România îşi torpilează elita aeriană. Cum se transformă MiG-urile în sicrie (Evenimentul zilei)

Pentru a-şi onora obligaţiile de stat membru NATO şi pentru a-şi asigura propria securitate aeriană, România este obligată să prelungească resursa de zbor a aparatelor MiG 21 LanceR, care îşi epuizează parametrii tehnici actuali în 2012. Operaţiunea de reşapare a unor avioane trecute prin cel puţin două reparaţii capitale ascunde însă genele unui dezastru. Preavizul a venit astăzi, când un avion al Forţelor Aeriene s-a prăbuşit lângă Câmpia Turzii, obligând armata română să se îmbrace, din nou, în doliu.

În iulie 2007, propoziţia aceasta s-a aşezat cuminte pe lista obiectivelor prioritare ale armatei române. Pe hârtie, cuvintele mari nu costă, niciodată, nimic.

„Creşterea nivelului de interoperabilitate al structurilor militare naţionale cu cele ale NATO” este, de peste trei ani de zile, ţinta unui sistem de apărare afectat de subfinanţare cronică şi nepăsare.

Uneori, precum în cazul incidentului aviatic de lângă Câmpia Turzii, soldat cu moartea a doi piloţi de elită – capitan-comandorii Laurenţiu Chiriţă şi Sorin Avram –, pentru subţirimea bugetară şi indiferenţa politică plătesc cei obligaţi să-şi facă meseria, zi de zi, la bordul aparaturii precare aflate în dotarea armatei.

Tema e veche şi are nelipsitele accente dâmboviţene. Înlocuirea MiG-urilor aflate în inventarul Forţelor Aeriene e un punct pe agenda decidenţilor politici de la Bucureşti încă din 2007. Cu alte cuvinte, cam de atunci de când se ştia cu precizie că în 2012 aparatele de zbor ruseşti îşi epuizează resursa tehnică.

Suedia şi SUA s-au bătut în ultimii doi ani în oferte speciale pentru a convinge România să cumpere avioane multirol de la principalii concurenţi pe care fiecare stat îi reprezintă: SAAB (producătorul JAS 39 Gripen), respectiv Lockheed Martin (furnizor de F-16). De altfel, încă din mai 2008, Palatul Victoria îşi exprimase oficial interesul pentru cumpărarea de avioane F-16.

Planuri de miliarde

Din nou, pe hârtie propunerea rezolva toate problemele: achiziţionarea a 48 de avioane americane şi un buget de peste patru miliarde de dolari alocat proiectului. Apoi, morişca politică a intrat în funcţiune.

Deşi nenumărate şedinţe ale CSAT au avansat nevoia creşterii procentului din PIB alocat armatei, pentru satisfacerea nevoilor de înzestrare militară ale acesteia, în fiecare an bugetul a scăzut. Asta într-o perioadă în care creşterea economică a României era de peste cinci procente. Avioanele n-au mai fost cumpărate niciodată, iar o decizie mereu amânată.

Până la mijlocul lui martie 2010, când concluziile n-au mai putut fi evitate. Singura soluţie rămasă la îndemână? "Având în vedere că România nu dispune de resursele financiare necesare pentru achiziţionarea unor avioane multirol noi, CSAT a aprobat propunerea MApN de achiziţionare a 24 de avioane F16 în uz, propunere care va fi trimisă Parlamentului pentru dezbatere şi decizie”.

Aşa sună un pasaj dintr-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis în luna martie, în urma şedinţei CSAT care propunea “cârpirea” înzestrării militare a României cu avioane F-16 recondiţionate.

Oferte generoase

Lunile au trecut, Parlamentul a refuzat să ratifice decizia CSAT, iar la începutul lui august oferta americană, una de tipul «binding offer», a expirat. Astăzi, o nouă ofertă de acest gen ar avea nevoie de încă o aprobare din partea Congresului SUA. Pe masa guvernului de la Bucureşti se mai află încă două oferte pentru achiziţia de avioane multi-rol, de la producătorii Gripen şi Eurofighter.

Sumele vehiculate în toate cele trei cazuri sunt similare, de aproximativ 1,3 miliarde de dolari, cu diferenţa că în cazul variantelor europene sunt propuse avioane noi, dar şi diferite variante de compensare economică (aşa-numitul offset). Pe de altă parte, argumentele politice favorizează oferta americană, în condiţiile în care trei din cele şase programe de înzestrare militară sunt “cu dedicaţie” pentru firme americane sau israeliene – “preţul” informal al primirii în NATO.

