Punct critic (Cronica Română)

Unul dintre aspectele cele mai comice ale crizei curente constă în faptul că investitorii instituţionali evită să facă nişte calcule elementare pentru a determina dacă ţările de la periferia europeană au vreo şansă să-şi plătească sau măcar să achite datoriile acumulate în decursul ultimelor decenii. Din punct de vedere matematic, efortul nu este extraordinar, însă din punct de vedere psihologic, acceptarea rezultatelor unui asemenea calcul prezintă serioase dificultăţi. Două dintre concluziile inevitabile care rezultă dintr-o evaluare obiectivă a stării economiei europene (fără a lua în calcul Germania, Finlanda şi Olanda) sunt incompatibile cu viziunea asupra lumii cu care au fost obişnuite câteva gene­raţii de europeni. Prima concluzie: întreaga prosperitate aparentă a lumii vestice s-a datorat nu creşterii economice naturale ci unei scheme financiare de tip piramidal care a fost perpetuată timp de aproape 40 de ani. A doua concluzie: schema se apropie de o prăbuşire absolut inevitabilă, iar printre consecinţele acestei prăbuşiri se numără reducerea drastică şi aproape instantanee a nivelului de viaţă pentru sute de milioane de europeni şi americani. Acceptarea acestor concluzii şi, cu atât mai mult, pu­blicarea acestora a devenit un tabu instituţionalizat. O mare contribuţie la această dorinţă colectivă de “ascundere după deget” au adus-o membrii cultului neo-keynisianist care sunt consideraţi în mod eronat savanţi ai domeniului economic.

La fel cum alchimiştii Evului Mediu au fost capabili să convingă regi şi negustori de posibilitatea transformării excrementelor în aur cu ajutorul unei substanţe speciale, neo-keynisianiştii au fost capabili să convingă factorii de decizie de posibilitatea depăşirii unei crize sistemice cu ajutorul “încrederii” şi “stimulării economiei”. În limbajul neo-keynisianist, “stimularea economiei” înseamnă tipărirea de bani, iar “încrederea” este ge­ne­rată prin impunerea unui embargou informaţional împotriva cetăţeanului, consumatorului şi investitorului de rând care ar putea fi influenţat negativ de analize pesimiste şi fiind sub influenţa negativă a “răspândacilor” şi “denigratorilor de profesie” ar putea să renunţe la contractarea unui nou credit, ba chiar ar putea încerca să economisească, ceea ce în viziunea “arhitecţilor economiei moderne” este o veritabilă crimă împotriva sistemului economic.
Adevărul nu are contracte cu companii de lobby şi nu are prieteni printre proprietarii trusturilor de media. El nu poate influenţa politica editorială şi nici nu poate finanţa o campanie electorală sau un efort propagandistic. Adevărul nu are nici prieteni şi nici aliaţi în rândul clasei politice sau elitei economice internaţionale. Faptul că adevărul despre starea eco­nomiei europene reuşeşte totuşi să ajungă la cei care îl caută este una dintre minunile lumii moderne.
Ieri, analiştii de la Barclays Capital au publicat 12 concluzii referitoare la situaţia ireparabilă a economiei italiene. Acest raport analitic a fost destinat exclusiv clienţilor instituţionali ai Barclays Capital şi nu trebuia să ajungă în posesia celor neprivilegiaţi, însă a avut loc o scurgere de informaţii. Repro­ducem concluziile raportului:
1. Din punct de vedere matematic, la acest moment Italia a trecut “punctul de neîntoarcere”.
2. Reformele economice sunt necesare, dar reformele nu vor rezolva criza.
3. Matematică elementară: creşterea şi austeritatea nu sunt îndeajuns pentru a compensa costul datoriei publice.
4. După calculele noastre, “punctul critic” al obligaţiunilor italiene se află la randamentul de 5,5% (nota Red. Ec: randamentul actual este de peste 6,5%) , iar după trecerea peste acest prag se poate spune că “jocul s-a încheiat”.
5. Pericolul principal: ratele înalte cerute de investitori pentru finan­ţarea datoriei publice provoacă instabilitate economică, iar instabilitatea economică stimulează investitorii să ceară randamente şi mai mari.
6. Acest ciclu îi convinge pe investitori să se aştepte la un eventual faliment.
7. Timpul pentru salvare s-a scurs. Reformele politice nu sunt sufici­en­te pentru a compensa dinamica negativă a pieţei.
8. Investitorii nu mai au răbdarea necesară pentru a aştepta ca auste­ritatea să funcţioneze sau creşterea economică să se manifeste.
9. În orice caz, suntem convinşi că factorii negativi sunt mult mai numeroşi şi mai puternici decât cei pozitivi.
10. Credem că Banca Centrală Europeană va cumpăra obligaţiuni şi va tipări bani.
11. La momentul actual, BCE nu îşi exercită pe deplin rolul de “finanţator de ultimă opţiune”.
12. Credem că BCE va fi forţată să tipărească bani din cauza riscului sistemic.
Sfatul final: Lucrurile nu sunt în regulă. Vindeţi euro. Cumpăraţi aur.
Bancherii încep să spună o parte din adevăr şi fac primii paşi timizi spre recunoaşterea situaţiei reale. Noi nu suntem atât de convinşi că Germania va permite BCE să se apuce de tipărit euro, dar în rest concluziile Barclays Capital sunt foarte corecte, iar sfatul final este foarte înţelept.

http://cronicaromana.com/2011/11/09/editorial-punct-critic/