29 septembrie 2011
"Unde sunt toate aceste pandemii, prognoze, crize, născociri? Nicăieri."
Plouă cu crize
De curând, într-o întâlnire a BNR
cu oficialii FMI s-a prorocit -în stilul politicianist cunoscut – o
următoare şi inevitabilă revenire a crizei financiare, o recidivă mai
serioasă si mai feroce decât ceea ce am trăit până acum. În acest
context se spunea că pieţele financiare freamătă puternic, indicii
burselor se prăbuşesc, băncile cer recapitalizări din banii publici dacă
se poate, si e de aşteptat o reintrare intr-o nouă criză. Tot în acest
cadru sumbru-solemn, D-nul Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la
FMI, spunea pentru ziarul Gândul, pe un ton grav şi compătimitor: „să ne pregătim pentru un altfel de comportament, pentru un alt mod de a trăi pe pământ.” Acesta a mai adăugat printre altele, că actualele derapaje ale economiei mondiale au fost cauzate de „slăbiciunea factorilor de decizie”. Iată noi ştiri !
Oare
nu s-a ştiut asta, având experienţa primei crize, că cea de-a doua este
inevitabilă dacă problema ţărilor cu imense datorii suverane nu este
rezolvată? Oare nu s-a ştiut că economia europeană este puternic
interconectată cu cea a Statelor Unite, şi astfel riscul efectului de
domino este inevitabil? Că băncile puternic capitalizate în prima criză
din banii contribuabililor, nu au niciun interes să pornească
creditările în avantajul întreprinzătorilor, atâta timp cât statul le
ţine în mână.
La această întrebare D-nul Mihai Tănăsescu oferă un răspuns pe cât de clar pe atât de ipocrit: „slăbiciunea factorilor de decizie”.
Adică politicienii. Şefii de guverne, miniştrii de finanţe şi
responsabilii corectitudinii politice ai Uniunii Europene. De ce sunt
vinovaţi? Pentru că în tot acest context al crizei, în care incompetenţa
din planul financiar economic s-a dovedit a fi politică, nimeni nu a
raspuns pentru greşelile majore care au condus spre această situaţie.
Nici politicienii şi cu atât mai puţin băncile. Nimeni din responsabilii
financiari nu a dat faliment aşa cum ar fi fost responsabil. Dar
băncile nu numai că nu au plătit pentru situaţia creată, ci ele au fost
singurele care au avut de câştigat de pe urma crizei, prin bani publici
injectaţi gratis şi din belşug în întreg circuitul bancar.
Înşirând
aceste date atât cât ne permite spaţiul, am putea spune că nu mai
înţelegem nimic din tot ce se întâmplă. Că există o degringoladă
financiar-politică instituţionalizată, ce se manifestă în interiorul
spaţiului politic european, menită să destabilizeze funcţionarea
întregii societăţi.
În Europa se întâmplă concomitent situaţii
paradoxale şi antinomice care crează confuzii majore la nivel analitic
raţional. Pe lângă fenomenele bizare financiar-bancare şi de natură
economică mai sus menţionate, se poate observa şi o lipsă de logică la
nivel politic statal a ţărilor europene. Există ţări care doresc o
integrare cât mai rapidă şi mai profundă în structurile europene ca
Schengen, Euro etc, şi există ţări care având deja o astfel de
experienţă, se grăbesc să iasă din acestea cât mai repede din
considerente ce vizează interesul lor naţional.
Privindu-ne în
ograda proprie constatăm faptul că ţara noastră face parte din acele
state care, din cauza incompetenţei şi a lipsei de viziune politică la
nivel guvernamental, se grăbeşte să adere cu o viteză inexplicabilă la
structurile europene pe care alţii, cu aceeaşi viteză, le părăsesc.
Răspunsul Olandei şi Finlandei i-a plesnit pe servilii noştri aleşi în
creştetul capului, lăsându-i (aşa cum şi ei ne lasă pe noi) cu gura
cascată. Dar noi vrem ! Vrem în continuare în Schengen şi mai vrem cât
de repede şi moneda euro, şi nimeni nu se întreabă analitic ce este cu
graba asta? Ce e cu precipitarea asta subită? De ce să adoptăm moneda
euro când ştim că acest pas a destabilizat toate ţările mici şi mijlocii
din comunitate. De ce să aderăm la o convenţie europeană care ne obligă
şi mai mult în plan administrativ si financiar, dar mai ales ne obligă
să ne izolăm complet prin închiderea graniţelor noastre, de toţi românii
din ţările vecine, pe care s-ar cuveni să-i ajutăm printr-o mai mare
apropiere de ei, deschizându-ne spre ei şi ajutându-i să-şi păstreze
identitatea românească şi nicidecum să ne închidem ermetic, lăsându-i
orfani de legătura cu ţara şi valorile naţionale după care aceştia
tânjesc. Prin aderarea la spaţiul Schengen ne dezicem în mod ordinar de
toţi românii din Ucraina, Timocul Sârbesc şi Basarabia, trăgând o nouă
cortină de fier între ei şi ţara mamă. Cred că niciodată în istoria de
după 1848 nu au existat asemenea discrepanţe anacronice între
priorităţile unei naţiuni şi interesele obscure ale unei „elite”
politicianiste.
Sunt foarte
multe întrebări care se nasc din ghiveciul european, dar poate tocmai
suma mare de întrebări fără răspuns, ne oferă o imagine de ansamblu a
ceea ce se petrece. Există în momentul de faţă în Europa două forţe care
se încleştează. Una este formată de popoarele naţiuni, care dintru
început au crezut cu naivitate că un concept european de unitate şi
libertate poate să contribuie la o bunăstare conceptuală, iar de
cealaltă parte se află o clasă politică ocultată de alte interese decât
cele pentru care au fost aleşi. Politicieni care servesc la masa unor
majore interese globaliste, acţionând fără scrupule împotriva propriilor
popoare. Toate măsurile securistice restrictive ce îngrădesc libertatea
umană, concept ce se află la baza tuturor constituţiilor europene,
toate manipulările reformiste la care se recurge, chipurile pentru a
salva moneda europeană şi sfârşind prin a îmbogăţi băncile, toate
aşazisele „crize” care au bântuit Europa şi întreaga lume în ultimii
ani, de la gripa porcină, aviară, obligativitatea vaccinării
populaţiilor, cea de încălzire globală, şi pâna la cea de anul acesta
care profeţea o criza a alimentelor, toate aceste manevre mincinoase
politicianiste cu iz apocaliptic, s-au dovedit ca făcând parte dintr-un
plan mult mai amplu, care, să continuie conceptul comunist de control
absolutist al populaţiei.
Unde sunt toate aceste pandemii,
prognoze, crize, născociri? Nicăieri. Dar a trebuit să treacă câţiva
ani ca populaţia să ajungă totuşi la un grad de saturaţie. Nimeni nu mai
crede toate aceste minciuni menite să manipuleze o lume întreagă, şi,
mai important e, că oamenii încep să înţeleagă ce se întâmplă
spunându-şi părerea, ieşind în stradă şi luând măsuri. Construcţia
megalitică numită UE nu a reuşit să convingă şi nu s-a putut impune prin
nimic, şi acum, vizibil marcată de eşecuri repetate gâfâie în propria
incoerenţă, şi e pe punctul de-a pierde frâiele noului imperiu. De aceea
o nouă criză, (probabil ultima şi cea mai cruntă lovitură la adresa
cetăţenilor) va fi indispensabilă, tocmai datorită unei mize imense.
Însă această bătălie va avea doar un singur rezultat final. Fie se va
solda cu o victorie a Sistemului, în care statele vor deveni nişte
Soviete fără personalitate şi fără identitate, fie naţiunile se vor
elibera revenind la ceea ce au fost, adică la identitatea, demnitatea şi
libertatea lor firească. Trebuie spus răspicat că toată lumea apreciază
principiile de bază ale unei unităţi între statele europene ca libera
circulaţie, comerţul liber, moneda unică etc. Dar trebuie spus de
asemenea că totul se opreşte acolo unde identitatea, credinţa şi
naţiunea sunt în pericol. Europa nu este şi nu poate fi un stat, ci o
sumă de entităţi naţionale cu limbi diferite, culturi diferite, istorii
şi năzuinţe diferite.
Ce ne uneşte în final? Tocmai asta !
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Naţional : Ai noştri ca brazii, cu mucii pe piept, au apărat legile represiunii Ati vazut, cum sa nu vedeti mitingul tefelistilor! Ai n...
-
Iniţiatorii referendumului pro familia normală demască impostura politicienilor, care doar simulează sprijinul pentru normalitate (şi în g...
-
PDL, în ultima vreme, este reprezentat în platoul Realitatea TV de... Oajdea şi de Paleologu.
-
- Trezirea, PDL ! - Evenimentul zilei are azi un articol - PDL face planuri de excludere a lui Preda - din care aflăm că "exclu...
-
În artele vizuale se numeşte fundal. În imagologie, mesaj subliminal * . Care vizează statul naţional unitar român. Aşa, ca de Centenar ....
-
Şi eu care ziceam că disidenţii din PSD, care perfect previzibil vor pierde congresul , ar face bine să sară din mers în PAN. Din 4000 de...
-
Nici unul dintre motivele invocate obișnuit în campaniile de ațâțare a popoarelor nu m-ar fi putut face să lupt cu ură și cu dorința de a u...
-
Procesul antidemocratic aflat în desfășurare - şi tolerat de partidele politice standard - aparent nu poate fi oprit prin mijloacele democr...
3 comentarii :
EXEPTIONAL articol !
"Cred că niciodată în istoria de după 1848 nu au existat asemenea discrepanţe anacronice între priorităţile unei naţiuni şi interesele obscure ale unei „elite” politicianiste."
Share-uiesc si eu !
Le zice bine, deşi site-ul mai sare calul.
Da, da o mai ia razna cateodata :)
Trimiteți un comentariu