19 ianuarie 2012

You ain't gonna have them both, folks



El problemo: ori ficţiunea euro, ori ficţiunea statului social şi a "modelului social european" (you ain't gonna have them both, folks). O cam recunosc şi troţkiştii:

Süddeutsche Zeitung a comentat: " Un monopol ameninţă să condamne fără menajamente politica guvernelor alese în mod democratic.... Americanii îi împing făţiş pe europenii de pe continent să aplice principii anglo-saxone în politicile lor economice şi financiare."

Mulţi politicieni europeni sunt supăraţi că agenţia de rating americană le subminează eforturile de a salva moneda euro şi - după cum văd unii lucrurile - creaza în mod deliberat tensiuni între guvernele europene. Cu toate acestea, ei sunt de acord cu Standard & Poor's atunci când este vorba despre probleme fundamentale.

Şi ei sunt de părere că nivelul de trai şi ceea ce a mai rămas din statul de bunăstare pentru care clasa muncitoare a luptat după cel de-al Doilea Război Mondial trebuie să cedeze în faţa cerinţelor pieţelor financiare. Pactul fiscal convenit la summit-ul Uniunii Europene din decembrie semnifică exact acest lucru. Pactul obligă toate statele membre ale Uniunii Europene să pună în aplicare măsuri de austeritate drastice şi să introducă flexibilitate pe piaţa forţei de muncă.

Europa este centrul crizei financiare internaţionale, deoarece pieţele financiare cred că statelor europene le revine un procent prea mare din produsul intern brut (PIB) şi cheltuieste prea mult pe educaţie, sănătate, dispoziții sociale, infrastructură, etc. - ceea ce duce la profituri mai reduse pentru proprietarii de capital privat.

3 comentarii :

Crystal Clear spunea...

In ce hal s-a ajuns ! Sa ne spuna trotkistii care e problema...

Riddick spunea...

"Brânza e gratis doar în cursa de şoareci".

Crystal Clear spunea...

:)) Corect...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: