Analiză: Cum a trecut propaganda stalinistă Atlanticul!

O analiză publicată de Romanian Global News:

Este foarte interesant de constatat că temele de acţiune ale câtorva din marile imperii au rămas încă „vii". Acestea se devoalează printr-un discurs care rămâne, curios, acelaşi. Fenomenul trădează nu numai lipsa de imaginaţie a celor care gestionează interesele „ţărilor moştenitoare" – în cazul nostru Rusia, dar mai ales un blocaj atitudinal şi intelectual periculos pentru ordinea mondială, nu doar pentru statele mici vizate. Singurul lucru care s-a schimbat este mobilitatea extraordinară a ideii imperiale. 
 

 Mai deunăzi, în februarie 2011, Rusia primea prima navă portelicopter dintr-o serie de patru, în cadrul unui contract oferit de Franţa, moment prin care vechiul imperiu capătă pentru prima oară şi, paradoxal, cu sprijinul unui stat NATO, capacitate efectivă de proiecţie a puterii, prin forţe combinate blindat-elicopter. Un responsabil militar rus declara recent că dacă ar fi avut aceste nave în conflictul din 2008 cu Georgia, armata rusă ar fi terminat „sarcinile" în 40 de minute, nu în 26 de ore . În iunie 2010, Rusia semna un tratat „european" cu Germania privind aliniamentul Baltica-Nistru, scandalizând Polonia (România, nu a reacţionat). Acesta a fost un veritabil salt geopolitic dinspre deja consacrata uniune geoeconomică cu Germania prin Nordstream, Wintershall şi Gazprom, unde fostul prim ministru german Schroeder este angajat. În aceeaşi logică, interesele ruseşti sunt bine implementate în presa occidentală dacă nu direct, cel puţin prin vectori atitudinali.

Astăzi vom face referire la Chronicles Magazine, din Illinois, SUA, unde o bună parte din redactori au rezonanţe slave, iar alţi câţiva, după cum vom vedea mai jos în cazul lui Eugene Girin, afilieri interesate.

Jurnalismul nu mai este demult o simplă tehnică a informării, s-ar putea argumenta că nu a fost niciodată . Cu toate acestea, accesul la informație este menit a oferi cetățeanului de rând și, la un nivel mai înalt, poporului, capacitatea de a reacționa în raport cu identitatea și spiritul său. Rolul jurnalistului este să reflecte starea de facto a unei situații, să releve în mod obiectiv datele și implicațiile problemei, fără însă a le transpune la un nivel impersonal. În acest punct, jurnalismul se apropie de una din capacitățile potențiale importante ale unui stat, aceea de a-și propaga viziunea asupra ordinii și identității sale. În raport cu fiecare stat în parte, comunicarea poate să reprezinte un mijloc de consolidare a imaginii (în general, rolul diplomației publice), dar și de promovare sau adeziune la o ideologie – caz în care vorbim de propagandă mediatică. Acesta din urmă este motivul reacției, prin acest material, la adresa „propagandei albe" din articolul intitulat „Moldova: A Neo-Cold-War Battlefield" și semnat de Eugene Girin, publicat în data de 9 februarie 2011 în Chronicles: A Magazine of American Culture (disponibil la adresa de internet www.chroniclesmagazine.org/2011/02/09/moldova-a-neo-cold-war-battlefield/).

Eugene Girin, nativ al Republicii Moldova, face referire, per ansamblu, la două idei: lupta pentru identitate a statului moldovean și implicarea factorilor externi în acest proces. Articolul combate la fiecare paragraf interesele românești în spațiul basarabean și delegitimează legătura istorică între România și R. Moldova, susținând că interesul Occidentului se află în afara susținerii acestei relații. Dimpotrivă, drumul firesc al integrării europene al R. Moldova este legat de apartenența acesteia la Rusia.

Pentru a oferi o replică validă punctelor de vedere promovate în text, vom alege modalitatea răspunsului punctual la ideile și informațiile pe care le considerăm ca parte a falsului istoric adoptat de autorul articolului.

„The current political and constitutional deadlock in Moldova is an example of how the «international community's» meddling in the affairs of former Soviet countries causes instability and tension. Since early 2009, Moldova has been without an elected president and in April of that year endured deadly riots in the failed «Grape Revolution»."

