Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Scriam în postarea anterioară despre uciderea cameramanului care a filmat în apropierea epavei avionului polonez prăbuşit la Smolensk. ...
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...
-
Cred că povestea aia cu banii "din Transnistria" - acum vehiculată şi de NPeia - este pentru derutarea naţionaliştilor, care ar m...
-
Ieri s-a inaugurat "statuia" Traian cu lupoaica , amplasată pe treptele Muzeului Național de Istorie. Este vorba despre un kit...
-
Tocmai mă gândeam să scriu ceva gen "administrarea restricţiilor 'migrează' de la nivel central / guvernamental la nivel loca...
-
Reminiscence of the Future : Welcome To The New World. [...] The West supported Nazi regime in Ukraine for 8 years based on perfidious cl...
-
Teatrul Est-Vest I: Scheletul NOM - crize care îndreaptă regiunile spre Guvernul Unic Mondial Exemplele care urmează arată cum actorii N...
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
-
"EurActiv - cea mai respectata sursa de informatie europeana" "EurActiv în România - informare obiectiva, echilibrata a...
-
Am scris aici despre conferinţa Preparing for Euro Breakup , organizată de grupul europarlamentar EFD, pe 12 octombrie 2011. Textu...


3 comentarii :
Cred ca mi-ai spus acum cateva zile ca Alex Jones este suspect de joc dublu
Stilul este tipic rusesc.Se infiltreaza peste tot
Şi eu mi-am dat seama târziu de Alex Jones, deşi bănuiam mai demult că mişcarea "truthers" (cei care susţin ca 9/11 este "inside job", adică creat de guvernul SUA) urmăreşte destabilizarea SUA.
Ai dreptate.Acum am inteles si eu
Trimiteți un comentariu