francez. Diabolizarea persistă însă în cadrul elitelor. Imediat ce e vorba de un anumit nivel - casta politică, mediatică, care în Franţa au legături - au făcut aceleaşi studii, îşi duc copiii la aceleaşi şcoli, se căsătoresc unii cu ceilalţi. Politica franceză e fascinată de această latură „people" -unul se căsătoreşte cu o cântăreaţă, altul cu o jurnalistă, altul cu o artistă, există o fascinaţie reciprocă între aceste două lumi. În această lume, în această lume a oligarhiei, diabolizarea persistă, incontestabil. Dar nu şi la nivelul oamenilor normali. E din cauză că eu nu fac parte din sistem, nu vreau să ma topesc în el şi să îl ameliorez, consider că e mort.

A.: Care ar fi cea mai mare diferenţă între dvs şi tatăl dvs?
M.L.P.: Nu avem aceeaşi vârstă, nu am avut acelaşi parcurs, nu avem nici măcar aceleaşi referinţe. Nu am trăit aceleaşi experienţe. Tatăl meu are cu 40 de ani mai mult ca mine. Deci nu am avut niciodată aceeaşi viziune, la fel cum se întâmplă peste tot - copiii nu au aceleaşi păreri ca părinţii lor. Putem împărtăşi câteva mari opţiuni precum suveranitatea naţiunilor, un stat puternic şi strategic pentru a lupta contra inegalităţilor. Avem poate acelaşi drum, dar nu îl facem poate în acelaşi fel. Nu avem aceleaşi mijloace de transport. Avem personalităţi diferite, iar politica pe care o face cineva depinde de personalitatea lui.