Václav Klaus - discursul de Ziua Naţională

Discursul Preşedintelui Republicii, 28 octombrie 2011

Stimaţi oficiali guvernamentali de rang înalt, distinşi invitaţi, doamnelor şi domnilor,

Mă bucur că în acest an ne vom întâlni în istorica sală Vladislav din Castelul Praga într-o astfel de adunare reprezentativă, comemorând şi celebrând cea mai mare sărbătoare a noastră, care este, cu siguranţă, 28 octombrie - ziua statului nostru modern.

Mă bucur că în această seară va fi alături de noi prin intermediul televiziunii şi a radioului publicul nostru, pe care vreau să îl salut cordial. Este bine că mai sunt încă mulţi oameni pentru care 28 octombrie este o zi festivă.

Temele din seara aceasta - având o asemenea largă audienţă - sunt cunoscute şi au fost dezbătute public mai mult decât suficient. Voi atinge doar câteva dintre ele, pe cele pe care le consider cele mai presante.

Nu voi aborda - poate surprinzator pentru cineva - criza europeană actuală, deşi este extrem de importantă şi chiar afectează şi ameninţă dezvoltarea noastră internă şi prosperitatea pe termen lung a ţării noastre. Despre ea, în această zi festivă, am vorbit de mai multe ori, chiar şi atunci când mulţi nu au realizat sau nu au vrut să recunoască adâncimea iminentei crize a monedei şi a economiei europene.

Vreau să vorbesc despre contextul mai larg al acestor lucruri, pentru că numai acolo putem vedea soluţia. Trăim într-un timp destul de deosebit. Trăim într-o perioadă de sărbătoare şi de glorificare a lumii, care pune accentul pe lumea fără graniţe, lumea postnaţională. Trăim într-o lume pe care ne-o imaginăm că ne poate învăţa totul, pentru că avem acces la internet, la Google şi Wikipedia, la inteligenţa artificială, dar corectă politic şi perfecă din punct de vedere tehnic, şi dotată orwellian cu servicii secrete. Trăim într-o lume care ne ispiteşte precum diavolul din Mephisto-ul lui Goethe, să adoptăm poziţia sa după care trecutul este irelevant şi aproape că nu a existat niciodată, într-o lume care crede că o poate lua de la capăt în orice moment ales arbitrar, care arată ca şi cum nimic nu ar fi existat, decât prezentul şi viitorul.

Aceasta este o mare greşeală. Chiar şi astăzi este necesar să învăţăm din istorie, din tradiţiile experienţei de generaţii şi din modelele dovedite. Chiar şi acum, sau mai degrabă, chiar acum, trebuie să ştiţi că mândria minţii noastre conştiente are nevoie de un anumit cadru în care putem trece cu un pas dincolo de ceea ce este riscant şi periculos. Temele generale, aparent puţin practice, trebuie să le clarificaţi, pentru că fără ele, temele de zi cu zi, în unele privinţe banale, aparent insuficient de mari şi eroice, nu pot fi abordate cu succes. Realitatea ne convinge de aceasta în fiecare zi.

Pentru generaţiile care s-au născut în anii optzeci şi după, poate părea evident ceea ce văd în jurul lor, dar nu este evident. Depinde de noi, cei mai în vârstă, să îi facem pe copiii şi nepoţii noştri să fie conştienţi de cât de uşor se poate pierde libertatea şi posibilitatea unei vieţi normale, şi cât de dificil sunt de readus libertatea şi organizarea democratică a societăţii odată pierdute. Experienţa de viaţă în deceniile de opresiune comunistă şi tipul nostru de sensibilitate faţă de aceste chestiuni întăresc şi motivează sistemul nostru de gândire, ordinea şi conţinutul lucrurilor, nu numai forma lor.

Peste câteva zile se vor marca 22 ani de la căderea comunismului, şi de la intrarea în epoca libertăţii, care ne-a fost - cu siguranţă, şi prin acţiunile noastre - atât de mult timp refuzată. Perioade mai lungi de libertate, cu o relativă pace şi dezvoltare, fără catastrofe, nu am avut vreodată în istoria noastră modernă, relativ scurtă.

Prima noastră Republică, întemeiată în urmă cu 93 ani, a durat doar două decenii, şi a fost afectată de Marea Depresiune din anii treizeci, cu care criză profundă de la sfârşitul ultimului deceniu nu poate fi comparată. În cei douăzeci de ani ai erei Masaryk şi Beneš au fost multe lucruri pozitive pe care le-am fi putut construi, dar totul s-a încheiat cu dictatul de la Munchen, care a îndreptat restul ţării noastre trunchiate către Germania lui Hitler, şi în cele din urmă spre al doilea război mondial, cu toate ororile sale. Astăzi există tot felul de pericole, dar cel mai probabil nu repunerea în discuţie a Republicii într-o asemenea manieră ca şi atunci.

Cu toate acestea, acum nu predomină un sentiment de pace, satisfacţie, lipsă de griji. Poate că da în viaţa personală a, probabil, multora dintre noi, dar în spaţiul sferei publice, în politică, mass-media, nu, chiar şi atunci când realitatea - ca de obicei - este mai bună decât imaginea distorsionată de mass-media.

Tulburările sociale sunt însă clare, coerenţa comunităţii noastre are fisuri destul de grave şi în creştere, neîncrederea unor grupuri sociale faţă de altele este relativ ridicată. Acest lucru se aplică gamei de majorităţi şi minorităţi multidimensionale definite una împotriva celeilalte, se referă la partidele politice, la politicieni şi cetăţeni, la grupurile de interese concentrate împotriva majorităţii, la societatea dezorganizată, la roma şi non-roma, la bogaţi şi săraci, respectiv la cei mai bogaţi şi cei care sunt mai săraci, asta auzim la difuzor. Propunerile diverselor soluţii simple găsesc mai puţină audienţă la public. Totul este permis, cuvintele care răsună în public ar fi fost de neconceput până de curând. Cu cât sunt mai puternice declaraţiile şi mai drastică condamnarea, cu atât mai mare şansa de acoperire mass-media.

Nu sunt împotriva conflictelor politice legitime, care există pentru a fi exprimate în termeni reali diferenţele existente de opinie şi de interese. Ceea ce lipseşte este abilitatea de a asculta reciproc argumente raţionale. De exemplu, să recunoaştem că în situaţia economică actuală nu trebuie făcut totul imediat şi că, invers, unele măsuri sunt necesare şi trebuie să se facă - indiferent cine stă în prezent în băncile opoziţiei. Din cauza disputelor noastre, din cauza ezitării si indeciziei, ca urmare a miopiei gândirii noastre, ne lipseşte de multe ori capacitatea de a aborda eficient şi pragmatic lucrurile. Fiecare idee şi sugestie este imediat denigrată, producând satisfacţie şi entuziasm. Extrem de nefericită şi extrem de riscantă este escaladarea artificială a tensiunilor sociale, ca mijloc de luptă politică. Chiar dacă, probabil, cineva ar putea obţine câştiguri politice pe termen scurt, în cele din urmă se va întoarce nu numai împotriva lui ci împotriva noastră, a tuturor.

Tulburările de astăzi nu sunt o reflectare a sărăciei noastre materiale. Societatea noastră ca un întreg (sau media sa) este săracă şi marginală, grupurile social-vulnerabile ale concetăţenilor noştri - din societatea cehă foarte omogenizată - din fericire, nu sunt prea mari, deşi se subestimează problemele în cauză. Noi ar trebui să putem să recunoaştem că trăim, după parametrii de bază, în perioada cea mai prosperă din istoria noastră. Dacă sunt unele lucruri - şi, desigur, pe bună dreptate - ingrijorătoare, ar trebui să fim întotdeauna conştienţi de relativitatea nemulţumirilor noastre.

Starea actuală de nelinişte şi nemulţumire este mai mult o reflectare a haosului ideologic, a pierderii valorilor tradiţionale, a invaziei rapide a noilor modele de comportament şi în cele din urmă a înţelegerii libertăţii ca un capriciu iresponsabil. Deasemenea, duce la negarea oricărei autorităţi, face să nu se ţină seama de cunoştinţele, experienţa şi maturitatea umană. Deasemenea, mai duce la negarea şi ridiculizarea tradiţiilor şi comportamentelor sociale fireşti. Sunt convins că de aici începe totul.

Am vorbit în mod repetat despre înăsprirea politicii şi politicienilor. Vreau să spun, utilizarea publică de expresii care au aparţinut până de curând localurilor de clasă inferioară. Încă şi mai mult m-a tulburat denunţarea opozanţilor politici prin intermediul mass-mediei. Mass-media liberă şi independentă a controlat starea de sănătate a politicii şi a politicienilor, avînd un rol de neînlocuit într-o societate democratică, dar unele dintre noile metode utilizate sunt mai mult un simptom al bolii mass-mediei noastre decât o manifestare a modului său raţional de funcţionare, atât de necesar.

Ne mirăm că nu putem conveni asupra cuantumului impozitelor, tipurilor de pensii, condiţiilor de credit, tipurilor de studii, salariilor funcţionarilor publici, cu privire la modul de a selecta câştigătorii contractelor de achiziţii publice şi asupra a mii de alte lucruri, dar, probabil, nu poate fi altfel. Conformitatea în situaţia dificilă de astăzi înseamnă că trebuie să începem să căutăm un cel mai mare numitor comun mult mai fundamental, cum ar fi respectul pentru muncă si performanţă, faţă de merit şi respectul pentru experienţa de viaţă, personalitatea şi părerea celuilalt, pentru diferenţe, şi care, în esenţă, însoţeşte umilinţa, respectul pentru lucrurile care merg dincolo de individ, de viaţa lui. Ne temem de venirea incidentelor, cum ar fi Islamul fundamentalist, dar facem tot ceea ce putem pentru a ne perturba propriile baze ale culturii şi civilizaţiei.

Pentru un rezultat atât de necesar, desigur nu există instrucţiuni simple. Nu este de ajuns să îndeplinim acea decizie a guvernului sau Parlamentului, acea directivă a Uniunii Europene sau rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU. Pentru aceasta, să facem mii de lucruri mici cu care putem începe mâine fiecare dintre noi - presupunând că vom începe şi nu vom aştepta până cînd altcineva începe. Altfel nu vom reuşi niciodată.

Să începem, prin urmare, cu ele. În casa noastră. În familiile noastre. În relaţia dintre părinţi şi copii şi dintre copii şi părinţi. Nu este nevoie să inventăm nimic nou. Este suficient să ne hotărâm - poate fi doar un simplu pas - să ne întoarcem la metodele, modelele, valorile şi virtuţile civice dovedite.

Avem mai multe sub-teme, dar ele aparţin vieţii de zi cu zi. De Ziua Naţională ne putem bucura de luxul de a vorbi despre aceste lucruri la un alt nivel de abstractizare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Václav Klaus, Sala Vladislav, Castelul Praga, Praga, 28 octombrie 2011

http://www.klaus.cz/clanky/2952