Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Nu poţi face noaptea zi, sau apa,
foc.
La fel se întâmplă cu activismul ideologic (cripto) marxist, deşi
acesta ia forme variate, de la ecologism, globalism, feminism, gay-activism, progresivism,
multiculturalism, eurofederalism, antiamericanism, pacifism, până la
anarhism şi terorism.
Unul din aceşti agenţi ai activismului marxist este Claude Karnoouh,
care bântuie prin România de prin anii '70, iar după 1989 a predat ani
şi ani de zile la Universitatea Babeş-Bolyai ("curs despre aspecte ale
modernităţii târzii în postcomunism"), şi a scris articole (aproape)
săptămânal în Dilema.
Am dat peste un articol de-al său, "Principalul inamic al Uniunii
Europene", pe
blogul revistei Cultura, revistă
editată de Fundaţia
Culturală Română, condusă de dinozaurul Augustin Buzura, şi având
sponsori necunoscuţi.
Articolul are titlul complet: "Principalul inamic al Uniunii Europene:
de la geopolitica Statelor Unite pana la Rusia (care il confirma pe Carl
Schmitt)".
Câteva observaţii:
- deşi titlul ar include şi Rusia printre "inamicii" Uniunii Europene,
de fapt Rusia apare menţionată de-abia într-un Post Scriptum, drept...
potenţialul salvator financiar (şi nu numai!) al Europei;
- se pleacă de la premisa că UE ar fi o entitate eminamente pozitivă (nu pare a fi !),
iar tot ce o ameninţă sau o stânjeneşte ar fi ceva negativ;
- din Post Scriptum: "Propunerea Rusiei confirma, o data in plus,
justetea interpretarilor lui
Carl Schmitt. In acest caz, in mod sigur vor trebui stranse legaturile
politice si economice cu nucleele Uniunii Europene, in detrimentul
pretentiilor americane, exprimate in cadrul NATO, de a instala scuturi
anti-racheta la frontierele occidentale ale Rusiei. Vor fi reluate
discutiile privind gazoductul ce va traversa Polonia, privind
prelungirea cailor ferate de mare gabarit dinspre Polonia spre Rusia si
de aici spre Orient (6), se va incerca amanarea pe termen lung a
integrarii Ucrainei si a Georgiei in NATO si in UE. De asemenea, va fi
initiat un dialog pentru crearea unei axe politico-economice
Paris-Berlin-Moscova (7), singura capabila sa blocheze puseele
hegemonice ale unei puteri aflate in declin, ca Statele Unite";
Carl Schmitt a
fost un controversat jurist şi funcţionar public, care a început ca
social-democrat, iar mai apoi s-a asociat propagandei hitleriste.
Deci, dacă "fasciştii" ne servesc cauza, sunt "buni"...
- în sfârşit, se indică "inamicul" : "Or (
ori ! - nota mea)
, inamicul nu
e altul decat capitalul anglo-saxon, de indata ce
proliferarea strategiilor de creditare l-au slabit la maximum (v.
falimentele nord-americane din 2008, falimentele la fel de rasunatoare
din Marea Britanie)".
Aşadar, aţi înţeles acum cine este inamicul - capitalul, dar, atenţie,
numai cel anglo-saxon ! Tot articolul trebuie înţeles în această cheie
de lectură.
Textul musteşte de un comunism primitiv, agresiv, mascat sub o
pseudoargumentaţie ideologico-economică:
"A fost creat un fond european de garantie de 750 de miliarde euro
pentru
franarea speculatiilor indreptate impotriva monedei euro, declansate
odata cu cazul Greciei si care ameninta acum Portugalia & Spania.