Cu alte cuvinte, problemele de guvernare ale Republicii Moldova care, mai degrabă, țin de mecanismul, logistica și defecțiunile sistemului politic intern, sunt interpretate ca interferențe ale „comunității internaționale" în afacerile statului moldovean. Autorul depășește cadrul de analiză punctuală, folosind metoda generalizării de caz. Iată, dl Girin pleacă de la exemplul pretinsei cereri a senatorului american Richard Lugar în fața președintelui american Obama de a rezolva conflictul transnistrean, fără a oferi alte argumente care să îi susțină linia de gândire. În acest fel, autorul insinuează că instrumentarul modernizării insuflat de Vest este cauza tensiunilor și instabilităților din spațiul tuturor statelor caracterizate de autor drept „fost sovietice" (o reprezentare mentală ce include atât spațiul identitar, cât și cel economic).

„Moldovans are an ethnic group closely related to Romanians but with a strong Slavic (mostly Ukrainian and Polish) admixture due to the fact that the area now known as Moldova was part of the Russian Empire until 1918 (when it was seized by Romania) and part of the Soviet Union from 1940-1941 and 1944-1991. The Moldovan language is a dialect of Romanian with borrowed Slavic words".

Astfel, din punct de vedere etnic, autorul exprimă ideea că moldovenii sunt un grup etnic strâns relaționat cu românii, dar puternic individualizat de o influență slavă datorată apartenenței la Imperiul Rus până în 1918 (moment în care este „confiscată" de România), urmată de „apartenența" la Rusia Sovietică (1940-1941 și 1994-1991), teză care developează substratul nefericit de tip stalinist, de dinainte de al doilea război mondial, de pe vremea RSSM de pe actualul teritoriu al Transnistriei.

Ceea ce nu spune autorul este proveniența Moldovei din spațiul românesc sau, mai degrabă, ce s-a întâmplat înainte de 1812 când, odată cu Tratatul de la București, Rusia ocupă teritoriul dintre Nistru și Prut (ca urmare a războiului ruso-turc), precum și faptul că după cel de-al doilea război mondial, Basarabia a fost împărţită de Stalin între Ucraina şi „R. Moldova", lăsând astfel moştenire Kievului şi Bucureştiului o realitate perversă, cum de altfel a mai făcut şi prin alte părţi ale imperiului.

Dacă parcurgem o perioadă istorică mai largă, apelând la surse chiar rusești, putem discuta de Basarabia ca teritoriu de sorginte românească. Iată, spre pildă, rusul Berg spunea: „Denumirea Basarabiei vine de la numele voievozilor transilvăneni Basaraba, care în primii ani ai secolului al XIV-lea au pus începutul dinastiei Basarabilor, întemeietorii Valahiei independente. În unul din hrisoavele sale de la începutul secolului al XV-lea, domnitorul Mircea voievod îşi zice «Gospodar al pământului Basarabiei» (adică al Munteniei). În timpul său (1386-1418) Valahia îşi întinsese dominaţia până în Dobrogea şi Cetatea Albă. De atunci, părţile de sud ale Moldovei şi Basarabiei de astăzi au început să se numească Basarabia" .

În sprijinirea acestor afirmații, Nolde, alt istoric rus, demonstra că: „termenul Basarabia istoriceşte desemna numai partea de sud a teritoriului anexat de Rusia în 1812 şi nu se aplică părţii de centru şi de nord a acestui teritoriu. E de asemenea cert că după emigrarea în masă a nogailor bugeceni în cursul războiului ruso-turc din 1768-74 regiunea aceasta (Bugeacul) a reintrat sub dominaţia turcă, făcând astfel parte din Moldova, după cum făcea parte şi teritoriul de nord dintre Prut şi Nistru, anexat în 1812" .

Revenind însă la stalinismul infiltrat prin Girin în jurnalul american menţionat, acesta reia vechea teză rusească a „limbii moldoveneşti" ca dialect al limbii române cu puternice polarizări slave și nu limba română per se, ca trăsătură istorică și culturală comună cu restul spațiilor populate de români. Istoria Moldovei (și, drept urmare, prezentul și viitorul său) este astfel, încă odată, ataşată spaţiului rusesc, în opoziţie cu „memoria României".