Astfel, deşi argumentul economic a fost vehiculat după decizia CSAT din martie, nicio contraofertă, indiferent cât de bună din punct de vedere financiar, nu ar fi putut deturna România de la achiziţia avioanelor F-16. Nevoia stringentă de a reduce deficitul bugetar a împins însă Bucureştiul să ignore ceea ce părea o afacere sigură acum câteva luni şi să se gândească la o modalitate de a prelungi viaţa MiG-urilor din dotare.

• Încă din 2007, în cadrul CSAT s-au convenit şase programe de înzestrare strategică, ale căror costuri erau estimate la vremea respectivă la aproximativ 15 miliarde de euro.
• Între timp, Bulgaria a anunţat că va lansa la începutul lui 2011 o licitaţie publică pentru achiziţia de aparate de zbor, afacere pentru care va pune la bătaie 500 de milioane de euro.

Prezent auster

Cuvântul de încheiere îi aparţine ambasadorului american la Bucureşti, Mark Gitenstein, invitat recent la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV: “Forţele dumneavoastră aeriene au cerut F16, iar noi le-am oferit. Noi voiam să vindem F16, nu vroiam să finanţăm vânzarea lor. Nu ne-am permis s-o facem şi ţinând cont de «credit rating»-ul dumneavoastră nu am dorit să facem acest lucru. Aşa stând lucrurile, România a luat singura decizie pe care putea s-o ia – nu a cumpărat F16. Cred că este un subiect la care să ne uităm din nou peste şase luni pe baza «credit rate»-ului dumneavoastră”.

• "Din câte ştiu, România nu este ameninţată astăzi de nimeni, nu este în stare de conflict cu nicio ţară dimprejur, am reuşit să avem relaţii care să ne aducă în situaţie de normalitate. În plus, suntem membri ai UE şi ai NATO şi beneficiem de aceste elemente de securitate colectivă. Nu investim în echipamente care ruginesc şi se demodează”, Călin Popescu Tăriceanu, octombrie 2008
• „Am respins aprobarea programelor strategice dintr-un motiv simplu. Este evident că nu avem resurse pentru a acoperi costul acestor programe. Şi atunci am spus să le rediscutăm în CSAT în momentul în care guvernul poate face o proiecţie a finanţării. Nu mai cădeţi în plasa poveştilor cu armament că e o copilărie”, Traian Băsescu, septembrie 2009
• “Credeţi că băieţii ăştia de la aviaţia militară n-ar fi vrut un Gripen nou, un Eurofighter sau un F-35 nou? L-ar fi dorit cu tot sufletul lor, dar au spus: «domnilor politicieni, cât ne putem întinde?». Şi aşa luăm de la gura unora ca să punem un miliard să instruim piloţii, să facem pistele, să facem upgradarea. Cine are pretenţii dincolo de ce putem nu face decât să vorbească nerealist”, Traian Băsescu, aprilie 2010
• “Nu există cheltuieli cu F16, e o discuţie, în niciun caz astfel de cheltuieli nu sunt posibile în momentul ăsta. Nu există nicăieri în buget o majorare de cheltuieli în zona achiziţiilor militare. Nu există în acest moment o aprobare a Parlamentului pentru această achiziţie. Este un subiect care astăzi este de neacceptat”, Sebastian Vlădescu, iunie 2010
• “Meseria de pilot militar este cu riscuri şi niciodată nu vom putea spune că este exclusă întâmplarea unui accident. Această meserie de risc devine şi mai periculoasă atunci când tehnica este veche sau când condiţiile de pregătire şi antrenament ale personalului sunt afectate de reduceri bugetare. Indiferent care va fi rezultatul anchetei, este clar că nu pot fi decât două cauze - deoarece am înţeles că nu sunt cauze de natură meteorologică: de natură tehnică sau eroare umană. În ambele cazuri, adevăratul motiv este insuficienţa de fonduri”, Teodor Meleşcanu, noiembrie 2010

http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-isi-torpileaza-elita-aeriana-cum-se-transforma-mig-urile-in-sicrie-911016.html