04 septembrie 2011

Statele Unite ale Europei între utopia extremelor şi echilibrul pieţelor (II)



Partea a doua a articolului pe care l-am preluat de pe SOCIOPOLITOLOGICA:

De la măreţia unei superputeri, la eficienţa unei ministructuri

de Răzvan Papasima

Întrebările complicate necesită răspunsuri complicate. Pe unele le-am putea cataloga ca fiind lacunare, evazive, superficiale, cele mai multe însă vor atinge un nivel ridicat al satisfacţiei abia atunci când experienţa va lua locul imaginaţiei. Până atunci, pe post de paliativ, rămân scenariile. Dacă visul Statelor Unite ale Europei a balansat ideologic între stânga şi dreapta, se poate spune că acelaşi lucru s-a întâmplat şi din punct de vedere cantitativ. În timp ce ideologiile extreme şi-au propus ca scop final integrarea totală în superstat, în zonele moderate Statul European a îmbrăcat mai degrabă forma dezintegrării şi a subsidiarităţii extreme. Unul din adepţii acestui mod de organizare statală a fost Leopold Kohr. Duşman declarat al “cultului măreţiei” şi un avocat fervent al organizării în state cât mai mici, Khor nu s-a sfiit să argumenteze sociobiologic dihotomia stat mare-stat mic folosind în critica societală elemente de sorginte neomarxistă pe care şi le-a asumat fără ezitare în explicarea conceptului de “mizerie socială”. “Dacă o societate este prea mare aceasta va da naştere, aşa cum am văzut, mizeriilor sociale precum agresivitatea, crima, tirania, ca rezultat al mărimii sale. De aceea numai un sistem de state mici este capabil să asigure atât în plan intern cât şi extern idealuri precum libertatea democratică şi iluminarea culturală”, spunea gânditorul austriac. Potrivit lui Khor statele mici sunt prin natura lor democraţii interne, iar statele mari prin natura lor antidemocratice, pentru că ritmul lor de viaţă nu mai poate depinde de libertatea şi interacţiunea oamenilor, ci de propria organizare. Ori, potrivit acestuia, organizarea duce în final la uniformizare totalitară şi nu la diversitate democratică.

În “Breakdown of nations” Lepold Khor prezintă o hartă Europei cu 45 de stătuleţe, fiecare ţară fiind fragmentată teritorial în funcţie de specificul populaţiei şi din care nu putea lipsi România, regăsită sub forma Transilvaniei şi Valahiei. Acelaşi model l-a folosit şi Freddy Heineken, nimeni altul decât fondatorul brandului de bere cu acelaşi nume, un eurofil notoriu. În Eurotopia lui Heineken, publicată în 2002, chiar în anul morţii sale, apar zeci de state cu o populaţie între cinci şi zece milioane de locuitori, iar România se regăseşte sub forma a trei state, pe lângă Transilvania şi Valahia făcându-şi apariţia şi Moldova. Teoria din spatele ideii lui Heineken este aceea că un număr mai mare de state mici este mai uşor de guvernat într-un cadru unic European, decât un număr redus de ţări mici aflate în competiţie pentru dominare. Se vehiculează ideea că Leopold Khor, adept al anarhismului la fel ca Proudhon, şi Freddy Heineken, un capitalist autentic în rolul lui Karl Marx, s-au influenţat reciproc în elaborarea teoriilor, ceea ce nu este exclus. Aşadar, putem considera anarhismul ca fiind punctul de origine al teoriei Statelor Unite ale Europei, iar comunismul, nazismul şi capitalismul  doar inginerii sociale pentru care această utopie reprezintă scopul final.   Dincolo de toate aceste modele, probabil, visul unei Europe Unite este adânc ancorat în memoria colectivă, ca o reminiscenţă a unei rădăcini comune ancestrale. Probabil, viitorul ne va oferi răspunsul la întrebările legate de forma unei viitoare structuri, dar cu siguranţă mai este nevoie şi de altceva decât de raţiune pură pentru o astfel de alegere.

3 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Foarte bune ambele postari ! Felicitari !

Ce nu-mi place este ca la sfarsit autorul face o varza anarhista punand in aceeasi oala capitalismul cu comunismul si nazismul .
Este manipulatoriu....


"Aşadar, putem considera anarhismul ca fiind punctul de origine al teoriei Statelor Unite ale Europei, iar comunismul, nazismul şi capitalismul doar inginerii sociale pentru care această utopie reprezintă scopul final"

Riddick spunea...

Eh, omul e dintre cei din gruparea "
A Treia Forţă", care predică un autarhism distributist cu nuanţe ortodoxiste, adică un ceauşism soft adaptat la capitalism. Rezistă, totuşi, cealaltă parte a analizei.

Mulţi vor să fie a treia forţă, lumea va conştientiza necesitatea ei, dar cea reală încă nu a apărut.

Crystal Clear spunea...

Da, restul analizei este OK


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: