18 septembrie 2011
Cu USL, EuroKolhozul s-ar înstăpâni pe deplin peste România
Adrian Năstase nu este preocupat de ceea ce este necesar apărării naţionale şi este posibil de obţinut. Îl îngrijorează "enervarea partenerilor europeni".
Care va să zică, nu trebuie să dotăm trupa cu ce e necesar, ci să facem saftea "partenerilor" (un Eurofighter costă mai mult decât două F-16 şi vine după cel puţin doi ani de la comandă, iar SAAB Gripen e mai ieftin, dar şi mai puţin performant):
"Vedeţi foarte bine că România în momentul de faţă este într-o situaţie absurdă. Vrea să cumpere avioane F16 din Statele Unite, dar este practic într-un război politic cu unii dintre cei mai importanţi parteneri din Europa. Cu Franţa, vedeţi foarte bine care sunt reacţiile din Franţa. Vedeţi bine că Olanda, spre exemplu, s-a pronunţat într-un mod brutal împotriva primirii României în spaţiul Schengen. Românii vor ajunge să trăiască izolaţi în propria lor ţară, în condiţiile unei politici externe pe care nu o explică nimeni în mod coerent", a declarat Năstase.
Subliniind importanţa unei relaţii cu SUA, liderul social-democrat a arătat că este normal ca partenerii europeni, care 'se luptă cu Boeing-ul', să fie 'nervoşi', pentru că 'noi, de fapt, ajutăm Boeing-ul să intre pe piaţa noastră'.
"Fără îndoială, relaţia cu Statele Unite este importantă, (...) dar nu este admisibil ca, fiind într-o perioadă de criză economică, să nu înţelegem că este important ca noi să participăm la construirea eventuală a unui avion de vânătoare european şi să cumpărăm acest avion eventual, nu să cumpărăm din Statele Unite, care este un competitor economic pentru Europa. Sigur că partenerii noştri europeni sunt nervoşi din acest motiv. (...) Toate aceste lucruri creează tensiuni, toate aceste probleme, incapacitatea noastră de a discuta la nivel politic cu liderii din Franţa, Italia, Spania şi se crează o stare de nervozitate, de nemulţumire, şi ajungem să fim ironizaţi de posturile de televiziune din Franţa, iar românii se simt efectiv umiliţi pe continentul pe care trăiesc".
AGERPRES
Etichete:
armament
,
EU-RO crap
,
military
,
PSD
,
RSS RomEUnia
,
SUA
,
UE
,
USL
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
-
Ieri s-a inaugurat "statuia" Traian cu lupoaica , amplasată pe treptele Muzeului Național de Istorie. Este vorba despre un kit...
-
Pe site-ul GERMAN-FOREIGN-POLICY.COM a apărut articolul Impactul germanilor în Est , care tratează situaţia politică din România în urma ...
-
" - Hai, ţaţo, la Union ! " Am aşteptat cu postarea ca sa fiu sigur că Traian Băsescu nu va veni la şuşa de lansare a ...
-
În Africa de Sud lucrurile merg din ce în ce mai rău. Deşi democraţia era pusă sub semnul întrebării în timpul regimului de apa...
-
"Jur să-mi dăruiesc toata puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţ...
-
Numai că alţii (Rusia-Belarus, iar acum apar semne că şi Ucraina) ar putea să treacă - şi parţial chiar trec - de la simpla constatare, la r...
-
Acum, cu reţinerea lui Dodon, sunt sigur * că Repmoldova va intra de-adevăratelea în război. - - - - - - - * desigur, nu dacă şi faza as...
-
Nu-mi fac iluzii că PnL s-ar putea disocia de acest mesaj: Liberalii europeni se declară dezamăgiţi de rezultatele summitului Sark...
-
... precum şi referirile la el: search "Ilie Şerbănescu" = zero rezultate relevante. Mă rog, doar unul , în care este criticat (...
6 comentarii :
eventual sa luam niste rable gen fregatele de fier vechi doar ca sa nu se scrie in franta ca suntem tigani sau ca sa ne laude din varful buzelor primministrul olandez,suedez etc. daca iese cu F16 noi impreuna cu bulgaria croatia turcia ar fi perfect
Fregatele alea s-au luat degeaba, nici acum nu sunt operaţionale 100 %, cu aceiaşi bani (suma iniţială + modernizările) luam două-trei corvete (ceva mai mici) şi câteva vedete, moderne, purtătoare de rachete.
Nu mai putem noi ca liderii euoropeni sunt "nervosi" !
Sa ia valeriana....
Da, ar fi mare, mare tragedie daca USL preia puterea.
Dar nici cu EuroBase nu mi-e rusine.
Din ce vad c-a declarat ( Duda) te intrebi daca mai este in toate mintile
Parcă îi văd mână în mână după alegeri, aliniaţi la directivele Bruxellesului. Mi-e că şi cu F-16 e la mişto, nu s-a făcut nimic până acum, deşi se stabilise din 2010 în CSAT varianta F-16.
Da, si cu F16 la fel. Nu mai ai incredere in nimic din ceea ce spune.
Si intalnirea cu Obama,tot ceva de fatada este in conditiile in care acesta tradeaza ,la randul lui America ,fiind omul lui Soros
Parcă mai mult "pisează" americanii decât noi. Să vedem acum, se vorbeşte de o "supercomandă" de F-16, România-Bulgaria-Croaţia. Bulgarii au început să şovăie, spun că "încă nu pot" (dar avioanele lor sunt mai noi, au şi MiG-uri 29 în funcţiune, ale noastre sunt la conservare/casare (e mai scumpă folosirea lui MiG 29 faţă de MiG 21).
Trimiteți un comentariu