Aruncand in joc o asemenea suma, Uniunea Europeana a crezut ca va mai
ingradi un pic voracitatea rechinilor finantei, dar n-a reusit nimic, in
afara faptului ca autoritatile monetare ale UE si-au manifestat astfel (i.e.,
fara a bloca speculatiile de la bun inceput!) totala complicitate cu
piratii finantelor private, cu fondurile speculative, cu marile banci
nord-americane (dar si cu alti complici – aliati si interfete ale lor –
vorbesc de anumite fonduri speculative din Peninsula Arabica si din
Asia) si cu cateva banci importante din Europa, oferind linii de credit
incomensurabile, fara precedent pe scara experientei existentiale a
celor mai multi dintre noi."
Criza monedei euro este un caz particular, rezultată din artificialitatea
acesteia. Iată părerea
lui Vaclav Klaus privind criza: "Sunt
convins că actuala criză nu este
rezultatul unui eșec al pieței ori al vreunei deficiențe inerente a
capitalismului. Este un eșec al guvernelor, rezultat din ambițiile
grandomane de a controla un sistem atât de complex precum societatea și
economia"
Mai departe:
"Cum se face atunci ca prima putere economica a lumii, Uniunea
Europeana, e incapabila sa se apere? Inainte de criza, raportate la
scala bogatiei sale, cele 310 de miliarde de euro datorate de Grecia
n-ar fi reprezentat la urma urmei mare lucru.
In SUA, daca din lacomie sau laxism se intampla ca vreun stat sa
ajunga sa se confrunte cu dificultati financiare insemnate, Statul
federal este constrans sa-i ofere suport, intr-un fel sau altul, fara ca
pradatorii din afara sa indrazneasca sa-l atace, sa-l tarasca spre
faliment si sa-l transforme intr-un stat din lumea a treia. Acolo gasim
intacta relatia politica-economie, magnific teoretizata odinioara de
Marx sub numele de economie politica, in ciuda trancanelilor
speculatorilor si a lacheilor de serviciu (economistii si jurnalistii
specializati) care sustin autonomia si neutralitatea axiologica in sfera
economiei.
E momentul sa reamintesc aici ca Hayek n-a fost decat un agent de
propaganda al marelui capital, care a cautat sa creasca prestigiul de
pura stiintificitate al economiei, identificand-o cu o axiomatica neutra
(fara ideologie), cu o pura rationalitate a intentiei si a actiunilor
actorilor economici (dar oare hybris-ul castigului bazat pe
profitul cu orice pret, inclusiv cu pretul distrugerii unor intregi
societati, nu reprezinta o ideologie pusa in practica?), care antreneaza
automat o regularizare euritmica, numita „mana invizibila”… Taman
armonia ideala socratica, a contrariilor, privita in lumina jocurilor
speculative interbancare, a creditelor pentru particulari, a cozilor de
sambata dupa-amiaza de la supermarket…"
Deci, mai mult stat. Stat, stat şi iar stat. Dar ce te faci cu UE, că
nu-i stat ! Păi, poate c-ar trebui să
transformăm UE în stat, n'aşa ?!
"Statului ii revine puterea de a deregla si de a regulariza pietele
(vezi drasticele decizii economice luate de statul federal american sub New
Deal); Statul e acela care salveaza capitalul privat indata ce hybris-ul
il mana spre ruina (vezi deciziile luate de administratia Bush in
timpul caderii caselor de economii din Florida ori cele ale
presedintelui Obama pentru repunere pe linia de plutire a companiei de
asigurari AIG).
Criza actuala reprezinta cea mai vehementa dezmintire, cea mai direct
evidenta infirmare a teoriilor lui Hayek, pe care le arunca simplu in oubliette-le
istoriei gandirii economice. Sunt reactualizate insa, o data in plus,
luciditatea si veracitatea conceptiilor de capitalism temperat (intocmai
precum clavecinul…) si reformist (in sensul echitatii) al lui Keynes".
Criza actuală ar fi putut fi prevenită dacă pe timpul
administraţiilor Clinton (1992-2000) nu s-ar fi dat liber creditului
ipotecar, împotriva avertismentelor republicanilor .
