Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
După vestea dispariţiei cotidianului Ziua , altă răpciugă de presă îşi recunoaşte moartea clinică : Gardianul îşi încetează apariţia ca z...
-
" Într-adins , răspunse Moromete. Într-adins, Nilă, îl tăiem, înţelegi? Aşa, ca să se mire proştii! " Incredibil...
-
După "reconcilierea" grotescă de la 1 Decembrie 2009 de la Timişoara, Gorbaciov şi-a anulat vizita în România, unde trebuia ...
-
Multe speculaţii şi dezinformări au pornit de la vorbele în dodii ale lui Lăzăroiu. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, marţi sea...
-
E atât de simplu... Secţia liberală a PSDNL, adică PNL, face tot felul de exerciţii stilistice ca să-şi conserve treimea din votanţi c...
-
Sever Voinescu explică foarte clar evoluţia politică a PDL. Acuzele aduse PDL că nu ar fi "un partid de dreapta", ori că ar fi ...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
5 comentarii :
vine el noiembrie dar in romania vine cu un cadoul de care toti romanii au nevoie, o criza politica majora prin actiunile de suspendare ale presedintelui de catre psd/pnl/pc si alti cacaciosi disperati dupa putere...
Eu zic că acel cadou va exploda cât mai este purtat de expeditor, nu va ajunge la destinatar.
Nope, masa critica e in noiembrie anul viitor. Acum e doar inceputul.. Sfarsitului. Acum absolut toti vor fi constienti de lupta ce se duce in underground.
E ca o chemare la arme, ca o inregimentare unde fiecaruia i se da o pusca (RATIUNEA) si i se explica cum se foloseste.
TOTAL WAR!
:)
Sunt curios ce va ieşi.
Foarte interesant ..
Trimiteți un comentariu