„The Soviet authorities were supportive of the development of a distinct Moldovan culture as a matter of state policy. The fruits were considerable, especially in the field of folk music and literature. The government also implemented an affirmative action-style program which made it fairly easy for Moldovans to obtain university degrees and leadership positions, at the expense of Slavs and Jews. For the first time in history, under the Soviet auspices in the decades following the Second World War, Moldovans acquired an indigenous intelligentsia".

Nu reluăm aici analiza propagandei bolşevice de la Nistru după 1918 încoace. Este limpede însă, încă odată, că prin acest paragraf care aminteşte tulburător de literatura stalinistă din cei mai crunţi ani ai comunismului sovietic, prin inși ca Girin, Rusia cucereşte poziţii în America de pe care să facă propagandă în numele Americii dar în dauna ei, la frontierele NATO.

Este bine ştiut că propaganda sovietică nu a însemnat simple vorbe, ci în jur de 300 de mii de basarabeni deportaţi sau lichidaţi între 1940, 1944 şi 1953 (aprox. 10% din populația totală a Basarabiei de la 1930). În ciuda lecturii propuse de Girin, suportul „cultural" al sovietelor a fost, de fapt, anticultural prin negarea întregii ființe românești din acel spațiu. De exemplu, istoricul Mihai Gribnicea, în urma analizei a peste 200 de dosare din arhiva națională a Republicii Moldova, afirma că sovieticii au promovat în teritoriul basarabean o politică de deznaționalizare „mult mai violentă [...] decât stăpânirea ţaristă de până la 1918: românii basarabeni au fost exterminați prin foame, mânați cu de-a sila în colhozuri, deportați în vagoane de vite în Siberia și Extremul Orient, constrânși să-și uite limba maternă, istoria și credința; Basarabia a fost populată cu elemente alogene prin aplicarea unei politici diabolice de stimulare a migrației și prin încurajarea tendinței de statornicire în ținut a unui număr mare de reprezentanți ai altor etnii, în special slave [...]" .

În acest context, în care afirmația lui Eugene Girin potrivit căreia „autoritățile sovietice au sprijinit dezvoltarea unei culturi distincte moldovene" face referire la un tip de politică dezvoltată de SUA prin președintele Woodrow Wilson, numai că afirmația este ruptă de cadrul identitar al așa-numiților „moldoveni". Populația majoritară a Republicii Moldova era estimată în iulie 2010 la 78,2% români . Prin urmare, politica sovietică nu a fost nici pe departe una „idealistă", în sensul promovării principiilor democratice, al autodeterminării naţiunilor. Deportările masive de populaţie, transplantarea unui contingent masiv de ruşi şi ucraineni în locul basarabenilor deportaţi nu au nici o legătură cu „idealismul" la care face referire Girin. Aşa de pildă, prin Operațiunea „Sud" s-a implementat hotărârea Consiliului de Miniștri a RSSM nr. 509, din 28 iunie 1949, având la bază o hotărâre a Consiliului de Miniștri al URSS . Primul punct al acelei hotărâri „prevedea confirmarea listelor de «chiaburi, foști moșieri și a marilor comercianți» care trebuiau să fie deportați" . În felul acesta, URSS lichida infrastructura socială a Basarabiei, făcând-o accesibilă pentru stalinizarea integrală a acestei provincii româneşti.

Pe lângă acțiunile masive de deportare a elementelor „periculoase" pentru regim, limba rusă a devenit obligatorie. În aceste condiţii, în Basarabia a fost implementat şi proiectul antebelic al „limbii moldoveneşti" al serviciilor ruseşti din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldova din Transnistria (1924). Toate acestea – dislocarea structurii sociale şi a limbii române, serveau stalinizării şi rusificării – prin reformarea mentală a populaţiei din Basarabia. În timp, avea să apară o nouă elită, rusificată. Din acest mediu avea să apară şi autorul nostru, Eugene Girin.

Dar să trecem mai departe cu analiza programului manipulativ al articolului „american":

„With the relaxation of controls on speech and thought under Gorbachev's glasnost policy, newly risen Moldovan intellectuals began to advocate a Romanian identity for Moldovans and clamor for "reunification" with Romania. They adopted the Greater Romania ideology of Corneliu Codreanu and Ion Antonescu, which called for Moldova and parts of Ukraine with Moldovan minorities or which used to belong to the Greater Romania of 1918-1940 (i.e. Bukovina and southern Bessarabia) to be reabsorbed into Romania. A vociferous Russophobia and disdain of all things Slavic have been a cardinal component of Greater Romanian irredentism. The perestroika proponents of Moldova's Romanian identity were nevertheless careful to avoid the virulent Jew-hatred which had been the hallmark of the Romanian fascist movement. The pro-Romanian intellectuals knew that they depended on the support and good graces of the "international community" which they were loath to antagonize".

Autorul recurge la manipulare prin metoda istorisirii parțiale, odată cu proferarea unor acuzații la adresa României pe motive „sensibile" la nivel internaţional: xenofobie, antisemitism etc. Eliminarea contextului istoric și a celui cultural, prin oferirea de informații pe baza unor extracții convenabile, conduce la rescrierea unei istorii paralele, utilă pentru a asigura manevre politice ulterioare. . Paradoxul acestei ideologii este că, deşi tratează în termeni „post-moderni" și deconstructivişti legătura României cu Republica Moldova prin: ideologie,rusofobie, perestroika, iredentism, fascism, ură de rasă etc., această abordare se pliază perfect pe paleta de elemente specifice regimului de guvernare sovietic, elemente omise de autor în articolul prezentat.

Discursul lui Girin ţinteşte, de fapt, la delegitimarea integrării europene a Basarabiei prin relaţia sa specială cu România. Explicația acestui efort este oferită în același material, în care întâlnim importanța geopolitică a Republicii Moldovei – „așezată strategic pe firul coridoarelor energetice către Europa Centrală și de Sud-Est". Din harta de mai jos, se observă foarte clar importanța Ucrainei care reprezintă principala poartă de ieşire spre Europa a gazului rusesc. Iată, de exemplu, în disputa Gazprom (Rusia) – Naftogaz (Ucraina) referitor la încheierea unui nou contract pentru anul 2009 – care a denunţat mai târziu furtul de gaz rusesc din conductele ucrainene –, „Europa" a înțeles importanța geoeconomică a Ucrainei. Reacțiile Europei s-au format rapid, Comisia Europeană declarând, de exemplu, că „întreruperea furnizării către unele dintre statele membre UE este «cu totul inacceptabilă», iar livrările trebuie reluate «imediat»" .

Figură 1. Hartă a principalelor conducte de gaz din Europa. Semnificația geoeconomică redusă a R. Moldova în raport cu interesele marilor puteri (The Economist, 25 ianuarie 2008)

Cu toate acestea, din punct de vedere geopolitic, Moldova reprezintă o miză a proiecției puterii Rusiei spre Balcani, Adriatica şi Bosfor. Problema geopoliticii ruseşti este conţinutul său violent, antisocial şi antinaţional fiind, deci, lipsit de atracţie în regiune.

Revenind la analiza texului lui Girin, acesta semnalează „infiltrarea" presei din R. Moldova de către „agitatori". Atragem atenţia cititorului că termenul „agitator" este specific propagandei sovietice, lansat de Lenin pentru a indica o nouă meserie politică: a ideologului cu pistol – agitatorul.

Agitator poate fi burghezo-moşirimea reacţionară, după cum foarte bine trebuie să devină comunistul dedicat cauzei revoluţiei mondiale: „Foarte, foarte mulţi comunişti care au trecut cu rezultate foarte bune prin şcoala muncii ilegale, care au fost încercaţi şi căliţi în luptă, nu vor şi nu pot să înţeleagă întreaga însemnătate a acestei cotituri, a acestei treceri, când din agitator-propagandist el devine conducător de agitatori, conducător al unei uriaşe organizaţii politice" . Dar să dăm cuvântul „agitatorului" Girin să ne vorbească despre agitatorii români:

"The pro-Romanian agitators seized control of Moldovan politics and journalism in the late 1980s. They began a vociferous campaign for reunification with Romania and the curtailment of the rights of Russian-speakers, who were harangued and assaulted. Ironically, the people who were denouncing and denigrating all things Russian had come to occupy their academic and political positions because of the policies of those hated "Russophone occupiers." The anti-Russian agitation and threats caused a territorial split in Moldova when the Trans-Dniester region seceded in the early 1990s. Trans-Dniester is the territory between the Dniester River and the Ukrainian border and is mostly populated by Russians and Ukrainians, with a significant Moldovan minority. This area was never part of Romania. The inhabitants of Trans-Dniester declared first autonomy and then complete independence. Their action was very similar to the Krajina Serbs' attempted secession from Croatia. Like Croatia, Moldova responded with violence."

„Agitatorii români" sunt cauza, în principiu, a conflictului și tensiunilor din regiune, sau a conflictului transnistrean, în particular. Nimic menționat însă despre Armata a XIV-a, somată internaţional în repetate rânduri să părăsească teritoriul unei ţări suverane, R. Moldova fiind singura ţară europeană ocupată militar de Rusia după prăbuşirea URSS. Desigur, între timp, i s-a alăturat şi Georgia (ocupată în vara lui 2008), tragic respinsă de la aderarea NATO în timpul summit-ului organizaţiei desfăşurat la Bucureşti (aprilie 2008) de troica ... franco-germano-rusă cu acel prilej.

Referirea la cauzele conflictului transnistrean este iarăşi făcută prin tehnici manipulative, fiind „ornată" cu elemente concrete, dar prezentate răsturnat: victima devine agresor. Se ştie că armata rusă a provocat conflictul și s-a alăturat grupurilor secesioniste (un război moldavo-rus). Mai mult, putem aminti faptul că din 1992, soldații ruși nu au părăsit teritoriul Republicii Moldova, cu toate că Rusia s-a angajat la nivel internațional să se retragă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului fiind, spre pildă, una din instituțiile care s-a pronunțat asupra chestiunii din cazul Ilașcu). Curios este faptul că autorul pledează pentru independența Transnistriei și blamează, printre rânduri, reacția „comunității internaționale" care nu se grăbeşte să recunoască prezenţa militarizată rusească la Nistru („The uneasy status quo is still in effect; like Abkhazia and South Ossetia, Trans-Dniester is de facto independent but not recognized by the "international community."). Toate acestea în timp ce datoriile Transnistriei sunt în continuare plătite de Republica Moldova și granturile oferite de comunitatea internațională sunt împărțire inclusiv cu acel teritoriu.

Mai departe, legitimarea autorului ca nativ moldovean (deci identificare cu „ținta"), exploatarea slăbiciunilor (instabilitatea mediului politic și sărăcia Republicii Moldova conexate pervers cu relația „specială" cu România), bazarea pe un adevăr credibil (expansionismul occidental, în special cel american, nepopular la el acasă), prezentarea ca legitimă a nevoii statelor de expansiune (legitimarea sferei de influență rusească) sunt alte componente ale propagandei şi manipulării textului aici analizat.

Printre mecanismele utilizate cel mai des în acest tip de comunicare, identificate de Aaron Delwiche, profesor la Şcoala de comunicare a Universităţii Washington, sunt jocurile de cuvinte (etichetarea negativă și etichetarea pozitivă – vezi Vestul și România contra Rusiei și Moldovei) și utilizarea eufemismelor sau „îmblânzirea nuanțelor" – prezentarea parțială sau inversată a contextului istoric. Acestora li se adaugă în articolul lecturat focalizarea autorului pe exemple subiective, scoase din context sau cu caracter individual, ridicate însă la rang de generalitate, omițând totodată cauzele structurale ale problematicii în chestiune; confuzia; excluderea și omiterea de informații critice ș.a.

Toate acestea au o finalitate. Finalitatea oricărei acţiuni de manipulare este schimbarea percepțiilor opiniei publice, probabil şi a unor factori decizionali cu cultură insuficient asimilată . În orice caz, manipularea pregăteşte terenul pentru acţiuni politice ulterioare. În acest caz, ținta este formată din cetățeni sau grupuri de persoane care aparțin spațiului vestic de manifestare și gândire (dar nu numai), obiectivul (sau percepția scontată) este prezervarea și legitimarea unei influențe rusești dincolo de granițele sale naționale, alături de liniştirea „Vestului" și a instituțiilor sale.

Iată, deci, că în textul la care facem referire se pot recunoaște ușor câteva din principalele tehnici de manipulare prin dezinformare și de propagandă, identificabile în orice manual de comunicare. Este cert că materialul face parte dintr-o acţiune care se derulează pe mai multe puncte de presiune şi din domenii diferite.

Ar fi interesant ca opinia publică din România să afle cum instituţiile specializate ale ţării îi protejează interesele la Gurile Dunării. Pentru că deja se ştie cu ce se ocupă ceilalţi.

 

Drd. Ovidiana Bulumac (Universitatea din București)

Drd. Gabriel Săpunaru (Universitatea din București)