"De unde, aparent, se infiripa rolul agentiilor de rating, care
evalueaza
riscurile incapacitatii de plata a datoriilor. Ei, si tocmai aici e
punctul sensibil al mecanismului: puterea de evaluare e exercitata numai
de trei agentii – ca prin minune toate trei inregistrate in Statele
Unite! Ceea ce le confera atat puterea de a fi judecatori, cat si aceea
de a fi parti, cand e vorba de jocuri economice internationale si de
conflicte politice. E mai mult decat logic sa deduci asadar ca, in cazul
unei crize grave, aceste agentii vor suporta, direct sau indirect,
influenta factorului politic, pentru a afecta la momentul oportun (kairos)
credibilitatea cutarei sau cutarei entitati economice, inclusiv a unui
stat".
Gata! Aţi înţeles acum. Inamicul e identificat - SUA:
"
Geopolitica postmoderna a Statelor Unite
Fiindca au iesit marii invingatori ai celui de-Al Doilea Razboi
Mondial, fara daune pe teritoriul propriu (cu exceptia celor din
Hawaii), Statele Unite au beneficiat in 1945 de avantaje care nu mai
corespund lumii economice din prezent, in epoca post-Razboi Rece, dar pe
care ei le apara in continuare cu incrancenare, chiar in noua
conjunctura, in care contributia lor la bogatia mondiala a scazut
inexorabil: de la 45% in 1945 la abia 25% astazi.
Asistam asadar la declinul imperiului… Rezista insa doi factori
esentiali care dau Statelor Unite un avantaj geopolitic inca decisiv: a
fi, pe de o parte, judecator si parte in sfera
economica prin aceea ca, chiar dupa sfarsitul perioadei de
convertibilitate in aur a dolarului, in 1970, moneda americana a ramas o
moneda de rezerva si de referinta internationala, si in acelasi timp
moneda nationala. Ceea ce, prin emiterea de obligatiuni guvernamentale
cu dobanzi avantajoase, le-a permis sa-si acopere in mare parte
deficitul bugetar prin intermediul altor tari de pe planeta (datoria se
rascumpara cu moneda grea, sunatoare!), drenand astfel o mare parte din
rezervele mondiale de lichiditati. Asta din punctul de vedere al
economiei politice. Pe de alta parte, Statele Unite continua sa detina
cea mai puternica forta militara a lumii, in toate domeniile de lupta,
in aer, la sol, pe mare, in spatiu…"
Dezaar-maaree, paa-cee! Dezaar-maaree, paa-cee! Numai americanii să se
dezarmeze, aloo...
"Haosul a fost deja pus in scena in Orientul Mijlociu, cu rezultate
dintre cele mai catastrofale pentru oamenii de acolo; iata-l acum
instalat, prin pandantul economic, si in Europa – se pare cu un
prognostic de asemenea dintre cele mai sumbre! Cu asta ar fi trebuit
intelectualii de stanga sa le deschida ochii oamenilor, daca n-ar fi
fost ei insisi – ca majoritatea comentatorilor, fie ei specialisti cu
patalama (multi dintre ei consilieri, cercetatori si universitari in
economie) sau jurnalisti care doar vulgarizeaza informatia – infestati
de societatea de consum; sau stipendiati, redusi – ca sociali-democrati
–, la stadiul de baieti de pravalie pentru patronii marelui capital".
Păi să-i "mulţumim" tovarăşului
Jimmy Carter, care este principalul vinovat, neavând nicio reacţie
la instalarea regimului fundamentalist islamic în Iran, în 1979. Iranul
era aliatul SUA, o intervenţie în ajutorul unui aliat ar fi fost perfect
justificată.
"In fata a ceea ce pare viitorul ineluctabil al Europei, trebuie
aratat ca nici burgheziile nationale, nici fortele salariale locale nu
par in masura sa reziste acestei ofensive politico-economice cosmetizata
sub numele de lege a pietei (conform careia marile fonduri speculative
anglo-saxone lucreaza ca intermediari ai puterii politice a Statelor
Unite).
