31 mai 2011

Aceeaşi placă - "accesarea fondurilor europene"



Şi "Reprezentanţa Ținutului Secuiesc", şi propunerile de modificări constituţionale care prevăd euroregionalizarea, au ca "argument" comun mai buna accesare a fondurilor europene. Este criticată iniţiativa "secuiască", dar este trecută sub tăcere "mutarea cea mare".

 
Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba a spus că  biroul de reprezentanță va avea activități pe două direcții, și anume:
Prima, este să ne aducă informații directe de la Bruxelles pe programe de dezvoltare regională, rurală. De pildă, programe care nu se derulează aici în țară. Există o mare parte de programe care se accesează direct de la Bruxelles prin colaborări, parteneriate cu 5-7 țări membre UE. De exemplu, INTERREG, LEONARDO, YOUTH, programe  de agricultură, de cultură.  Așadar, noi am dorit să aducem câți mai mulți bani în județele noastre, având în vedere că avem aceleași arii de probleme și așa găsim parteneri să ne fim de folos. Până acum, am accesat programele prin mailuri, telefoane, dar nu este ca atunci când ești acolo și poți direct să accesezi, să ai contacte.

„Este clar că nimeni nu mai poate vorbi de proiecte regionale atât timp cât noi nu suntem capabili să ieşim din organizarea administrativă de dinainte de Revoluţie. Această organizare a fost justificată pentru sistemul de dinainte de decembrie ’89, acum nu mai putem duce nici măcar proiectele regionale, pentru că euroregiunile, aşa cum au fost organizate ele, practic, nu au autoritate asupra judeţelor”.

Traian Băsescu, la consultarea cu partidele pe tema revizuirii Constituţiei (2010)


“Mi-e greu să estimez mişcările pe care le face Traian Băsescu, însă în acest moment el are multe mesaje, pe multe paliere, şi pe al UDMR inclusiv. Din punctul meu de vedere, o reorganizare teritorială este binevenită în România, având în vedere că cele şapte regiuni care au fost considerate Euroregiuni nu funcţionează sub nicio formă; cred că în afară de acele accesări de fonduri europene – majoritatea pe baze politice, nu văd nicio legătură între judeţele care compun cele şapte regiuni”.

Preşedintele PNL Sfântu-Gheorghe (Covasna), Mădălin Guruianu



"Este absolut nevoie de o nouă reorganizare administrativă a României şi ea trebuie făcută, am spus-o în permanenţă, de toate forţele politice, pentru că aici intervin foarte multe orgolii care ţin de un patriotism local sănătos de altfel. Am dat exemplu azi la Vâlcea, sunt state europene, ca de exemplu Polonia, care, după 1990, au făcut două reforme, se pregătesc de a treia. Şi România va trebui să o facă, euroregiunile noastre sunt prea mici, trebuie să aibă circa trei milioane de locuitori pentru a fi eligibile pe termen lung pe fonduri europene. Un singur lucru este clar şi l-am spus în urmă două săptămâni la Harghita: niciodată pe criterii etnice".
 
Vasile Blaga (PDL)



Acum se aruncă bani peste tot, pe criterii politice, inclusiv programele europene nu comunică între ele pentru că sunt multe instituţii care le coordonează. Aici trebuie să ducem dezbaterea despre dezvoltarea regională, nu în fotografia regiunilor. M-am uitat cu atenţie pe proiect (al UDMR – n.r.) şi am văzut că, în proporţie de peste 90%, pentru că acest gen de modificare introduce o nouă noţiune, care nu există acum în România, dincolo de regiuni – cea de macroregiuni – şi care cuprinde macroregiunea de aici, din nord-vest, cuprinde exact suprafaţa de atunci, din 1940 (Ardealul de nord – n.r.)”
 
Liviu Dragnea (PSD)


Guvernele europene, deci şi cel român, vor avea în viito­rul nu foarte îndepărtat competenţe din ce în ce mai mici în materie de regle­mentări în domeniul economic, deci şi o marjă de manevră din ce în ce mai redusă. Bugetele naţionale vor fi avizate de Bruxelles. Parlamentul va trebui să ţină seamă de aceste opinii. Şefii de state îşi vor asuma angajamente punctuale pe domeniul economic. Iar apariţia unui guvern al Uniunii Europene, în adevăratul sens al cuvântului, care să gestioneze politica economică şi fiscală este inevitabilă, susţine Leonard Orban (48 de ani), consilier al preşe­dintelui Traian Bă­sescu, fost comisar euro­­pean - primul din partea României.
 
"În faţa competiţiei dure a Asiei şi Americii, Europa va trebui să-şi aleagă un guvern unic, altminteri riscă să-şi piardă influenţa. O pierdere a influenţei ar însemna o lovitură extrem de dură pentru fiecare cetăţean pentru că pierderea influenţei echivalează cu scăderea drastică a nivelului de trai. "Eu nu văd o altă soluţie decât un guvern european", spune Orban. În UE există încă îngrijorări mari, chiar dacă sunt şi semne pozitive de revenire economică".

Leonard Orban (consilier prezidenţial !) - interviu în Ziarul Financiar

6 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Spurcaciunile naibii !
Suntem vanduti de catre toate partidele...

Cei mici si marunti care au lucrat prin Europa vin inapoi, vad ca nu pot face nimic si se gandesc cum sa intre in politica si sa fure.
Nu stiu daca ai auzit noua zicala :

"Cine-i harnic si munceste ori e prost ori nu gandeste"

Crystal Clear spunea...

Zicala mi-a spus-o un tigan istet de vreo 55 de ani care a lucrat prin Europa si s-a intors acum si munceste de rupe pe la noi, in contructii...
Vrea sa intre in Partidul Poporului al lui DD

Riddick spunea...

E manevră transpartinică, şi nu poate fi contracarată decât printr-un nou partid, care să nu facă parte din eurosistem.

Dar cu o clasă de mijloc slabă, nu îl vad posibil. "concurenţa", de toate culorile, plăteşte cu bani grei activişti, bloggeri, jurnalişti, politicieni, derbedei care să facă scandaluri de stradă,patronat, sindicate, tot-tot-tot. Cine nu-i angrenat cu ei este aruncat la o parte, iar prostimea, în prostia ei, îi sprijină, sperând ca o să îi mai rămână niscaiva firimituri.

Crystal Clear spunea...

Asta-i adevarul gol, golut !

Foarte bine ai sintetizat !

Este o tragedie nationala !

Riddick spunea...

Parcă-i văd pe toţi reuniţi la noul proiect de revizuire a Constitţiei, probabil după 2012, şi iar falsificat referendumul (cifra de participare): la alegerile generale din 2008 s-au prezentat 39 virgulă ceva %.

Crystal Clear spunea...

Da, si eu sunt la fel de pesimista.
Nu exista clasa de mijloc care sa inteleaga capitalismul.
Cel mai bine il inteleg romanii care au muncit in strainatate si s-au intors-Motivul principal a fost modul umilitor in care erau tratati acolo.Din pacate ceea ce vad aici este doar un comunism updat,rebrenduit si cauta si ei sa-si gasesca un loc


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: