08 decembrie 2010
Au început să încerce marea cu degetul
O pledoarie pentru federalizarea României
Unul
dintre cele mai sacre fundamente constituţionale din istoria statului
român (modern sau post-modern, că altul nu a mai existat) este
organizarea administrativ-teritorială unitară, deşi două dintre cele mai
importante episoade din biografia sa, Unirea Mică din 1859 şi Marea
Unire din 1918, sugerau o cu totul altă direcţie, iar situaţia internă
şi europeană din prezent oferă mai multe motive în favoarea acestei
evoluţii ratate. [...]
Astăzi
însă, oricum ar sta lucrurile în ceea ce priveşte trecutul, nevoia de a
regândi organizarea administrativ-teritorială a statului român este
larg recunoscută în contextul procesului de eficientizare a
administraţiei publice şi a procesului de „regionalizare” declanşat de
integrarea în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, propunerile politice
şi dezbaterile publice în această privinţă sunt blocate în limitele
concepţiei administrative a statului unitar, care sunt complementate cu
câteva idei de reformă implementate fără prea mult succes în cursul
ultimelor decenii de Franţa, arhetipul statului unitar european, cum ar
fi profesionalizarea şi mărirea libertăţii de acţiune a managerilor
agenţiilor guvernului central în teritorii – aşa-numita deconcentrare –
şi creşterea moderată a competenţelor organismelor politice locale alese
(primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale) –
aşa-numita descentralizare, la care se adaugă crearea în paralel a unor
„regiuni europene de dezvoltare”, fără nicio consistenţă în realitatea
socială locală, administrate de birocraţi centrali şi prefecţii din
judeţe în cooperare cu preşedinţii de consilii judeţene, al căror singur
obiectiv este să încaseze cât mai multe subvenţii din fondurile
structurale şi de coeziune puse la dipoziţie de Comisia Europeană.
Însă
creşterea eficienţiei administraţiei guvernamentale autohtone în
furnizarea bunurilor publice nu poate fi separată de aducerea acesteia
cât mai aproape de comunităţile locale reale care există în spaţiul
geografic, social şi cultural tradiţional al provinciilor istorice
româneşti şi de subordonarea acesteia controlului direct al populaţiei
locale. Cazul în favoarea federalizării României are la bază atât
argumentul eficienţiei, cât şi argumentul controlului democratic. [...]
Care
sunt deci provinciile istorice din spaţiul românesc care ar trebui să
stea la baza unui viitor stat federal românesc? În primul rând Moldova
şi Muntenia, cea dintâi incluzând Bucovina de Sud, teritoriu care –
împreună cu Bucovina de Nord – a căpătat o identitate distinctă abia
după ce a fost cucerit de Iosif al II-lea în 1775, iar cea de-a două
excluzând Oltenia, un teritoriu care, probabil amintire a puternicului
cnezat al lui Litovoi – a avut întotdeauna o anumită autonomie şi o
identitate aparte în cadrul Valahiei până în epoca modernă; în al doilea
rând, Dobrogea, teritoriu achiziţionat de România în 1878, şi
Transilvania, însemnând totalitatea judeţelor actuale din interiorul
arcului carpatic; în sfârşit, Banat, un teritoriu cu o identitate
geografică şi culturală proprie destul de bine precizată, şi actualele
judeţe din nordul Carpaţilor Orientali şi din vestul Carpaţilor
Occidentali, în speţă Maramureş-Satul Mare şi aşa-numita Crişană, cea
dintâi regiune cu o identitate istorică mai bine definită, cel puţin în
zona sa maramureşeană, cea de-a doua cu o identitate istorică asociată
celei transilvane şi mult mai atenuată între timp.
Aceste
opt regiuni, cu o identitate istorică, culturală, socială şi economică
destul de clară în majoritatea cazurilor, la care s-ar adăuga
Bucureştiul, ca şi „oraş liber” cu un statut egal provinciilor federale,
similar statutului avut în prezent de Berlin, Bremen şi Hamburg în
statul federal german, reprezintă teritoriile autonome care ar
putea sta la baza unei organizări federative a României, o organizare în
care suveranitatea ar fi împărţită nu doar între puterea executivă, cea
legislativă şi cea judecătorească, ci şi între guvernul federal central
şi guvernele provinciale, care trebuie reprezentate în Camera
Superioară a Parlamentului Naţional pe baze egale şi cu drept decizional
în chestiuni constituţionale, în timp ce în Camera Inferioară
reprezentarea ar trebui să se facă proporţional cu populaţia fiecărei
provincii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
PDL, în ultima vreme, este reprezentat în platoul Realitatea TV de... Oajdea şi de Paleologu.
-
- Trezirea, PDL ! - Evenimentul zilei are azi un articol - PDL face planuri de excludere a lui Preda - din care aflăm că "exclu...
-
"Elefantul nu a consumat carne din cauză foamei, ci pentru că a vrut să se răzbune pe oameni" Un elefant `canibal` a fost împu...
-
La întâlnirea cu Herman van Rompuy, Traian Băsescu a declarat : "Cred că domnul preşedinte Herman van Rompuy a acoperit toată ...
-
Assange a fost arestat în Marea Britanie pe baza unui mandat de arestare emis de Suedia pentru "viol, agresiune sexuală şi coerci...
-
The Germanization of Europe 2011/02/14 BERLIN - "Pactul UE pentru Competitivitate" propus de către Germania şi Franţa ...
-
- Băse - Soros - niku_elektriku - Alina Mungiu-Pippidi - Mr. Blogary - Theophyle - sunt un impertinent (n'aşa ? ;-) ...
-
Revista AGERO Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu „Ploaia care va veni le va potopi pe toate, Să încercăm să facem noi...
-
NEW.EURO-MED.DK : East-west theatre II T he following shows how the NWO actors play a deceptive game to delude us into their Lucifer...
11 comentarii :
ar fii interesenta si cred eu benefica aceasta trecere la administrarea tarii.
Nu sunt de acord. Vor apare divergenţe între "parlamentele" locale, care pot escalada.
Asta daca parlamentele locale sint platite "parlamentat". Parlamentarii locali ar trebui sa fie platiti ca juratii americani, in fond e cam acelasi tip de serviciu in favoarea "comunitatii". Parlamentul local nu are nevoie sa fie "full time".
Cam mulţi de "dacă".
Am impresia că statul unitar face parte din articolele care sunt interzise expres la revizuire constituţională. Revin imediat cu un update.
ARTICOLUL 1 - Statul roman
(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
ARTICOLUL 152 - Limitele revizuirii
(1) Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma republicana de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii.
@Tano
Cu siguranta ca n-ar fi deloc interesant si deloc benefica aceasta federalizare (integrare prin absobtie a Romaniei de catre UE).
Ar insemna sa platim doua feluri de taxe : locale si federale ca sa sustinem inca o gloata de neispraviti pe spatele nostru.
Federalizarea ar insemna integrarea in UESSR. Asta vrei tu?
Noi nu-i putem struni pe ăştia de aici, şi doar sunt sub ochii noştri, ce să mai vorbim de eurocraţi...
Am impresia ca unii sustin teoriile aruncate de europeisti la comanda.
Pur si simplu nu gandesc absolut DELOC cu capul lor.
Hai sa zicem ca cineva n-are experienta si nu stie ,dar incearca sa citeasca ,sa se documenteze si apoi sa JUDECE
Altfel ajungem niste maimutoi care joaca cum canta KAS :
http://www.isp.org.ro/actualitate/-bdquo-Politica-externa-a-Uniunii-Europene-si-relatiile-cu-Republica-Moldova-rdquo--41.html
aici e o jmekerie foarte-foarte faina :)
- care e obstacolul cel mai mare in calea "integrarii continue" a ue? nationalismul
- cum se rezolva "problema" nationalismelor? elementary, dear watson: desfiintind statele nationale
- cum se poate obtine asta fara sa cirie unii si altii? la fel de simplu, pasul 1 - regionalizare, pasul 2 - ignorarea progresiva a statelor nationale si concentrarea politicilor si reprezentarii la nivel ue asupra structurilor regionale care vor inlocui astfel statele actuale cu structuri mai mici, cu reprezentativitate mai scazuta si, in consecinta, mai docile
... sau poate exagerez eu... :)
Nu, exact asta este tactica.
Statele federale au in spate o istorie specifica. Cauzele federalizarii unui stat sunt istoria, diferentele etnice , cele de limba- Canada, SUA, Belgia, Gemania, Rusia(teoretic stat federal). Indica un stat unitar etnic si linvistic (unitatea limbii este esentiala) si care are pana la 20 mil. de locuitori care are organizare federala. Eu cred ca in spatele ideii de federalizare se scund doua lucruri: prostia sau interese ascunse , ca sa nu zic antiromanesti.
Trimiteți un comentariu