Probabil ca Uniunea Europeana se indreapta spre sfarsitul sau real
(nu insa si nominal, pentru a camufla esecul in ochii oamenilor),
fiindca marele capitalism european de la remorca celui american n-a
stiut, n-a putut si in mod sigur n-a vrut sa creeze forta
politica si militara necesare pentru sublinierea puterii acestei
entitati politice noi in jocul geopolitic mondial. Insa, mai mult decat
atat: partidele, sindicatele de stanga si de extrema stanga s-au dovedit
incapabile sa-i mobilizeze pe salariati si sa-i faca sa inteleaga ca nu
recurgand la un suveranism ranced si ros de molii te opui eficient unor
forte de dimensiuni planetare, si ca trebuie neaparat sa se induca, in
randul celor care muncesc, ideea ca e nevoie in Uniunea Europeana de o
radicalizare a luptei de clasa, singurul antidot impotriva
capitalismului anglo-saxon latit la scara planetara (5).
Sigur, experienta istoriei ne-a invatat ca subiectivitatea actorilor
trebuie sa intalneasca obiectivitatea structurilor – dar nu e acesta
rolul traditional al partidelor si al sindicatelor de stanga – de a
explica celor de la baza care e starea sistemului? In loc de asta,
sindicatele si partidele de stanga si-au mobilizat baza pentru
revendicari de doua parale, in vreme ce, indaratul vociferarilor si al
sloganelor fara consistenta, sistemul exploatarilor feroce isi face fara
probleme jocul. Sau poate ca zarurile au fost aruncate (Alea jacta
est!) si nu mai e nicio speranta pentru nevolnici…"
"n-a vrut sa creeze forta
politica si militara necesare pentru sublinierea puterii acestei
entitati politice noi in jocul geopolitic mondial" - adică: haideţi, bă,
europenilor, creaţi dracu' odată Statul Europa, prim pas spre Statul
Mondial !
"partidele, sindicatele de stanga si de extrema stanga s-au dovedit
incapabile sa-i mobilizeze pe salariati si sa-i faca sa inteleaga ca nu
recurgand la un suveranism ranced si ros de molii te opui eficient unor
forte de dimensiuni planetare, si ca trebuie neaparat sa se induca, in
randul celor care muncesc, ideea ca e nevoie in Uniunea Europeana de o
radicalizare a luptei de clasa, singurul antidot impotriva
capitalismului anglo-saxon latit la scara planetara" - de multe ori,
salariaţii sunt mai înţelepţi decât instigatorii si psihopaţii
mondialişti.
Cum, nicio vorbă despre extinderea capitalului chinez şi
rusesc în Vest ? Nimic-nimic ?
În sfârşit, faimosul Post Scriptum:
" P.S. cu Rusia:
Tocmai am mai aflat o noutate: Rusia pare pregatita sa suporte
financiar UE, in scopul mentinerii pe linia de plutire atat a entitatii
politico-economice in sine cat si a monedei sale, euro. Informatia
necesita un scurt comentariu.
Interventia inopinata a autoritatilor ruse demonstreaza ca acestea au
sesizat perfect ca nu e vorba doar de o criza economica greceasca,
portugheza sau spaniola, ci de o tentativa de a supune in intregime
Uniunea Europeana tutelei SUA. Acestea fiind zise, putem constata ca
Rusia a inteles pana la capat miza politica a acestei operatiuni
economice si ca a salva Europa de la falimentul orchestrat de capitalul
anglo-saxon inseamna a impiedica ofensiva nord-americana spre inima
Europei Centrale si Orientale, in directia Rusiei. Dar, in geopolitica,
nimic nu e gratuit… si orice ajutor financiar se plateste cu avantaje
politice, mai devreme sau mai tarziu.
