Vocea Rusiei:
Destinul euro se decide în Slovacia
Declaraţiile ministrului slovac al
Finanţelor, Ivan Miklos, privind o posibilă ieşire din Zona euro, au
atras atenţia experţilor ruşi. „Slovacia trebuie să renunţe la euro,
dacă Banca Centrală Europeană va salva Spania la fel cum salvează Grecia
sau Irlanda” („Hospodarske noviny”), consideră ministrul de Finanţe.
De
menţionat că dintre cele 17 ţări din Zona euro doar parlamentele din
Slovacia, Olanda, Portugalia şi Malta nu aprobă până în prezent
extinderea Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF).
Vă prezentăm în continuare interviul acordat pentru „Vocea Rusiei” de analistul slovac Dusan Kern.
Dusan Kern:
Slovacii încep „să se trezească” după 1000 de zile trăite cu euro în
portofel. Este îngrijorător faptul că în Parlamentul slovac coaliţia de
guvernare s-a dezbinat în ce priveşte euro. Există zvonuri că, dacă în
ţară va continua orientarea spre valuta europeană, se va pune problema
reorganizării Guvernului ori a alegerilor anticipate. La Bratislava vin
tot mai multe personalităţi de rang înalt din Uniunea Europeană, care
încearcă să convingă că trebuie susţinută reforma FESF, altfel Slovacia
va pierde încrederea Marii Europe. Eu cred că totuşi votul din Parlament
va fi favorabil adepţilor reformei fondului de stabilitate, deşi nu
sunt convins că ajutorarea la nesfârşit a datornicilor este calea optimă
de soluţionare a crizei.
Vocea Rusiei: Dar care este calea optimală?
Dusan Kern:
Probabil că totuşi sunt necesare reforme de structură. Nu vorbesc
despre ideea Statelor Unite ale Europei. Însă piaţa valutei unice
trebuie reglementată. Aceste mecaniste sunt cunoscute: o vistierie
comună, un control total asupra cheltuielilor bugetare a fiecărei ţări
şi a emisiei de titluri de creanţă.
Vocea Rusiei:
Controlul total asupra politicii bugetare se realizează din afară, ceea
ce înseamnă pierderea unei părţi a suveranităţii. Slovacia este
pregătită pentru asta?
Dusan Kern:
În societate şi între politicieni au loc discuţii. Însă părerea mea este
următoarea: dacă avem aceeaşi valută cu principalul nostru partener
comercial, Germania, atunci şi instrumentele financiare trebuie să fie
comune. Pierderea unei părţi a suveranităţii este inevitabilă. Nu de
mult, Slovacia a fost dată exemplu ca ţară cu ritm ridicat de creştere
economică. Şi ce vedem acum? O reducere drastică. În locul celor 3,6
procente anuale prognozate, se aşteaptă 2,3% şi este posibilă
încetinirea mai puternică a creşterii. Toate acestea stârnesc îndoiala
oamenilor faţă de rezonabilitatea aderării la Zona euro. Vecinii noştri,
cehii, de aceea nici nu se grăbesc să adere. Au astfel posibilitatea
să-şi administreze singuri finanţele lor.
Vocea Rusiei:
În acest moment dificil pentru Zona euro, premierul rus, Vladimir
Putin, s-a pronunţat pe paginile unui ziar rusesc pentru crearea în
viitor a unui spaţiu economic unic al UE şi al Uniunii Euroasiatice în
curs de formare. Cum vi se pare această idee?
Dusan Kern:
Ea merită o examinare serioasă. Proiectul lui Putin reprezintă o
perspectivă absolut reală, deşi nu pentru ziua de mâine. Pe fundalul
cataclismelor legate de euro, rubla pare mai sigură. Apropierea de un
partener cu o astfel de valută ar putea adăuga stabilitate pieţei
europene.
4 comentarii :
hai sa nu mai fim ipocriti, cand cvasimajoritatea din creditele de consum ale populatiei sunt in referinta euro, practic am adoptat euro ca parghie si am lasat foarte mica marja de manevra BNR.
daca maine scade cursul leului cu 20% (ca in 2009 in UK) nu s emai returneaza creditele si cad bancile ca popicele. Deci folosim euro, gandim in euro...orice variatie mai mare de 5% ne zbarleste parul pe spinare...restul sunt detalii.
As indrazni sa spun ca ne e mai rau asa, nici sa putem devaloriza leul...si nici ratingul nostru sa beneficieze de garantia UE pentru moneda.
Şi cu baba care are pensie de "6 milioane" (600 RON) ce facem, îi dăm 140 de euro ? Se poate trăi cu suma asta ?
ce conteaza daca sunt 6 milioane sau 140 de euro? aceeasi mizerie e doar si nu o sa creasca pretul la patrunjel in piata din care cumpara ea daca am trecut la euro...ca ala daca creste nu se vinde. din contra...acum se fac niste calcule de risc si se iau niste marje de protectie si adaos cand e vorba de curs si importuri si exporturi...cand om avea euro nu se vor mai lua.
foarte serios repet...suntem de facto in zona euro fara a avea avantajele tarilor din zona euro. cu cat o taraim mai mult cu atat pierdem mai mult la comisioane de schimb si risc. Daca s-a facut prostia sa se accepte imprumuturile generalizate in monede straine de la banci straine...ne meritam soarta de colonie.
Grecii asta au făcut, şi erau (şi încă sunt) peste noi ca PIB &all.
Oricum, nu de dezbaterea noastră, aici, depind lucrurile.
Trimiteți un comentariu