Propunerea Rusiei confirma, o data in plus, justetea interpretarilor
lui Carl Schmitt. In acest caz, in mod sigur vor trebui stranse
legaturile politice si economice cu nucleele Uniunii Europene, in
detrimentul pretentiilor americane, exprimate in cadrul NATO, de a
instala scuturi anti-racheta la frontierele occidentale ale Rusiei. Vor
fi reluate discutiile privind gazoductul ce va traversa Polonia, privind
prelungirea cailor ferate de mare gabarit dinspre Polonia spre Rusia si
de aici spre Orient (6), se va incerca amanarea pe termen lung a
integrarii Ucrainei si a Georgiei in NATO si in UE. De asemenea, va fi
initiat un dialog pentru crearea unei axe politico-economice
Paris-Berlin-Moscova (7), singura capabila sa blocheze puseele
hegemonice ale unei puteri aflate in declin, ca Statele Unite.
Ceea ce, a priori, nu inseamna nici ca oamenii o vor duce
mai bine, nici ca o vor duce mai rau ca inainte…"
Aţi înţeles deja unde bătea tovarăşul Karnoouh: desfiinţarea NATO,
întărirea Noii Axe, desfiinţarea statelor naţionale, crearea Europei Federale ca partener
minor al Rusiei.
Şi câte vorbe încâlcite ca să ambalezi o ticăloşie...
Oare ce scandal s-ar fi stârnit dacă un asemenea specimen ar fi fost
declarat, precum Ana Maria Barki, persoana non-grata pe teritoriul
României ?
Update:
Spuneam despre FCR că ar avea "sponsori necunoscuţi"; derulând pagina principală a revistei Cultura, văd la subsol scris:
|
|
| © Acest site
este parte a INTACT MEDIA GROUP | | |
Adică, clanul Voiculescu. E clară treaba.
6 comentarii :
asa e, in mintea socialismului revansard european, ce inca sufera de faptul ca, comunismul nu a fost instaurat in toata europa dupa razboi, cei ce au invins comunismul, anglosaxonii si USA sunt mai nou dusmani....stanga europeana acum incearca o "socializare" ascunsa a intregii europe si o apropiere treptata de russia..
La ultimele alegeri (Ungaria, Slovacia, Olanda...)stânga a pierdut pe toată linia. Atenţie însă, o parte a dreptei (PPE) este adepta eurofederalismului (Statul Europa).
Atenţie mare, vine luptă grea.
Pe la ora 13,00 am fost in Piata Universitatii.Asociatia 21 Decembrie nu era.
In schimb era Asociatia victimelor mineriadelor .Un tip citea un discurs in care T Maries era personaj negativ.
Disimulare, contracarare, asociatii adverse -astfel incat sa se creeze confuzie si lumea sa plece.
Am intrebat un jandarm unde sunt ceilalti ( Asociatia 21 Decembrie).
Mi-a raspuns ca "bagabontii" sunt pe-aici...
Finalul a fost insa apoteotico-intelectualist . In Pasajul Universitatii este organizata foarte bine, inteligent si cu profesionalism o expozitie remember pentru 13-14 Iunie.
Cine crezi ca este insa unul din sponsori : KAS.
Pe situl lui KAS acum cateva luni eu am citit ca promoveaza interesele Germaniei in lume.
Acum vad ca au scos fraza asta
Ce cauta KAS la comemorarea 13-14 Iunie ?
Se baga peste tot..
Viorel Ene (ăla de la "victimele mineriadelor") este un intrigant, pe 1 Decembrie făcea scandal la Timişoara, când se făcea "reconcilierea" PSD-PNL-PNŢCD, agitând pancarta "PDL" în obiectivele camerelor.
PDL face mare greşeală dacă nu-i dă dracului pe ăia de la KAS, or să-i tragă în jos.
Sunt curios să văd ce scrie pe alte pagini ale KAS, în alte limbi, dacă acolo apare.
O sa ma uit si pe alte pagini
Na, că nu m-am uitat ! Am uitat... Am s-o fac la noapte.
Trimiteți un comentariu